Universitatea Craiova și Dinamo București, se vor duela astăzi, 26 septembrie, pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova. Partida programată să se dispute de la ora 21:00, contează pentru cea de-a unsprezecea etapă din Superliga României.

Dinamo a învins doar o dată în ultimele 12 confruntări oficiale cu Universitatea, pe 24 august 2024, în turul sezonului regulat al campionatului trecut: 2-1 pe teren propriu.
Tot în ediția precedentă, cele două echipe s-au mai întâlnit de trei ori: 1-1 la Craiova în returul sezonului regulat, 2-0 în deplasare și 2-1 acasă pentru Universitatea în play-off.
Craiova a suferit prima înfrângere din acest campionat în runda trecută, 0-1 la Galați, primind gol în minutul 44 și nereușind să mai revină.
Baiaram a intrat abia în minutul 68, explicația de după meci fiind că avea o ofertă din Turcia și a fost cumva menajat.
Al Hamlawi, unul din golgheterii echipei, nu a fost nici măcar pe banca de rezerve, acuzând, se pare, probleme fizice, dar el va fi apt pentru duelul cu Dinamo.
Mogoș și Stevanovic au revenit la antrenamente după accidentări. Romanchuk este incert și, dacă nu va putea evolua, va fi înlocuit de Adrian Rus, transferat recent de la Pisa, dar sunt șanse mari ca ucraineanul să fie apt vineri seara.
Gazdele se așteaptă ca stadionul din Bănie să fie plin pentru această confruntare.
”Va fi un meci spectaculos, din punctul meu de vedere, pentru că ambele echipe sunt pe locul 1 și locul 2 la nivel de posesie a balonului, în această primă parte a campionatului. Sunt echipele care au cele mai multe ocazii din careul de 16 metri, două echipe care aduc foarte multe centrări, care au foarte multe acțiuni individuale la nivelul compartimentului ofensiv”, e analiza lui Rădoi înainte de înfruntarea cu Dinamo.
- Craiova e lider, cu 23 de puncte, golaveraj 19-10.
De partea cealaltă, Deși n-a reușit s-o învingă pe Farul la București în etapa trecută, 1-1, Dinamo a continuat seria pozitivă, ajungând la 7 jocuri consecutive fără înfrângere – 5 victorii și două remize. Milanov a deschis scorul contra constănțenilor în minutul 8, băieții lui Zicu egalând în minutul 64. ”Câinii” au jucat foarte bine în prima repriză și puteau majora scorul, dar în partea a doua au căzut inexplicabil, permițându-le adversarilor să preia inițiativa și să mai rateze câteva ocazii mari.
Gnahore este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene (4), în timp ce Adrian Mazilu se pregătește separat pentru a reveni la o formă fizică bună. Cristi Mihai și Ikoko au în continuare probleme medicale.
Milanov și Armstrong sunt incerți, din cauza unor ușoare accidentări suferite în partida cu Farul, dar, aproape sigur, ei vor fi apți la ora jocului din Bănie.
Andrei Mărginean e refăcut după accidentare. El a stat pe banca de rezerve la confruntarea cu Farul.
”A fost greu pentru noi să pregătim acest meci bine, vom merge să jucăm cu încredere, personalitate, să dăm totul pe teren. Vrem să fim în play-off la finalul sezonului regulat și după aceea vom vedea ce vom putea obține. Este important să prestăm un fotbal bun, să facem puncte și să avem încredere în noi de fiecare dată”, consideră antrenorul Zelijko Kopic înaintea duelului cu Universitatea Craiova.
- Dinamo se află pe locul 3, cu 19 puncte, 16 goluri marcate și 9 primite.
ECHIPE PROBABILE
U. Craiova: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Mora, D. Matei, T. Băluță , Cicâldău, Bancu – Baiaram, Nsimba;
DINAMO: Epassy – Sivis, Boateng, Stoianov, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Karamoko, Musi.
Partida va fi arbitrată de Cojocaru Adrian Viorel, ajutat de Vişan Florian Alexandru și Corb Ioan Alexandru.
Arbitrajul video va fi analizat de Chivulete Andrei Florin și Bojan Cosmin.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.
După această etapă, ”câinii” vor întâlni formația Unirea Slobozia. Partida este programată să se dispute pe stadionul din Clinceni, de la ora 20:30.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 11-a
Vineri, 26 septembrie
Ora 21:00
U. Craiova – DINAMO
Etapa a 12-a
Vineri, 3 octombrie
Ora 20:30
Unirea Slobozia – DINAMO
Etapa a 13-a
Duminică, 19 octombrie
DINAMO – Rapid
CITESTE SI:
Frica lui Rădoi iese la iveală: mesaj dur pentru vestiar înainte de Dinamo
Stadionul Dinamo, blocat de birocrație: Lupescu dezvăluie ce se întâmplă cu actele