Video I Cu Doroftei pe stadion, Petrolul a încasat un KO de manual

Dinamo s-a impus în această seară, în deplasare, în fața celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru cea de-a noua etapă a Superligii.

Echipa noastră a revenit pe locul 3 în clasament, fiind la un punct în spatele celor de la Rapid.

Dinamo a obținut în această seară, în deplasare, o victorie cu scorul de 3-0 în fața celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru cea de-a noua etapă a Superligii.

Gazdele au avut primele ocazii de a marca, în minutele 10 și 24, când Gicu Grozav și Ioan Tolea ar fi putut să-i pună probleme lui Alexandru Roșca, dar nu au reușit să înscrie.

Apoi, în minutul 32, Daniel Armstrong a executat periculos o lovitură liberă, dar mingea ajunsă în careu a fost respinsă de Paul Papp. Cel care a deschis scorul a fost, în minutul 44, Cătălin Cîrjan, care l-a învins pe Stefan Krell cu un șut la colțul lung.

În startul reprizei secunde, cele două echipe și-au împărțit ocaziile la cele două porți, prin Jordan Ikoko și Tommi Jyry. Dinamoviștii au fost cei care au reușit să modifice din nou tabela.

În minutul 60, Armstrong a primit mingea în careu de la Mamoudou Karamoko și a șutat la colțul lung, fără șanse pentru Krell de a interveni. Până la finalul partidei, niciunul dintre portari nu a mai putut fi învins până în prelungiri.

În minutul 90+6, Maxime Sivis a stabilit scorul final, după ce a scăpat pe contraatac, a primit balonul de la Cîrjan și a înscris cu un șut la colțul lung.

Video I Petrolul – Dinamo, scor 0 – 3

@doar_dinamo_official

Petrolul – Dinamo, scor 0 – 3. Liga 1 (etapa 9). Pentru Dinamo au marcat: C. Cîrjan ⚽ 44′, D. Armstrong ⚽ 60′, M. Sivis ⚽ 96′.

♬ sunet original – Doar Dinamo Official – Doar Dinamo Official

Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Ikoko, Boateng, Stoinov, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Karamoko, Musi.

În urma rezultatului din această seară, Dinamo a revenit pe locul 3 în clasamentul din Superligă, cu 18 puncte, fiind la 5 puncte de liderul Universitatea Craiova și la un punct în spatele celor de la Rapid.

Săptămâna viitoare, în cea de-a 10-a rundă a campionatului României, Dinamo București va primi vizita celor de la Farul Constanța. Partida este programată să se dispute pe Arena Națională, de la ora 21:00.

Bilete pentru meciul cu Farul

Clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Farul Constanța, din etapa a zecea a Superligii României, de luni, 22 septembrie, de la ora 21:00, de pe stadionul ”Arena Națională”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 500 lei;

Tribuna 0: 150 – 100 lei;

Tribuna 1: 70 – 50 lei;

Tribuna 2: 60 – 40 lei;

Family Zone: 60 lei;

Peluză PCH: 30 – 20 lei;

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.

Programul caselor de bilete:

Luni (22/09)

Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa a 10-a

Luni, 22 septembrie

Ora 21:00 

DINAMO – Farul Constanța

Etapa a 11-a

Vineri, 26 septembrie

Ora 21:00

U. Craiova – DINAMO

CITESTE SI:

Petrolul Ploiești – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic

Petroliștii sub presiune, înaintea meciului cu Dinamo! Ciobotariu amenințat cu demiterea: ”Va trebui să fim foarte atenți”

Avancronică I Petrolul Ploiești – Dinamo București

Lasă un răspuns