FC Argeș – Dinamo București, se vor duela astăzi, 24 octombrie, pe stadionul ”Orășenesc” din Mioveni. Partida programată să se dispute de la ora 20:30, contează pentru cea de-a patrusprezecea etapă din Superliga României.

Ultima confruntare dintre cele două combatante s-a jucat pe 3 iunie 2023, când FC Argeș s-a impus acasă cu 4-2.
Din 1998 până acum au fost 14 dueluri oficiale cu FC Argeș gazdă, toate în primul eșalon, cu următorul bilanț: 7 victorii piteștene și 7 dinamoviste.
Echipa antrenată de Bogdan Andone a scos un egal, 0-0, la Farul, în ultima etapă din Liga 1, după ce a ratat câteva bune oportunități de a marca.
În precedentele patru întâlniri din campionat, FC Argeș a primit un singur gol! Dar a dat tot unul în ultimele trei partide!
Doukure și Tofan sunt accidentați.
”Starea de spirit este una foarte bună. Suntem motivați, concentrați, ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci. Știm că întâlnim un adversar valoros, dar avem încredere în forța grupului și vrem să demonstrăm pe teren că putem obține un rezultat pozitiv”, a îndemnat fundașul dreapta Florin Borța.
Conform statisticilor, piteștenii au primit mai multe goluri în prima repriză, 10, față de 4 în a doua parte.
- FC Argeș se poziționează pe 5 în clasament, cu 23 de puncte, golaveraj 18-14.

De partea cealaltă, Dinamo a pierdut ultimul meci disputat în Superligă, 0-2 acasă cu Rapid, deși a jucat mai bine, având o posesie de 61% și trimițând 20 de șuturi spre poarta adversă, față de numai 6 ale giuleștenilor (6-1 pe poartă).
Cu o evoluție ștearsă și cu o greșeală decisivă la golul doi al ”alb-vișiniilor”, căpitanul Cătălin Cîrjan a fost criticat la tv de Andrei Nicolescu, președintele clubului, dar și de mai mulți fani pe rețelele de socializare. Două goluri și trei pase decisive a reușit mijlocașul de 22 de ani în acest sezon.
A fost primul eșec al dinamoviștilor după o serie de 9 partide în care au obținut 6 victorii și 3 remize!
Adrian Mazilu nu este încă la capacitate de joc, iar Ikoko este în continuare accidentat.
Aflată în lupta pentru titlu, echipa noastră a fost susținută de cei mai mulți fani până acum, dintre toate cele 16 competitoare: 155.233. Pe locul 2 în acest top este Rapid, cu 152.979 suporteri. FC Argeș e pe poziția a 13-a, cu 61.688 fani prezenți la meciuri.
Dinamo e pe primul loc la acuratețea paselor, alături de Universitatea Cluj, cu un procentaj de 84,2%. Piteștenii sunt ultimii la acest capitol, cu 69,4%.
- Dinamo e cu un loc mai sus față de piteșteni, pe 4, tot cu 23 de puncte, 19 goluri marcate și 13 primite.
ECHIPE PROBABILE
FC Argeș: D. Lazar – Borța, M. Tudose, Sadriu, Briceag – Sierra, Garutti, Rață – Caio, Matos, R. Moldoveanu;
DINAMO: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Kiriakou, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Karamoko, Musi.
Partida va fi arbitrată de Andrei Florin, ajutat de Bucsi Imre-Laszlo și Vodă Alexandru.
Arbitrajul video va fi analizat de Coza Ionuţ și Vatamanu Cosmin.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.
După această etapă, ”câinii” vor întâlni în ultima etapă a turului, pe CFR Cluj. Partida este programată să se dispute pe Arena Națională, vineri, 31 octombrie, de la ora 20:30.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 14-a
Vineri, 24 octombrie
Ora 20:30
FC Argeș – DINAMO
Etapa a 15-a
Vineri, 31 octombrie
Ora 20:30
DINAMO – CFR Cluj
CITESTE SI:
Champions League rămâne dură pentru Dinamo: eșec cu Kielce și o grupă de foc