Dinamo a câștigat meciul cu Metaloglobus de la Clinceni, scor 1-0, în etapa a cincea din Superliga României.

Dinamo a bifat a doua victorie consecutivă în Superliga, 1-0 contra Metaloglobus. Singurul gol a venit rapid, în minutul 15, când Cătălin Cîrjan a șutat din afara careului, mingea fiind deviată decisiv.
Mijlocașul dinamovist a fost aproape de dublă după încă un șut periculos, trimis în transversală.
Imediat după pauză, Ubbink a înscris superb, de la 16 metri, însă golul a fost anulat după intervenţia VAR, pentru un fault la Musi. Dinamoviștiii au încercat să securizeze victoria, dar nu au avut succes la poarta lui Gavrilaş şi Metaloglobus – Dinamo s-a încheiat 0-1.
În această partidă, Alexandru Tabuncic, tânărul fundaș moldovean de 19 ani, a bifat primele sale minute în tricoul lui Dinamo, fiind aruncat în luptă de Zeljko Kopic într-un moment critic al meciului cu Metaloglobus.
Dinamo București a trecut cu mari emoții de Metaloglobus, scor 1-0, într-o partidă în care finalul a adus și o premieră: debutul lui Alexandru Tabuncic în Superliga. Momentul a venit forțat de accidentarea lui Jordan Ikoko, care a părăsit terenul pe brațele echipei medicale. Acesta a intrat ca titular înlocuindu-l pe Maxim Sivis.
Astfel, Kopic a apelat la soluția de avarie: puștiul născut în 2006, al treilea fundaș dreapta din lot, a intrat pentru ultimele zece minute, într-o atmosferă încărcată de tensiune.
La final, Tabuncic și-a împărtășit trăirile:
”A fost un debut frumos, mult așteptat, mă bucur că am primit încrederea staff-ului tehnic și am reușit să debutez cu o victorie. Eram pregătit 100% când am aflat că intru, am încercat să aduc plusvaloare echipei în apărare, pentru că eram într-un moment în care echipa adversă era peste noi. Am reușit să ținem de rezultat și să obținem victoria.
Florentin Petre m-a îndrumat pentru fazele fixe, mi-a spus să fiu eu pe teren, cum mă antrenez, așa să și joc. A fost un sentiment unic, m-am umplut de bucurie, am început să zâmbesc și să mă bucur alături de colegii mei.
A fost o presiune frumoasă, e frumos să intri pe teren și să simți acea energie pozitivă. Când auzi galeria care cântă tot meciul, ești gata să dai totul pentru echipă și să aduci un plus.
Îmi doresc s-o luăm treptat, să intrăm în play-off, după care să luptăm cât mai sus în campionat. [Ai vreun model din fotbalul românesc?] Pot spune că Mister Florentin Petre este. Mă înțeleg cu toți jucătorii bine, m-au primit bine și m-am integrat foarte rapid.
Determinarea e principala mea calitate. Când se va apela la serviciile mele, voi fi gata 100%, staff-ul tehnic e cel care decide. Îmi doresc să joc cât mai multe minute și să ofer assist-uri, să-mi ajut echipa”, a declarat Tabuncic, la finalul partidei de la Clinceni.
Debutul său vine într-o perioadă dificilă pentru linia defensivă a ”câinilor”, însă atitudinea arătată pe teren lasă deschisă ușa pentru noi apariții în viitorul apropiat.
Jordan Ikoko, detalii despre accidentare
Jordan Ikoko (31 de ani) a debutat la Dinamo, în victoria cu Metaloglobus, 1-0. Fundașul francez a bifat primele minute în tricoul alb-roșu, dar a ieșit în minutul 85, acuzând probleme medicale. La final a spus doar că este obosit și a vorbit și despre venirea sa la echipa noastră.
”E o victorie importantă după meciul cu FCSB. Eu nu am jucat etapa trecută pentru că am avut o problemă medicală. Acum am intrat în echipă și mă bucur că am jucat primele minute și că am câștigat din nou.
Am ieșit de pe teren pentru că am fost obosit. Ultimul meci a fost în aprilie. Nu am făcut pregătirea cu echipa, ci m-am antrenat doar separat. E dificil, dar am încercat să mă antrenez din greu. Mă simt din ce în ce mai bine, o iau pas cu pas. Sper ca data viitoare să joc tot meciul.
Cred că sunt la 60% din capacitate. Am avut și o problemă medicală, dar doctorul și staff-ul m-au ajutat”, a spus Jordan Ikoko la finalul partidei.
Acesta a vorbit și despre transferul la Dinamo: ”Știam lucruri bune despre Dinamo. Și sezonul trecut am fost aproape de a ajunge aici. Moți de la Ludogoreț mi-a vorbit de Dinamo, la fel și Adi Rus, de la Pafos. Sperăm să avem un sezon cât mai bun. Fotbalul de aici e la un nivel bun.
Azi am jucat cu o echipă bună. Și e important că am câștigat. Acum ne gândim la etapa următoare”.
În urma victoriei cu Metaloglobus, Dinamo a urcat pe locul al 5-lea în SuperLiga, acumulând până acum opt puncte.
Pentru Dinamo urmează revenirea în Capitală, vineri 15 august, pentru meciul cu UTA Arad, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Biletele pentru meciul cu UTA Arad
Meciul dintre Dinamo și UTA Arad, din etapa a 6-a a Superligii, se va disputa vineri 15 august, pe Arena Națională, de la ora 21:30.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și UTA Arad, din etapa a șasea a Superligii României, de vineri, 15 august, de la ora 21:30, de pe stadionul Arena Națională.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 – 100 lei;
Tribuna 1: 70 – 50 lei;
Tribuna 2: 60 – 40 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 30 – 20 lei;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Joi (14/08)
Interval orar: 14:00 – 20:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Vineri (15/08)
Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 6-a
Vineri, 15 august
Ora 21:30
DINAMO – UTA
CITESTE SI:
Video I Torje a tras o concluzie după ce a văzut-o pe Dinamo cu Metaloglobus
Victorie muncită pe teren minat: Stoyanov, mesaj clar după succesul cu Metaloglobus
Video I Cătălin Cîrjan a reacționat după victoria lui Dinamo de la Clinceni