Dinamo a remizat în meciul din etapa a 10-a din Superliga, 1-1 cu Farul, luni seară.

Deși au deschis scorul după doar opt minute de joc, prin Milanov, ”câinii” au fost egalați în repriza secundă, datorită golului lui Ramalho. În urma meciului, Dinamo se situează pe locul trei, cu 19 puncte, iar Farul Constanța este pe opt, cu 14 puncte.
La finalul partidei, Ianis Zicu, antrenorul celor de la Farul a remarcat forma echipei sale din repriza a doua.
De asemenea, tehnicianul grupării de la malul mării este de părere că echipa sa va avea un program extrem de dificil, în următoarea perioadă.
”Este un egal muncit pentru că am schimbat starea de spirit în repriza a doua. Consider rezultatul echitabil. Fără lipsă de modestie, dacă aveam mai mult curaj, poate scoteam mai mult. Sunt fericit, nu e ușor să revenim de la 0-1 cu Dinamo. Nu pot să reproduc ceea ce le-am spus la pauză. Au fost agresivi și au avut bucuria de a juca fotbal, asta am schimbat la pauză.
A doua repriză am făcut asta și s-a văzut, în prima nu. Facem zonă la fazele fixe, Ișfan nu a atacat spațiul și a marcat Milanov. Bucuria este că în repriza a doua au jucat mult mai bine. Te simți fotbalist, chiar dacă ești antrenor, îți aduci aminte de vremea când eram fotbalist. Am fost inspirat, noi luăm decizii la fiecare meci. Ce mă interesează e ca jucătorii care intră de pe bancă e să fie motivați.
Toți suntem aici la bine și la rău. Deocamdată suntem în spate. Avem o partidă foarte grea cu Slobozia, o partidă de 6 puncte. Apoi avem două deplasări grele, cu Rapid și CFR. N-am simțit niciodată să mă retrag niciodată de la echipa națională. (n.r. despre retragerea lui Mitriță de la națională). Consider că nu trebuie să te retragi din echipa națională. Frustrările și nemulțumirile fac parte din viața noastră”, a declarat Ianis Zicu, la finalul partidei de pe Arena Națională.
Video I Dinamo – Farul, scor 1 – 1
Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Karamoko, Musi.
În urma rezultatului din această seară, Dinamo a ratat șansa de a urca pe locul 2, fiind la egalitate de puncte (19) cu Rapid, pe cea de-a treia poziție a clasamentului Superligii. ”Câinii” sunt la 4 puncte de liderul Universitatea Craiova, pe care îl vor înfrunta în etapa următoare, în deplasare.
După această etapă, ”câinii” vor întâlni liderul Ligii, Universitatea Craiova. Partida este programată să se dispute pe “Ion Oblemenco”, de la ora 21:00.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 11-a
Vineri, 26 septembrie
Ora 21:00
U. Craiova – DINAMO
CITESTE SI:
Cîrjan își spune punctul de vedere după rezultatul cu Farul
Video I Zeljko Kopic, explicație surprinzătoare după 1-1 cu Farul
Dinamo rămâne puternică: verdictul lui Nicolescu după remiza cu Farul!