Dinamo București – Oțelul Galați. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic

În această seară, de la ora 20:45, pe stadionul ”Arena Națională” din București, Dinamo București și Oțelul Galați, se vor duela în cea de-a optsprezecea etapă din Superliga României.

În tur, Oțelul s-a impus cu 2-1. Dinamo a câștigat ultimele două partide jucate pe teren propriu. 

Dinamo a ratat șansa de a urca pe locul al doilea cu o victorie la Botoșani, după o partidă pe care a controlat-o 80 de minute și în care a șutat de nouă ori pe poarta adversă. Opruț a marcat singurul gol al câinilor, care au irosit prin Karamoko și Perica două ocazii uriașe.

Suporterii plâng după un atacant capabil să marcheze constant și care să confirme jocul bun al favoriților. Dinamo este pe primul loc la precizia paselor și pe primul loc la diferența dintre golurile încasate și ocaziile create de adversari.

Dinamo a câștigat ultimele două meciuri jucate pe teren propriu, cu CFR Cluj și Csikszereda, dar are doar patru victorii în opt meciuri jucate acasă. 

  • Dinamo ocupă locul al patrulea, cu 31 de puncte.

Bilete pentru meciul cu Oțelul Galați

Duelul dintre Dinamo și Oțelul Galați, din etapa a 18-a a Superligii, se va disputa sâmbătă, 29 noiembrie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 20:45.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Oțelul Galați, din etapa a șaptesprezecea a Superligii României, de sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 20:45, de pe stadionul ”Arena Națională”.

Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 500 lei;

Tribuna 0: 150 – 100 lei;

Tribuna 1: 70 – 50 lei;

Tribuna 2: 60 – 40 lei;

Family Zone: 60 lei;

Peluză PCH: 30 – 20 lei.

Tichetele se pot achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.

Programul caselor de bilete:

Sâmbătă (29/11)

Interval orar: 12:00 – 21:30 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)

De partea cealaltă, Oțelul Galați a ajuns la patru partide fără înfrângere, însă cu o victorie și trei remize în acest interval. Echipa pregătită de Laszlo Balint a remizat la doi cu Farul, la capătul unei partide frumoase, în care victoria putea reveni fiecărei părți.

În deplasare, gălățenii au o remiză și două victorii, cu Hermannstadt și UTA, la ultimele trei apariții. Zece goluri au marcat pe teren străin și au încasat opt, iar cea mai recentă înfrângere a fost la FCSB, 0-1.

Oțelul stă bine la ocaziile create și la transformarea acestora în gol, dar suferă la capitolul circulație  mingii, unde e abia pe zece. Echipa dunăreană nu pierde niciodată când deschide scorul, însă a pierdut de cinci ori din șapte, atunci când adversarul a condus. 

  • Oțelul ocupă locul al șpatelea, cu 24 de puncte. 

ECHIPELE DE START

DINAMO: Epassy – Ikoko, Boateng, Stoinov, Oprut – Gnahore, Marginean, Cirjan – Soro, Karamoko, Caragea;

Rezerve: Rosca, Din-Licaciu, Tabuncic, Milanov, Perica, Mazilu, Bordusanu, Soare, Kyriakou, Toader, Barbulescu, A. Pop.

Oțelul: Dur-Bozoancă – Conrado, Iacob, Zivulic, Zhelev – Pedro Nuno, Joao Paulo – Lameira, Andrezinho, Paulinho – Sandu;

Rezerve: Popescu, Ursu, E. Neicu, Rus, Ne Lopes, Chira, Ciobanu, Postelnicu, Frunză, Bordun, Fernandes, C. Neicu.

Partida va fi arbitrată de Călin Iulian, ajutată de Neacşu George Florin și Marin Nicusor.

Arbitrajul video va fi analizat de Popa Cătălin și Rusandu Lucian.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.

După această partidă, pentru Dinamo urmează meciul de foc cu FCSB. Partida de pe Arena Națională se va disputa sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 20:30.

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa a 18-a

Sâmbătă, 29 noiembrie

Ora 20:45

DINAMO – Oțelul Galați

Etapa a 19-a

Sâmbătă, 6 decembrie

Ora 20:30

FCSB – DINAMO

Etapa a 20-a

Duminică, 14 decembrie

Ora 17:45

DINAMO – Metaloglobus

Etapa a 21-a

Sâmbătă, 20 decembrie

Ora 20:00

UTA Arad – DINAMO

CITESTE SI:

Avancronică I Dinamo Bucurați – Oțelul Galați

Mărginean aprinde atmosfera înainte de meciul cu Oțelul: mesaj puternic pentru fanii lui Dinamo și o promisiune pentru finalul anului

CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo București – Oțelul Galați

Lasă un răspuns