Dinamo merge înainte: test important pe terenul lui U Cluj!

Etapa a 7-a din Superliga aduce un duel cu greutate pentru Dinamo București, care va înfrunta sâmbătă, 23 august, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău. ”Șepcile roșii” se întorc în fața propriilor suporteri după o pauză îndelungată, însă dinamoviștii au demonstrat în acest început de sezon că nu se tem de presiunea tribunelor și că pot răspunde prin atitudine, unitate și determinare.
Sabău a transmis optimism și încredere înaintea meciului, dar pentru Dinamo acest gen de declarații sunt exact combustibilul care aprinde ambiția:
”După o perioadă lungă, ne întoarcem acasă, jucăm acasă. Echipa este în creștere, este în formă. Trebuie să manifestăm aceeași stare de spirit, atenție, încredere în noi, bucurie de a juca fotbal.
Jucătorii trebuie să își asume, ceea ce e foarte important atunci când sunt în teren și dorința mare de a lua toate cele trei puncte trebuie să se vadă în tot ceea ce fac.
Vor fi foarte mulți fani și atunci va trebui să arătăm foarte bine. Am încredere, pentru că echipa arată mult mai bine și din punct de vedere fizic, au început și ceilalți jucători să se simtă mai bine, și cei care erau la început mai greoi, mai apatici. Acum, eu cred că arătăm mult mai bine din acest punct de vedere”, a spus tehnicianul clujenilor, subliniind că își dorește maximum din această partidă.
Dinamo știe însă că adevărata forță vine din sacrificiu și disciplină. Echipa lui Zeljko Kopic a dovedit că nu se lasă intimidată de atmosfera din tribune și că poate rupe echilibrul chiar și în meciurile considerate ”deschise”. Fanii alb-roșii se așteaptă la o prestație solidă, în care agresivitatea pozitivă și curajul să pună presiune pe adversar încă din primele minute.
În timp ce Sabău vorbește despre revenirea la formă și încrederea pe care o are în jucători, Dinamo merge la Cluj cu o miză clară: să demonstreze că spiritul câinilor nu se îndoaie și că obiectivul echipei rămâne unul singur — să urce în clasament prin muncă, unitate și rezultate.
Sâmbătă seara, la Cluj, nu va fi doar un meci pentru puncte. Va fi un nou test de caracter pentru Dinamo, iar suporterii știu prea bine că această echipă a arătat mereu ce înseamnă să lupți până la capăt.
Biletele pentru meciul cu U Cluj
Meciul dintre U Cluj și Dinamo, din etapa a 7-a a Superligii, se va disputa sâmbătă 23 august, pe ”Cluj Arena”, de la ora 21:30.
Suporterii dinamoviști pot achiziționa tichetele de acces de pe platforma bilete.ro, iar valoarea unui tichet este 33 de lei.
După duelul de la Cluj, ”câinii” vor reveni acasă pe Arena Națională pentru disputa cu FC Hermannstadt, din etapa a 8- a a Ligii 1. Partidă programată să se dispute, sâmbătă, 30 august, de la ora 21:30.
Biletele pentru meciul cu Hermannstadt
Meciul dintre Dinamo și Hermannstadt, din etapa a 8-a a Superligii, se va disputa sâmbătă 30 august, pe Arena Națională, de la ora 21:30.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 – 100 lei;
Tribuna 1: 70 – 50 lei;
Tribuna 2: 60;
Family Zone: 60 lei;
Zona elevi peste 14 ani, studenti, pensionari: 60 – 42 lei;
Peluză PCH: 30 lei.
Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.
Programul caselor de bilete:
Sâmbătă (30/08)
Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 7-a
Sâmbătă, 23 august
Ora 21:30
U. Cluj – DINAMO
Etapa a 8-a
Sâmbătă, 30 august
Ora 21:30
DINAMO – Hermannstadt
CITESTE SI:
Încrezător înainte de U Cluj – Dinamo: Jordan Ikoko anunță obiectivul său la Dinamo
Video I Dinamo București ridică încă un trofeu: a 8-a Supercupă a României!
Pancu îl laudă pe Cîrjan, chiar dacă nu l-a convocat: ”Mi-a părut rău!”