Anunț de impact pentru toți suporterii dinamoviști: fuziunea dintre CS Dinamo și FC Dinamo București este, în sfârșit, posibilă!

Președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, a confirmat că legendarul Ionuț Lupescu s-a implicat total în proces și coordonează negocierile pentru unificarea celor două entități. Obstacolul major – insolvența echipei din Superliga – a fost înlăturat, iar din această vară, procedura poate intra în linie dreaptă.
Într-o intervenție la emisiunea dedicată suporterilor dinamoviști, ”Exclusiv Dinamo”, Ionuț Popa a subliniat că cele două cluburi au început deja colaborarea:
”Ionuț Lupescu se ocupă exclusiv de această fuziune sau protocol. El poartă discuțiile, are 100 % mandat să se ocupe de acest subiect. (Din ce știți, s-au mai făcut pași înainte?) Sigur. Nu cred că ne mai împrumutau jucători dacă nu se făceau. Noi suntem deschiși pentru a face un mare Dinamo.”
CS Dinamo vine după o promovare muncită în liga secundă, dar obiectivul rămâne clar: unirea firească cu FC Dinamo, clubul susținut de milioane de fani, cel care a revenit în Superliga și își construiește cu determinare o nouă identitate, cu oameni loiali spiritului alb-roșu.
Reunificarea ar însemna, mai mult decât o simplă formalitate juridică, o renaștere istorică pentru cel mai titrat club al României. Ar fi și momentul în care Dinamo – în forma sa autentică – ar redeveni un pol de forță totală, sportivă și instituțională, în fotbalul românesc.
Vești bune și din Ștefan cel Mare: stadionul se construiește la timp!
Pe lângă fuziune, un alt subiect fierbinte pentru suflarea dinamovistă este noul stadion. Deși în spațiul public s-a vorbit intens despre stoparea mai multor investiții publice din cauza măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, Dinamo nu va fi afectată.
Ionuț Popa a transmis un mesaj clar: noul stadion din Ștefan cel Mare se va construi conform planului.
”Credeți că, dacă discutăm atât de mult despre un subiect, îi facem bine? Știți foarte bine ce se întâmplă în societate, iar noi știm foarte bine ce avem de făcut. Nu s-a sistat niciun moment activitatea domnilor de la societatea care a câștigat licitația.
Noi suntem «asediați» în fiecare zi pentru niște speculații, eu sunt sunat în fiecare zi că «gata, s-a oprit stadionul, nu se mai face, rușine, suntem singurii care nu avem stadion» . Dar eu, când scot capul pe geam, văd societățile că lucrează.
Societatea are termen de șapte luni pentru demolare, execuție, construire. Ce s-a schimbat de atunci? Nu s-a schimbat nimic niciodată. Societatea lucrează, își execută contractul, iar noi le punem la dispoziție tot ce au nevoie. Nu a fost niciun anunț al CNI, Ministerului de Interne sau Guvernului care să ducă cu gândul că acest proiect s-a oprit.
Proiectul CS Dinamo nu are prevăzute pentru anul acesta plăți. Nu vorbim de o lipsă a banilor. După ce se face proiectarea vor începe lucrările de demolare. Demolarea va dura ceva timp, deci nu luăm în calcul atât de rapid o plată. Noi nu discutăm în proiectul acesta, încă, de anumite plăți”, a mai explicat Ionuț Popa.
Într-un climat politic instabil și cu bugetul țării atent recalibrat, dinamoviștii primesc, iată, două vești excelente: fuziunea intră în linie dreaptă, iar stadionul rămâne prioritar.
2025 poate fi anul în care Dinamo își regăsește unitatea, demnitatea și infrastructura. Cu un nou stadion, cu oameni ca Lupescu implicați direct și cu o viziune comună între CS și FC Dinamo, clubul-fanion al României se reconstruiește, pas cu pas, spre ceea ce trebuie să fie: o forță de temut în fotbalul românesc.
Dotările noului stadion Dinamo:
• Dimensiunea terenului de joc: 105 x 68 metri;
• Incinta terenului, respectiv terenul de joc şi distanţele (de siguranță și pentru panourile
led publicitare) până la tribune: 125 x 85 metri;
• Suprafață de joc hibridă (gazon natural ranforsat cu fibre sintetice), prevăzut cu sistem de aspersoare și de drenare a apelor şi instalație de încălzire și degivrare;
• Circa 2.000 de locuri pentru zona VIP, incluzând locurile din loje;
• Locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități şi pentru însoțitorii acestora;
• Sector special destinat galeriei oaspete (circa 1.250 locuri), însemnând 5% din capacitatea totală a stadionului, cu o cale de acces distinctă faţă de ceilalţi spectatori;
• Magazine de suveniruri, de articole sportive (fan-shopuri) și spaţii pentru alimentaţie tip fast-food & băuturi răcoritoare, amplasate în fiecare tribună a stadionului;
• Restaurant (pub);
• Spaţii pentru presă şi săli pentru conferinţe şi activităţi de protocol;
• Zonă de presă și minim 2 studiouri tv;
• Spaţiu expoziţional pentru “Muzeul Dinamo”;
• Hotel pentru sportivi (circa 40 camere);
• Sala ospitalitate VIP;
• Spaţii vânzare bilete;
• Spaţii tehnico-administrative;
• Cabinet medical de prim ajutor;
• Post de supraveghere pentru sistemul de monitorizare video – atât cel perimetral, cât şi cel din incintă;
• Camera VAR;
• Infrastructură modernă de comunicații;
• Sistem suplimentar independent de alimentare electrică de rezervă (generator electric);
• Spații depozitare utilaje întreținere teren;
• Parcări (parcare specială destinată echipelor, arbitrilor şi oficialilor meciurilor, parcare VIP de circa 150 locuri, parcare subterană de 2 nivele pentru circa 1.000 mașini);
Săli de antrenament pentru mai multe discipline sportive din cadrul clubului CS Dinamo
10 Săli integrate în infrastructura tribunelor, pentru secțiile sportive ale CS Dinamo, fiecare sală urmând să fie dotată cu vestiare, grupuri sanitare și birouri antrenori, astfel:
• Sală antrenament pentru handbal și baschet;
• Sală antrenament pentru volei și tenis;
• Sală antrenament cu dotări pentru judo, jujitsu, karate, taekwondo;
• Sală antrenament cu dotări pentru lupte şi sambo;
• Sală antrenament pentru box;
• Sală antrenament cu dotări pentru haltere;
• Sală antrenament cu dotări pentru scrimă;
• Sală antrenament cu dotări pentru canotaj, kaiac-canoe și ciclism;
• Sală antrenament atletism cu pistă și dotări pentru săritura în lungime şi săritura în înălţime;
• Sală de fitness si pregătire fizică;
Centru de recuperare cu bazin de recuperare, saună-criosaună, cabinet fizioterapie, cabinet kinetoterapie, cabinet masaj şi cabinet medical dedicat.
Complexul sportiv va avea sistem de afișaj electronic LED pe suprafața exterioară pentru spoturi publicitare, sistem performant de iluminare, urmând sa beneficieze de un sistem de sonorizare de ultima generație ce va rezulta într-o acustică excepțională.
CITESTE SI:
Transfer spectaculos picat în ultima clipă: Dinamo a schimbat ținta
Kopic a decis! Cine apără buturile lui Dinamo: ”Asta e filosofia mea!”