Dinamo continuă să se întărească inteligent înainte de startul sezonului, iar cel mai recent transfer este unul promițător: Mamoudou Karamoko, atacant venit din Danemarca, de la FC Copenhaga.

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a vorbit deschis despre alegerea acestui jucător, despre profilul său și despre ce așteaptă de la el în noul sezon.
”Este unul dintre jucătorii cu care eram în contact de mult timp, prin agentul lui. Am avut pe listă doi-trei jucători pentru acel post, printre care și Antoine Baroan, care a semnat cu Rapid – a fost jucătorul meu la Botev, îl cunosc bine. Am discutat și cu un jucător din Spania, și cu Mamodou. Toți aveau calitate pentru Dinamo.
Mamodou este un jucător cu mult potențial, cu multă calitate. Poate juca atacant central sau extremă stânga. Am primit multe informații despre el, am vorbit și cu fostul lui antrenor – un croat – și toți au confirmat că este un jucător valoros. A avut câteva probleme medicale în trecut, dar vom avea grijă de el și cred că putem scoate ce e mai bun din el.
Va fi o situație asemănătoare cu Selmani, doar că procesul lui de adaptare a fost mai lung din mai multe motive. Am stat șase luni fără meciuri importante și a fost greu. Dar după perioada de vară, Selmani a început să joace și nu mulți credeau în el. La Mamodou vreau o adaptare mult mai rapidă.
Din ce am văzut la antrenamentele de până acum, cred că se va integra repede și va aduce lucruri importante echipei. Cred că va fi un jucător care va plăcea suporterilor”, a spus Kopic la conferinta de presa.
Karamoko vine pe un post-cheie, acolo unde Dinamo a căutat întăriri constante. Deși a fost pe o listă cu mai mulți candidați, vârful crescut în Franța a fost considerat soluția ideală pentru cerințele actuale ale echipei.
Cu experiență în campionate puternice și cu dorință de afirmare, Mamoudou Karamoko vine să lupte pentru un loc de titular și să aducă un plus de agresivitate și finalizare în atacul lui Dinamo.
Mamoudou Karamoko, prezentare sinceră pentru fanii lui Dinamo: ”Știam că e un pas bun pentru cariera mea!”
Imediat după semnarea contractului cu Dinamo, Karamoko s-a adresat suporterilor dinamoviști într-un interviu acordat pentru 48TV, în care a vorbit deschis despre traseul său în fotbal, despre alegerea lui Dinamo și despre ce își dorește în noul sezon.
”Când am auzit de oferta de la Dinamo, am fost foarte fericit. Cunoșteam clubul, iar pentru mine a fost un DA categoric. Sunt bucuros că am ajuns aici și cred că este un pas important pentru cariera mea.”
Format în academiile de la Paris FC și Strasbourg, Karamoko are experiență în Germania, Austria și Danemarca, iar unul dintre momentele sale de referință a fost reușita contra lui Tottenham în Europa, pe vremea când juca la LASK:
”A fost golul de 3-3, în ultimul minut. Un moment special pentru mine.”
A trecut și printr-o perioadă mai complicată la FC Copenhaga, dar spune că de acolo a învățat lecții importante:
”A fost puțin dificil, dar am învățat să am răbdare cu mine și cu cei din jur. Asta a fost, probabil, cea mai importantă lecție.”
La Dinamo, adaptarea a venit natural, mai ales că în vestiar a regăsit jucători francezi, inclusiv pe Maxime, coleg al fratelui său mai mare în trecut.
În final, Mamoudou Karamoko a transmis un mesaj clar fanilor dinamoviști:
”Voi da totul pe teren, voi face tot posibilul ca să fim fericiți și să revenim în top. Știu că a fost o perioadă grea pentru club, dar acum ne-am întors, iar eu sunt aici ca să ajut.”
- 3 trofee are Karamoko în carieră, două titluri și o Cupă a Danemarcei, alături de FC Copenhaga
Transferurile realizate de Dinamo în această vară
Până acum, Dinamo a oficializat transferurile lui: Alex Musi (FCSB), Luca Bărbulescu (FC Augsburg), Charalampos Kyriakou (Apollon Limassol), Codruț Sandu (Rapid), Cristi Mihai (UTA Arad), Danny Armstrong (Kilmarnock FC), Vadym Kyrychenko (UTA Arad), Nikita Stoyanov (Maccabi Netanya), Mamoudou Karamoko (Copenhaga), Jordan Ikoko și Devis Epassy (Karmiotissa FC).
Printre jucătorii de care s-a despărțit Dinamo în această vară se mai numără: Vadym Kyrychenko (împrumut), Andrei Ionică (împrumut), Godwin Udosen (împrumut), Raul Rotund (împrumut), Cristian Costin, Astrit Selmani, Adnan Golubovic, Josue Homawoo, Antonio Luna, Răzvan Patriche, Patrick Olsen și Dennis Politic.
- Pe 14 iulie începe Superliga, cu un duel în deplasare contra nou-promovatei Csikszereda.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa 1
Luni, 14 iulie
Ora 21:30
Csikszereda – DINAMO
Etapa a 2-a
Luni, 21 iulie
Ora 21:30
DINAMO – FC Botoșani
Etapa a 3-a
Duminică, 27 iulie
Ora 21:30
Oțelul – DINAMO
Etapa a 4-a
Sâmbătă, 2 august
Ora 21:30
DINAMO – FCSB
CITESTE SI:
Dinamo nu mai vrea surprize! Boateng, în negocieri pentru a rămâne în ”haită”