Transferul adus în schimbul lui Politic confirmă încă din primul meci oficial!

Alexandru Musi a bifat primul meci oficial în tricoul lui Dinamo și a făcut-o în stil mare! Tânărul mijlocaș ofensiv a contribuit decisiv la revenirea „câinilor” în meciul cu Csikszereda (2-2), din prima etapă a sezonului 2025/2026 din Superliga României.
Transferat de la FCSB în schimbul lui Dennis Politic, Musi a fost introdus din primul minut de Zeljko Kopic și a arătat că nu are nevoie de perioadă de acomodare. La doar cinci minute după ce Dinamo a fost condusă cu 2-0, Musi a reaprins speranțele: a înscris printr-o lovitură de cap din plonjon, după o centrare excelentă a lui Mărginean.
Execuția a fost una de finețe, apreciată inclusiv de fostul portar al lui Dinamo, Florin Prunea, prezent în studioul Liga Digisport:
”Chiar nu e execuție ușoară. A avut o evoluție bună per total, da. Execuția este una foarte, foarte grea”, a comentat Prunea.
Pe lângă gol, Musi a impresionat și prin jocul per ansamblu, fiind activ în ofensivă, curajos în dueluri și implicat în pressing. Specialiștii de la Sofascore l-au notat cu 7,4, al treilea cel mai mare calificativ din echipa lui Dinamo, după Gnahore (7,9) și Mărginean (7,6). La același nivel s-au aflat și Opruț și Cîrjan.
Și Zeljko Kopic a avut cuvinte de laudă la adresa debutantului:
”Musi a fost foarte bun. Cred că toată echipa a fost bună. Am avut acele zece minute, dar după aceea toți jucătorii au jucat bine, am jucat în jumătatea adversarului, ne-am creat ocazii”, a spus antrenorul croat.
Într-un moment complicat al partidei, când Csikszereda domina jocul și părea capabilă să înscrie din nou, Musi a adus energia de care Dinamo avea nevoie. Golul său a anunțat revenirea ”câinilor”, iar la final, tânărul de 20 de ani a transmis un mesaj clar fanilor:
”Fericit să înscriu primul gol. Nu ne oprim aici”, a scris Musi pe social media.
Video I Csikszereda – Dinamo, scor 2 – 2
Un mesaj care sintetizează perfect atitudinea arătată de Dinamo. Cu un Musi în formă și cu o echipă care a demonstrat caracter, Dinamo începe sezonul cu un punct muncit și cu un moral pe care doar un gol ca al lui Musi îl poate aprinde.
Pentru Dinamo urmează duelul cu FC Botoșani, de luni, 21 iulie, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
Biletele pentru meciul cu Botoșani
Meciul dintre Dinamo și Botoșani, din etapa a 2-a a Superligii, se va disputa luni, 21 iulie, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, de la ora 21:30.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și FC Botoșani, din etapa a doua a Superligii României, de luni, 21 iulie, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0 (categoria 1): 140 lei;
Tribuna 0 (categoria 2): 90 lei;
Tribuna 2: 60 lei;
Family Zone: 60 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 42 – 60 lei;
Peluză: 30 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.
Programul caselor de bilete:
Luni (21/07)
Interval orar: 12:00 – 22:30 (bd. Mărăști)
- Abonații vor efectua accesul în baza biletului primit pe e-mail. Cei care nu pot ajunge la meci pot transmite, prin intermediul office@bilete.ro, solicitarea de a li se elibera locul punctual, pentru această partidă.
- Micii dinamoviști (0-14 ani) beneficiază de gratuitate la tribuna II, în baza biletelor cu valoare 0 selectate de adultul însoțitor, plătitor de bilet (un adult cu bilet poate selecta până la două locuri cu valoare 0 pentru copii).
- Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate în zonele special alocate, în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate, transmise la bilete@dinamo1948.ro sau prezentate la casele de bilete.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 2-a
Luni, 21 iulie
Ora 21:30
DINAMO – FC Botoșani
Etapa a 3-a
Duminică, 27 iulie
Ora 21:30
Oțelul – DINAMO
Etapa a 4-a
Sâmbătă, 2 august
Ora 21:30
DINAMO – FCSB
CITESTE SI:
Oficial I Dinamo reacționează ferm după meciul cu Csikszereda
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Botoșani. Vezi programul caselor de bilete
Amenințare publică din social: DDB acuză organizarea ticăloasă la debutul în Superligă