Revenire specială pe Arena Națională pentru Hakim Abdallah, atacantul malgaș de 27 de ani al UTA-ei, care a îmbrăcat în trecut tricoul lui Dinamo și acum se pregătește să îi înfrunte pe foștii colegi.

Vineri, de la ora 21:30, UTA Arad este găzduită de Dinamo, într-un duel din etapa a 6-a a Superligii.
Ajuns în această vară la Arad, Abdallah a fost deja o piesă importantă în ofensiva lui Adrian Mihalcea. Integralist în primele trei meciuri, toate încheiate cu victorii pentru ”Bătrâna Doamnă”, atacantul și-a trecut în cont și un assist pentru Roman în succesul cu Hermannstadt. Totuși, primul său gol în tricoul arădenilor încă se lasă așteptat.
Despărțirea de Dinamo s-a făcut în termeni amiabili, iar respectul față de club și suporteri este evident, însă fotbalistul nu își ascunde intențiile:
”În primul rând, le mulțumesc celor de la Dinamo că mi-au oferit condiții de pregătire în vară, chiar și meci de verificare, lucru mai puțin obișnuit. Așa că le mulțumesc tuturor, chiar și celor din afara clubului. Așa am reușit să fiu foarte bine din punct de vedere fizic și să pot juca imediat la UTA imediat ce am ajuns, mai ales că era deja început campionatul.
Vineri, vom juca împotriva fostei mele echipe, suntem încrezători că vom scoate un rezultat bun. Nu pot da informații despre Dinamo, am plecat acum trei săptămâni de acolo. Antrenorul nostru știe cel mai bine ce s-a schimbat la ei, el ne spune ce să facem pe teren la fiecare meci. Deci nu am ce ponturi să dau eu, mai ales că fiecare meci e diferit.
Noi trebuie să fim concentrați la fiecare meci, să jucăm bine, să menținem nivelul. Sigur că va fi greu, dar vom fi focusați pe ce avem de făcut. Nu am ce să-i demonstrez fostului club, am fost acolo, m-am antrenat cu ei, am și jucat amicale.
Dacă aș fi fost dorit în continuare, aș fi arătat acolo ce pot, dar asta este viața. Mă bucur că am ales să vin la UTA și nu am nici o presiune”, a spus Abdallah înainte de Dinamo – UTA.
Iar legat de presiune, malgașul are o concepție împrumutată, parcă, dintr-un discurs al lui Gennaro Gattuso, fost campion mondial cu Italia și câștigător de Champions League cu AC Milan.
”Nu simt presiune, în afara stadionului este presiune. Am tot respectul față de alte meserii, toți muncesc ceva ca să pună ceva pe masă pentru famiile lor. Pentru mine fotbalul nu este presiune, este pasiune. Sunt recunoscător că pot juca fotbal la un nivel înalt. Sunt atacant, vreau să marchez, dacă o voi face contra lui Dinamo, asta e, îmi voi ajuta clubul meu să câștige. Nu știu ce va fi, dar nu mă voi da la o parte de la gol”, a completat Abdallah.
Fotbalistul nu știe cum va fi întâmpinat de fanii celor de la Dinamo, pe care i-a bucurat cu 9 goluri și 6 pase decisive în cele două sezoane petrecute în Ștefan cel Mare.
”Nu știu cum vor reacționa fanii lui Dinamo, am petrecut clipe frumoase, dar și mai puțin frumoase acolo. Ăsta este fotbalul, acum sunt la UTA, e decizia lor dacă vor să mă fluiere, dar din partea mea va fi întotdeauna respect”, a mai transmis Hakim Abdallah.
Și pentru că nu are un concurent de profil pe postul de vârf, malgașul știe că este punct fix la UTA și se simte important pentru echipă.
”Am câștigat trei meciuri, este bine pentru început. Clasamentul este de moment, este abia începutul, doar 5 etape, e prea devreme să vorbim de ce va fi. Trebuie să rămânem umili, cu picioarele pe pământ, chiar dacă acum avem mai multe puncte decât alții. În SuperLiga, oricine poate bate pe oricine, s-a văzut deja. Sigur că nu știm ce va fi în viitor, trăim momentul acesta bun, rămânem umili și cu picioarele pe pământ.
Avem încredere, nu ne rușinăm de locul pe care îl ocupăm, îl merităm, nu e o surpriză, la cum ne pregătim. Dacă nu aș crede în mine și în echipă, ar fi complicat. Sunt bucuros că joc, demult nu am mai jucat 90 de minute și încă trei meciuri la rând. Mă simt important pentru echipă, este bine pentru mine. Îmi place orașul, suporterii m-au primit cu căldură, sunt fericit.
Dacă se mai dorește un atacant, este treaba clubului. Eu îmi fac treaba mea, am un contract, în rest nu e treaba mea dacă mai vine cineva și când”, a afirmat atacantul, care la UTA se află la a doua experiență în fotbalul românesc.
