Dinamo se va deplasa vineri, 26 septembrie, la Craiova, pentru partida contra Universității, liderul la zi din Superliga.

Formația pregătită de Mirel Rădoi are 23 de puncte, în timp ce Dinamo București se află pe locul trei, cu 19 puncte.
Înaintea meciului cu Dinamo, antrenorul oltenilor a transmis un avertisment clar jucătorilor: dacă nu vor fi concentrați sută la sută pe partida cu Dinamo, va lua măsuri drastice. Rădoi a vorbit despre situația absenților, menționând că problemele medicale sunt minore, iar Vasile Mogoș și Nikola Stevanovic au revenit în lot. În schimb, situația atacantului Assad Al-Hamlawi rămâne incertă.
De asemenea, tehnicianul a avertizat că orice jucător care se va gândi la meciul cu Rakow din Conference League înaintea confruntării cu Dinamo riscă să fie exclus din lot.
”Avem probleme minore, nu este ceva important. Poate juca oricine, totul depinde de ei, de forma lor, de cum se prezintă atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. În momentul acesta, cel mai important joc e cel cu Dinamo. Cine se gândește la Rakow, poate pleca acasă, cu familia.
Cine se gândește la Rakow și simt eu acest lucru, este scos din lot. Nu trebuie să ne stea deloc mintea la ce partide urmează, doar Dinamo contează“, a declarat Mirel Rădoi.
Antrenorul Universității Craiova consideră că aceste este primul derby din campionat pentru echipa sa, cu toate că a mai avut partide dificile cu Universitatea Cluj și CFR Cluj.
”Va fi primul derby adevărat, chiar dacă am jucat și cu cele două echipe din Cluj. Este un derby mult așteptat de suporteri, de jucători, de toată lumea. Sper să nu fie probleme în tribune, iar spectacolul să fie doar în teren. Ne-am pregătit și nu este nevoie de nicio motivație în plus.
Va fi un meci spectaculos, la nivel de posesii suntem primele două echipe din campionat. Sunt echipele cu cele mai multe ocazii, care aduc centrări multe, deci toate datele anunță un joc spectaculos. Chiar dacă vom primi gol, trebuie să câștigăm acest meci.
Va fi primul derby adevărat, chiar dacă am jucat și cu cele două echipe din Cluj. Este un derby mult așteptat de suporteri, de jucători, de toată lumea. Sper să nu fie probleme în tribune, iar spectacolul să fie doar în teren. Ne-am pregătit și nu este nevoie de nicio motivație în plus.
Va fi un meci spectaculos, la nivel de posesii suntem primele două echipe din campionat. Sunt echipele cu cele mai multe ocazii, care aduc centrări multe, deci toate datele anunță un joc spectaculos. Chiar dacă vom primi gol, trebuie să câștigăm acest meci.
Deocamdată probleme mari nu avem. Avem probleme minore, să spun, dar ceva grav până acum nu avem. Inclusiv cei care erau, Vasile și Nicola, se antrenează normal cu echipa. Din punctul ăsta de vedere, doar dacă apare ceva la antrenamentul de azi”, a spus Mirel Rădoi la conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo.
Zeljko Kopic înaintea duelului cu U. Craiova
Partida programată, vineri, 26 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (48 de ani), într-o conferită de presă.
”Un nou meci mare, un adversar puternic, un teren bun, un stadion bun. Echipa mea se află într-o formă bună. Am analizat ultimul meci cu Farul, am văzut momentele în care am jucat foarte bine, dar și o parte a jocului în care nu ne-am făcut treaba, nu am jucat ceea ce trebuia.
Pentru acest meci nu putem conta pe Eddy, care are patru cartonașe galbene, iar în privința celorlalți jucători vom decide lotul până la ora meciului.
Privind clasamentul, pare un derby, un meci de titlu. Întotdeauna este derby cu Craiova, mai ales când ambele echipe sunt într-un moment bun. Craiova merge foarte bine în Superligă, dar și în Europa. Am tot respectul pentru ceea ce au reușit în acest sezon. De noi depinde să pregătim bine jocul, să mergem acolo și să jucăm cu încredere, cu personalitate și să dăm totul pe teren.
Mă aștept la un meci foarte intens, cu multă energie. Joacă în sistem 3-5-2, uneori 3-4-3, au jucători de calitate, o structură bună, o organizare solidă. Nu este o întâmplare că, în acest moment, sunt cea mai bună echipă din campionat.
Dacă îi batem, vom fi chiar în spatele lor. Știu că toate echipele vor avea suișuri și coborâșuri, iar sezonul e lung. Am jucat deja zece meciuri, adică o treime din sezon. Suntem acolo unde ne-am propus. Obiectivul nostru este să fim în primele șase echipe la finalul sezonului regulat și să intrăm în play-off, iar apoi să vedem ce putem realiza.
Pentru noi e important să avem un fotbal bun, să acumulăm puncte și să avem încredere în orice situație. Craiova are atacanți buni, fundași laterali puternici, controlează centrul terenului, au stabilitate în apărare, dar, ca orice echipă, au și slăbiciuni pe care vom încerca să le exploatăm.
Am jucat luni și acum jucăm vineri. Nu este cea mai bună variantă, dar nu mă plâng. Nu am avut mult timp să pregătim meciul, dar sunt încrezător în echipă. Jucătorii au muncit bine, am avut recuperare bună după ultimul joc. Asta e fotbalul.
În ceea ce privește motivația Craiovei, e clar că au o motivație mare să joace în Europa. Odată cu ambiția vine și presiunea, dar trebuie să găsim echilibrul. Trebuie să ne impunem stilul de joc pe perioade mai lungi din meci”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.
Despre situația medicală: ”Mihai nu este încă pregătit, Ikoko are mici probleme și nu vrem să riscăm, iar Mărginean se simte mai bine”, a încheiat antrenorul croat.
Arbitrii de la U. Craiova – Dinamo
Pentru a 11-a etapă din Liga 1, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Universitatea Craiova și Dinamo București.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi). Acesta va fi ajutat de asistenții Vişan Florian Alexandru (Galaţi) și Corb Ioan Alexandru (Satu Mare).
Arbitrajul video va fi analizat de Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) și Bojan Cosmin (Târgu Mureş).
CCA l-a desemnat observator pe Babadac Cristina (Reşiţa).
- Dinamo se află pe locul 3, cu 19 de puncte la o diferență de 4 puncte față de liderul U. Craiova.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 11-a
Vineri, 26 septembrie
Ora 21:00
U. Craiova – DINAMO
Etapa a 12-a
Vineri, 3 octombrie
Ora 20:30
Unirea Slobozia – DINAMO
Etapa a 13-a
Duminică, 19 octombrie
DINAMO – Rapid
CITESTE SI:
Stadionul Dinamo, blocat de birocrație: Lupescu dezvăluie ce se întâmplă cu actele
S-a stabilit programul etapei a 13-a. Când se joacă Dinamo – Rapid