Dinamo începe noul sezon din Superliga cu un mesaj clar de forță și stabilitate.

Zeljko Kopic, antrenorul care a readus spiritul și ambiția în vestiarul roș-alb, a anunțat decizia finală în cazul mijlocașului Cătălin Cîrjan, dorit insistent de echipa austriacă Sturm Graz.
La conferința de presă premergătoare meciului cu Csikszereda Miercurea Ciuc, nou-promovata din Harghita, tehnicianul croat a fost ferm: Cîrjan nu pleacă nicăieri și va purta banderola de căpitan în sezonul 2025-2026!
”Am avut discuții și în privința lui Cîrjan. Am vorbit cu el, cu clubul, și am transmis că nu este momentul potrivit pentru un transfer. Îl văd zilnic la antrenamente, iar evoluția sa din ultimul an este extraordinară, de la nivelul tehnic, la cel fizic și mental.
Dă totul pentru succesul său și al clubului. Va fi căpitanul nostru în acest sezon, iar eu și clubul suntem 1000% în spatele lui. Este un proiect în care credem și sunt convins că, în următorul an, evoluția lui va atinge alt nivel, iar ofertele pentru el vor fi și mai bune“, a spus Kopic, la conferința de presă.
• 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Cîrjan, potrivit Transfermarkt
• opt goluri și două assist-uri a reușit mijlocașul, în 42 de meciuri pentru Dinamo
Sturm Graz, campioana Austriei, ar fi fost gata să ofere două milioane de euro pentru a-l transfera pe Cătălin Cîrjan, însă ”Câinii” nu au vrut să renunțe la jucătorul lor în această vară.
Transferurile realizate de Dinamo în această vară
Până acum, Dinamo a oficializat transferurile lui: Alex Musi (FCSB), Luca Bărbulescu (FC Augsburg), Charalampos Kyriakou (Apollon Limassol), Codruț Sandu (Rapid), Cristi Mihai (UTA Arad), Danny Armstrong (Kilmarnock FC), Vadym Kyrychenko (UTA Arad), Nikita Stoyanov (Maccabi Netanya), Mamoudou Karamoko (Copenhaga), Jordan Ikoko și Devis Epassy (Karmiotissa FC).
Printre jucătorii de care s-a despărțit Dinamo în această vară se mai numără: Vadym Kyrychenko (împrumut), Andrei Ionică (împrumut), Godwin Udosen (împrumut), Raul Rotund (împrumut), Cristian Costin, Astrit Selmani, Adnan Golubovic, Josue Homawoo, Georgi Milanov, Antonio Luna, Răzvan Patriche, Patrick Olsen și Dennis Politic.
- Pe 14 iulie începe Superliga, cu un duel în deplasare contra nou-promovatei Csikszereda.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa 1
Luni, 14 iulie
Ora 21:30
Csikszereda – DINAMO
Etapa a 2-a
Luni, 21 iulie
Ora 21:30
DINAMO – FC Botoșani
Etapa a 3-a
Duminică, 27 iulie
Ora 21:30
Oțelul – DINAMO
Etapa a 4-a
Sâmbătă, 2 august
Ora 21:30
DINAMO – FCSB
CITESTE SI:
”Trei tineri pleacă de la Dinamo!” Mișcarea-surpriză anunțată de Andrei Nicolescu
Oficial I Dinamo schimbă modelul de rezervă! Reacțiile suporterilor au avut efect imediat