Dinamo se pregătește de duelul cu U Cluj, din etapa a 7-a din Superliga României.

Dinamo se află pe locul 6, cu 9 puncte la o diferență de 7 puncte față de liderul U. Craiova.
Meciul dintre U Cluj și Dinamo București, din etapa a 7-a din Superliga, se va disputa sâmbătă, 23 august, de la ora 21:30, pe ”Cluj Arena”.
Partida programată, sâmbătă, 23 august, de la ora 21:30, pe stadionul ”Cluj Arena”, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (47 de ani), într-o conferită de presă.
”După ce au ieșit din competiția europeană, au câștigat meciul cu Farul, în deplasare, cu un jucător mai puțin aproape tot meciul. Pentru ei e cu siguranță un plus de energie pozitivă. Mă aștept să fie într-o formă bună.
Nistor este întotdeauna liderul lor. Au o echipă bună, joacă în două sisteme diferite, depinde de meci și de situații. Au momente în care nu prind cea mai bună formă, dar acasă sunt o echipă puternică. Știm ce ne așteaptă și trebuie să fim la cel mai înalt nivel al nostru pentru a juca bine și pentru a da totul ca să luăm punctele”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.
Dinamo totuși merge la Cluj cu un moral ridicat, dar și cu o listă clară a jucătorilor pe care Zeljko Kopic nu se va putea baza. Antrenorul ”câinilor” a explicat situația lotului, subliniind atât pierderile, cât și veștile bune.
”În continuare nu putem conta pe Mărginean și Licsandru. Dar vestea bună este că Bordușanu se antrenează normal și Maxime Sivis la fel, sunt pregătiți pentru meci. De asemenea, nu putem conta pe Mihai și Milanov, din cauza cartonașelor roșii. În rest, toți ceilalți jucători sunt apți și vom fi pregătiți pentru meciul de mâine”, a declarat Kopic.
Tehnicianul croat a recunoscut că eliminările din etapa trecută i-au complicat serios planurile:
”Este ciudat, dar trebuie să mergem înainte. Cartonașele roșii sunt greu de anticipat, să pierzi doi mijlocași într-un singur meci, mai ales în repriza a doua când dominai mult. Dar acesta este fotbalul, trebuie să ne adaptăm. Avem destui jucători în lot și mă aștept ca mâine să fim la un nivel bun”.
În privința înlocuitorilor, Kopic a spus clar că există soluții: ”Karamoko este pregătit să joace. Și Alex Pop, pe acea poziție, este pregătit să joace. Mâine vom decide cine va fi în primul 11”.
Kopic despre startul de sezon: ”Avem aceleași puncte ca anul trecut, dar percepția e diferită”
Dincolo de problemele de lot, antrenorul dinamovist a vorbit și despre parcursul echipei în acest debut de campionat, comparându-l cu cel din stagiunea precedentă.
”E greu să faci calcule. De exemplu, cred că avem același număr de puncte ca sezonul trecut în acest moment. Atunci se vorbea despre un start foarte bun, acum se spune că nu e așa bun. Dacă facem calcule, cred că ne lipsesc 3-4 puncte ca să fim pe deplin mulțumiți. Dar sezonul este lung, unii jucători au venit mai târziu, alții nu s-au adaptat încă la stilul nostru de joc”, a spus croatul.
Totodată, Kopic a transmis un mesaj clar de încredere pentru jucătorii săi:
”Trebuie să am răbdare cu ei, să le dau șanse, să nu judecăm prea repede. Poate acum nu sunt în cea mai bună formă, dar avem exemple și din trecut când unii jucători au avut nevoie de timp pentru adaptare la club, la echipă, la stilul de joc. Cu timpul vom fi tot mai buni, sunt sigur”.
Video I Zeljko Kopic a prefațat duelul cu U Cluj
Biletele pentru meciul cu U Cluj
Meciul dintre U Cluj și Dinamo, din etapa a 7-a a Superligii, se va disputa sâmbătă 23 august, pe ”Cluj Arena”, de la ora 21:30.
Suporterii dinamoviști pot achiziționa tichetele de acces de pe platforma bilete.ro, iar valoarea unui tichet este 33 de lei.
După duelul de la Cluj, ”câinii” vor reveni acasă pe Arena Națională pentru disputa cu FC Hermannstadt, din etapa a 8- a a Ligii 1. Partidă programată să se dispute, sâmbătă, 30 august, de la ora 21:30.
Biletele pentru meciul cu Hermannstadt
Meciul dintre Dinamo și Hermannstadt, din etapa a 8-a a Superligii, se va disputa sâmbătă 30 august, pe Arena Națională, de la ora 21:30.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 – 100 lei;
Tribuna 1: 70 – 50 lei;
Tribuna 2: 60;
Family Zone: 60 lei;
Zona elevi peste 14 ani, studenti, pensionari: 60 – 42 lei;
Peluză PCH: 30 lei.
Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.
Programul caselor de bilete:
Sâmbătă (30/08)
Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 7-a
Sâmbătă, 23 august
Ora 21:30
U. Cluj – DINAMO
Etapa a 8-a
Sâmbătă, 30 august
Ora 21:30
DINAMO – Hermannstadt
CITESTE SI:
Dinamo își mută definitiv cartierul general
Video I Primul gol și prima confesiune: Karamoko dezvăluie unde dă randamentul maxim
Eliminat pe final, dar cu capul sus: Cristi Mihai, sincer după meciul cu UTA