Video I Supercampionul Franței vine la Dinamo și promite trofee! Primul test: Turda, pe 21 august

”Sunt cu adevărat entuziasmat să joc pentru Dinamo. Visez să ajut echipa să cucerească Liga Campionilor!” – este mesajul clar și ferm transmis de noul inter dreapta al ”dulăilor”, Tom Pelayo (28 de ani), într-o primă declarație care i-a cucerit deja pe suporterii dinamoviști.

Transferul internaționalului francez este unul dintre cele mai importante mutări ale verii în handbalul românesc, iar debordanta sa ambiție vine într-un moment ideal: Dinamo deschide sezonul oficial pe 21 august, în semifinalele Supercupei României, contra formației Potaissa Turda!

Tom Pelayo – superstarul venit din Franța

La 28 de ani, Tom Pelayo vine după un sezon excepțional în Franța, unde a fost desemnat cel mai bun inter dreapta al campionatului. A înscris 214 goluri în ultimul sezon pentru Dunkerque, echipă la care a jucat din 2014 până în vara aceasta. Cu o eficiență de peste 62% și prestații constante în Ligue 1, Pelayo e tipul de jucător capabil să facă diferența în meciurile mari.

Mai mult, în mai 2025, a debutat la echipa națională a Franței și a câștigat EHF Euro Cup după o victorie în fața Suediei. Este un transfer de anvergură pentru Dinamo, care aduce nu doar forță și goluri, ci și un lider autentic.

Video I Primele impresii ale lui Tom Pelayo

Supercupa României 2025 – Dinamo vs. Turda, pe 21 august

După o campanie spectaculoasă de transferuri și o vară plină de așteptări, Dinamo începe sezonul oficial la Supercupa României, între 21–24 august, în cadrul complexului ”TeraPlast Arena” din Bistrița. Competiția reunește cele mai bune patru echipe din handbalul masculin și feminin.

În semifinala masculină, Dinamo va înfrunta Potaissa Turda, într-un duel care se anunță exploziv. Este prima șansă a lui Tom Pelayo să arate ce poate în tricoul roșu-alb și să contribuie decisiv la cucerirea primului trofeu al sezonului.

Programul competiției masculine:

Semifinale – 21 august:

• AHC Potaissa Turda – DINAMO

• CS Minaur Baia Mare – ACS HC Buzău

Finale – 22 august:

• Finala mică (locurile 3 și 4) 

• Finala mare (lupta pentru trofeu)

Biletele și abonamentele sunt disponibile!

• Deja în vânzare: abonamente pentru toate cele 4 zile de competiție (21–24 august), valabile pentru toate cele 8 meciuri (masculin + feminin). 

• În perioada 25–28 iulie: vor fi disponibile abonamente pentru 2 zile (acces doar la Final 4 masculin sau feminin). 
• Din 29 iulie: se pun în vânzare biletele individuale pentru fiecare meci.

Abonamentele sunt deja disponibile pe eventim.ro

Prețuri abonamente (pentru toate cele 4 zile de competiție)

Intrare generală: 150 lei;

Elev/student/pensionar: 75 lei.

Atmosfera se anunță incendiară în ”TeraPlast Arena”, iar fanii dinamoviști au toate motivele să fie prezenți în număr mare: Dinamo atacă sezonul cu cel mai puternic lot din ultimii ani!

Transferuri de top făcute de campioana Dinamo în această vară

Campioana ultimului deceniu din handbalul românesc a dat lovitura cu transferurile lui Pedro Valdes și Tom Pelayo.

În afara lui Pelayo, Dinamo a anunțat zilele trecute și transferul portarului naționalei Franței, Samir Bellahcene, în vârstă de 30 de ani, provenit de la Stuttgart.

La ”dulăi” au mai venit și tricolorii Ionuț Nistor și Andrei Buzle, ambii de la CSM Constanța, coordonatorul de joc portughez Miguel Martins de la Aalborg, dar și noul antrenor principal, selecționerul-minune al Portugaliei Paulo Pereira.

Dinamo este campioana en-titre din Liga Zimbrilor, în această ediție ”dulăii” reușind să câștige practic cel de-al zecelea titlu consecutiv.

CITESTE SI:

Lovitură din curtea rivalilor: Dinamo negociază cu FCSB pentru Marius Ștefănescu: ”Nu-l mai țin nici în lot!”

Dinamo, din nou mai bună pe teren: al doilea egal, al doilea gust amar

Foto & Video I Musi, gest clar pentru fani după debutul acasă

Lasă un răspuns