În urma înfrângerii cu Rapid, una dintre cele mai grele seri pentru suflarea alb-roșie în acest sezon, Ionuț Lupescu a analizat fără menajamente prestația echipei lui Kopic. Fostul lider al generației de aur dinamoviste a fost tranșant atât cu actualii jucători, cât și cu rivalii din FCSB.

Ionuț Lupescu (56 de ani), fostul mare jucător al lui Dinamo, s-a arătat dezamăgit de prestația echipei după înfrângerea cu Rapid, scor 0-2, pe Arena Națională.
Partida din etapa a 13-a a Superligii a fost decisă de autogolul lui Gnahore (59) și de reușita lui Cristi Manea (74). Totuși, Lupescu a subliniat că meciul s-ar fi putut schimba radical dacă Dinamo ar fi reușit să înscrie prima:
”Nu știu dacă e rezultat nemeritat, până la urmă noi nu am marcat din ocaziile create. Ei au fost mai atenți, din păcate cred că am avut mulți jucători care au arătat sub potențialul lor. Prea multe nu sunt de spus, dacă au câștigat 2-0 și în 10 oameni înseamnă că au meritat. Noi am avut patru-cinci jucători care au jucat sub posibilități, e o problemă.
Rapid nu e surpriză, este deocamdată o certitudine, o echipă foarte solidă. Dar dacă noi deschideam scorul poate altul era rezultatul. Dar până la urmă ei au meritat.
Cu FCSB, Cîrjan a jucat foarte bine, dar au fost mulți jucători azi care au jucat sub forma lor normală. Noi nu am reușit să ne fructificăm ocaziile avute. Poate dacă marca măcar Perica, la 0-1… Sperăm să fie mai bine”, a spus ”Kaiserul”.
În același context, Lupescu a avut un mesaj și pentru FCSB, echipă aflată în scădere de formă:
”Nu știu, trebuie să câștige în primul rând, ca să ajungă în play-off. Deocamdată se bat la retrogradare”, a mai spus după meciul de duminică seara Ionuț Lupescu, la plecarea de pe Arena Națională.
În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne cu 23 de puncte și ocupă locul al 4-lea.
Etapa următoare, Dinamo se va deplasa pe terenul lui FC Argeș.
Bilete pentru meciul cu FC Argeș
Meciul dintre Argeș și Dinamo, din etapa a 14-a a Superligii, se va disputa duminică, 31 octombrie, pe stadionul ”Pitești Arena”, de la ora 20:30.
Astfel, clubul gazdă, va scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre FC Argeș și Dinamo București București, din etapa a patrusprezecea a Superligii României, de vineri, 31 octombrie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Pitești Arena”.
Suporterii dinamoviști își pot procura tichete pentru această partidă (maxim 2 bilete/persoană), în ziua meciului de la casele de bilete ale stadionului, începând cu ora 18:30. Prețul unui bilet fiind de 40 de lei.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 14-a
Vineri, 24 octombrie
Ora 20:30
FC Argeș – DINAMO
Etapa a 15-a
Vineri, 31 octombrie
Ora 20:30
DINAMO – CFR Cluj
CITESTE SI:
Cătălin Cîrjan, dezamăgit după eșecul cu Rapid: ”Dezamăgire foarte mare…”
Zeljko Kopic a tras concluziile după eșecul cu Rapid
Confuzie totală la Dinamo: Musi, uimit de înfrângerea cu Rapid