Mihalcea revine pe Arena Națională împotriva lui Dinamo: ”Va fi un meci special”
Dinamo București se pregătește de un nou meci important în Superligă, unul cu încărcătură specială pentru adversar. Etapa a 6-a aduce pe Arena Națională, pe 15 august, de la ora 21:30, duelul cu UTA Arad, formație pregătită de fostul atacant al ”câinilor”, Adrian Mihalcea.
Fostul golgheter din Ștefan cel Mare știe că va avea în față o echipă aflată în creștere, dar și un public care transformă orice partidă a lui Dinamo într-un adevărat spectacol. Mihalcea recunoaște că acest meci nu este unul obișnuit pentru el:
”O partidă importantă şi extrem de dificilă. Dinamo are o evoluţie solidă acasă. În derby-ul cu FCSB a jucat bine. Trebuie să fim la capacitate maximă ca să reuşim un rezultat pozitiv. Această partidă, pentru mine, vine cu un pachet emoţional, ţinând cont de perioada mea petrecută la Dinamo.
Suntem pregătiţi, avem acelaşi entuziasm. Suntem în efectiv complet. Pregătiţi mental mai bine. Cu aceeaşi partitură învăţată.
Pe acest început de campionat contează foarte mult punctele şi pe această idee am jucat. Am reuşit să strângem un număr bun. Poate mă gândeam la mai puţine puncte, având în vedere adversarele pe care le întâlnim. Suntem mulţumiţi şi cu gândul de a câştiga puncte.
Sunt meciuri cu rezultate surprinzătoare. Echipele bune ale campionatului sunt în căutări sau se gândesc la meciurile din Europa. E benefic pentru echipe ca noi care au doar campionatul în faţă şi trebuie să câştige cât mai multe puncte.
E şi păcat să nu continuăm pe acest traseu, să nu fim realişti şi să nu muncim la fel de bine şi să câştigăm puncte în continuare.
Este un joc special. Am petrecut o perioadă frumoasă şi lungă la Dinamo. Am fost căpitanul echipei. Lucrurile acestea nu se uită. Sunt ataşat de acel club. Sunt ataşat de oamenii care m-au format ca jucător şi ca om. Ţin la lucrurile acestea.
De fiecare dată suporterii s-au comportat extraordinar cu mine. Asta nu se uită. De fiecare dată a fost special. Sunt emoţii aparte, trăiri pe care nu ştiu cum le percepeţi din exterior. Eu ţin la lucrurile acestea familiare mie.
Orice comparaţie în momentul de faţă nu îşi are rostul. Cu nimeni. Fie că a fost antrenor sau jucător la Dinamo, FCSB sau Rapid. Nu am nimic de demonstrat. Îmi doresc enorm să câştig pentru că nu am reuşit până acum să câştig împotriva celor de la Dinamo.
Nu este o ambiţie. Este un fapt în sine. Îmi doresc la fiecare meci să câştig. Este obiectivul meu şi le-am zis şi băieţilor. Mergem să jucăm ca până acum şi să câştigăm puncte. Şi un punct e important. Nu am de demonstrat nimic”, a transmis Adrian Mihalcea.
Mihalcea, despre Abdallah: ”Pentru echipă, pentru mine, este un jucător important”
Despre impactul lui Hakim Abdallah la echipă a vorbit și Adrian Mihalcea. Iar antrenorul UTA-ei admite că pentru un atacant sunt mereu importante cifrele, indiferent de meci sau numele adversarilor.
”De când a venit, el are o ambiție aparte, îmi place modul lui de a interpreta antrenamentele și jocul. Pentru mine, dacă s-ar comporta la fel ca până acum, e foarte bine. Celelalte părți, că își dorește mult, că vrea să demonstreze, sunt fix problemele lui.
Pentru echipă, pentru mine, este un jucător important și trebuie să mențină această linie și doar atât. Pentru un atacant e bine să aibă cifre, goluri sau pase de gol, la fiecare meci, nu doar la unul aparte”, a afirmat Mihalcea.
Pentru Dinamo urmează revenirea în Capitală, vineri 15 august, pentru meciul cu UTA Arad, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Biletele pentru meciul cu UTA Arad
Meciul dintre Dinamo și UTA Arad, din etapa a 6-a a Superligii, se va disputa vineri 15 august, pe Arena Națională, de la ora 21:30.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și UTA Arad, din etapa a șasea a Superligii României, de vineri, 15 august, de la ora 21:30, de pe stadionul Arena Națională.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 – 100 lei;
Tribuna 1: 70 – 50 lei;
Tribuna 2: 60 – 40 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 30 – 20 lei;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Joi (14/08)
Interval orar: 14:00 – 20:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Vineri (15/08)
Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 6-a
Vineri, 15 august
Ora 21:30
DINAMO – UTA
Etapa a 7-a
Sâmbătă, 23 august
Ora 21:30
U. Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Mihalcea revine pe Arena Națională împotriva lui Dinamo: ”Va fi un meci special”
Video I Un dinamovist face parte din ‘echipa etapei a 5-a’
Dinamo, în pericol să nu mai joace pe ”Arc”! Prima reacție oficială