Dinamo a obținut al doilea succes consecutiv din Superliga, scor 1-0 cu Metaloglobus.

După succesul răsunător cu FCSB, Dinamo a obținut și cel de-al doilea succes din actuala ediție de campionat. ”Haita” lui Zeljko Kopic s-a impus pe terenul celor de la Metaloglobus, în jocul care a deschis etapa a cincea din Liga 1.
Dinamo a ajuns astfel la două victorii consecutive în Superliga României, dar a avut parte de un meci dificil contra nou promovatei Metaloglobus București. Pe un gazon catastrofal la Clinceni, ”câinii” lui Kopic au câștigat cu scorul de 1-0.
Cătălin Cîrjan a marcat unicul gol al partidei, cu un șut deviat de la aproximativ 25 de metri și tot el a fost aproape de a înscrie iar, dar execuția sa a lovit bara.
În a doua repriză, echipa noastră a fost de nerecunoscut, lucru scos în evidență inclusiv de antrenorul Zeljko Kopic.
La finalul partidei de la Clinceni, fundaș central în vârstă de 19 ani, Nikita Stoyanov a tras concluziile unui meci care i-a urcat pe ”câini” pe locul 5.
”A fost un meci foarte greu, dar e foarte important că am câștigat. E important să învingem meciurile în care nu suntem în cea mai bună formă. E foarte important pentru mine că am colegi care mă ajută. Știam că va fi un meci greu, dar am știut să suferim împreună.
De ce am venit la Dinamo? I-am văzut pe fani… Sunt «wow»! E minunat să joci într-o asemenea atmosferă. Obiectivul e să ne calificăm în cupele europene. Și cred că avem o echipă bună, capabilă să-și îndeplinească obiectivul”, a spus Stoyanov.
Zeljko Kopic a explicat jocul slab al lui Dinamo: ”Am fost obosiți fizic și mental”
La finalul partidei, Zeljo Kopic (47 de ani), antrenorul lui Dinamo, a tras concluziile după victoria chinuită a echipei sale.
”Am luat 3 puncte. În primele 30-35 de minute am jucat un fotbal bun. Am fost mulțumit. Apoi am început să regresăm, să avem multe pase înapoi și să facem greșeli. În repriza a doua am fost sub nivelul nostru. Am simțit că am fost obosiți atât fizic cât și mental, fără reacție.
Ce pot să spun este că e important că am câștigat două meciuri la rând. Am supraviețuit unor momente în care echipa a suferit. Trebuie să jucăm mult mai bine, dar sunt fericit cu punctele. În alte meciuri în care am jucat mai bine nu am luat puncte.
(n.r. de Ikoko) Jordan e un jucător cu multă calitate, multă experiență, dar ultimul său meci a fost la începutul lui mai. Noi l-am semnat cam târziu, apoi a început să se antreneze, a avut niște mici probleme. Înțeleg că a fost foarte greu pentru el, dar am încredere în el. Știu ce calitate are. A jucat ok, dar a suferit. A fost foarte obosit.
(n.r de Perica) Ok, este înapoi pe gazon. Nu a avut multe antrenamente în ultimul timp. Când jucătorii joacă meci de meci 90 de minute iar cei de pe bancă nu sunt pregătiți, atunci apare o oboseală. Acum echipa va avea douză zile libere pentru a se recupera, iar apoi trebuie să ne pregătim pentru meciul cu UTA.
(n.r. de Cîrjan) Cătălin este tipul de jucător și de persoană care are așteptări mari de la el. Este și căpitanul echipei și nu este ușor pentru el. Vreau ca el să crească în personalitate cât mai mult posibil și să facă față presiunii. În unele momente nu se simte liber din cauza responsabilităților sale. Acest gol plus șutul de după…va avea un sezon bun cu siguranță.
(n.r. de transferuri) Discutăm, eu mă axez pe jucătorii pe care îi am. Dacă vor mai ajunge și alți jucători voi fi fericit. Știm cu exactitate ce jucători am adus, i-am urmărit ceva timp. Stoinov are un potențial uriaș, poate are momente când nu este la cel mai bun nivel, dar, cu timpul, va progresa”, a declarat Kopic.
În urma acestui rezultat, Dinamo a urcat pe locul al 5-lea în SuperLiga, acumulând până acum opt puncte.
Pentru Dinamo urmează revenirea în Capitală, vineri 15 august, pentru meciul cu UTA Arad, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Biletele pentru meciul cu UTA Arad
Meciul dintre Dinamo și UTA Arad, din etapa a 6-a a Superligii, se va disputa vineri 15 august, pe Arena Națională, de la ora 21:30.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și UTA Arad, din etapa a șasea a Superligii României, de vineri, 15 august, de la ora 21:30, de pe stadionul Arena Națională.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 – 100 lei;
Tribuna 1: 70 – 50 lei;
Tribuna 2: 60 – 40 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 30 – 20 lei;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Joi (14/08)
Interval orar: 14:00 – 20:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Vineri (15/08)
Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 6-a
Vineri, 15 august
Ora 21:30
DINAMO – UTA
CITESTE SI:
Video I Cătălin Cîrjan a reacționat după victoria lui Dinamo de la Clinceni
Mihai Teja, explicații după înfrângerea cu Dinamo
Jordan Ikoko, reacționează după debutul cu victorie de la Dinamo. Detalii despre accidentare