Dinamo a început returul sezonului regulat cu un succes. Echipa noastră s-a impus cu scorul de 4-0 împotriva celor de la Csikszereda, grație golurilor marcate de Karamoko (19′, 50′), Musi (60′) și Soro (83′).

În urma acestui rezultat, ”câinii” au ajuns la 30 de puncte și se află în acest moment pe podiumul Superligii.
La finalul meciului, Cătălin Cîrjan nu a mai rezistat și a răbufnit. Tânărul fotbalist din Ștefan cel Mare a fost schimbat de antrenorul Zeljko Kopic în minutul 66 al partidei de pe Arena Națională.
”E important că am început cu o victorie (n.r. returul). Am avut ocazii în prima repriză, am marcat din penalty. A doua repriză a fost și mai bună, ne-am făcut jocul mai ușor. În tur am intrat puțin moi, am pierdut puncte, acum am intrat montați, am dat totul pe teren și s-a văzut asta la final.
(De ce ai fost schimbat?)Puteți să îl întrebați pe mister. Cred că am avut o evoluție bună în repriza a doua. Am văzut că se vorbește mult despre asta, eu îmi fac treaba. E normal ca la fotbal să fie perioade și perioade. Nu am uitat fotbalul, sunt un jucător foarte bun. Vreau să îmi fac treaba, să mă bucur de fotbal.
(Simți presiunea?)Nu pot spune că pun presiune pe mine. E dificil, am o familie, văd și ei tot ce se întâmplă, ce se scrie despre mine. Sunt puternic, știu că o să ajung la un nivel mare. Am făcut un meci bun, vreau să continui să îmi ajut echipa. (Supărat pentru că nu ești convocat?) Nu pot spune că sunt supărat. În ultimele trei meciuri nu am fost la cel mai bun nivel. E important să legăm victorii, să adunăm puncte”, a declarat Cătălin Cîrjan.
Kopic, sincer după victoria cu Csikszereda: ”Puteam și mai bine!”
La finalul partidei, Zeljko Kopic s-a arătat mulțumit de rezultatul final, dar și de evoluția elevilor săi. Totuși, tehnicianul croat este de părere că echipa sa ar fi putut să arate și mai bine în anumite momente.
”După al doilea gol meciul a fost cam terminat. Este un jucător important (n.r. Karamoko), știam că a avut ceva probleme când l-am adus, dar poate să ne ofere multe.
Toți jucătorii de pe bancă au intrat bine, toată lumea s-a pregătit foarte bine și am căutat să le dau mai multe minute jucătorilor de pe bancă. (n.r .Soro) A meritat să fie titular și a și marcat.
Sunt momente în care putem să fim mai buni, dar trebuie să fiu satisfăcut pentru ce am făcut până acum, mai ales de cum am început campionatul. Suntem în așteptarea lui Sivis, la Mazilu va mai dura ceva timp.
Am încredere în jucătorii mei și ei trebuie să aibă așteptări mari de la ei. Dacă vor fi mai buni, atunci vor merita să fie convocați să fie la echipa națională.
Se așteaptă foarte multe de la Cătălin Cîrjan, mai sunt momente în sezon când nu joci la fel de bine și el își pune multă presiune pe umeri. Sunt convins că își va reveni”, a spus Zeljko Kopic.
După această victorie ”câinii” au urcat pe locul 3, cu 30 de puncte.
Pentru Dinamo urmează să întâlnească în etapa a 17-a, pe FC Botoșani în deplasare. Partida este programată să se dispute pe Municipalul din Botoșani, luni, 24 noiembrie, de la ora 20:30.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 17-a
Luni, 24 noiembrie
Ora 20:30
FC Botoșani – DINAMO
Etapa a 18-a
Sâmbătă, 29 noiembrie
Ora 20:45
DINAMO – Oțelul Galați
Etapa a 19-a
Sâmbătă, 6 decembrie
Ora 20:30
FCSB – DINAMO
CITESTE SI:
Video I Reacția lui Alex Musi, după victoria cu Csikszereda
Video I Dinamo, în control total: o seară în care fotbalul s-a jucat după regulile ”câinilor”