Miercuri, 3 decembrie, de la ora 18:30, pe stadionul ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, Farul Constanța și Dinamo București, se vor duela în cea de-a doua etapă a grupei D, din Cupa României.

La conferința de presă premergătoare partidei, de mâine seară, Georgi Milanov (33 de ani), l-a însoțit pe antrenorul Zeljko Kopic (48 de ani).
”Cel mai important pentru noi este să ne antrenăm bine și să ne recuperăm, asta contează. Am mâncat niște mâncare tradițională foarte bună și… atât. Am stat mai mult pe acasă. Da, am fost acasă, dar am fost și prin câteva restaurante aici, în București.
Îmi place mâncarea românească, este foarte similară cu cea bulgărească și de aceea o savurez. Dar doar atât, am stat acasă și am încercat să mă concentrez, pentru că mâine avem un meci foarte important în fața noastră.
Săptămâna aceasta este importantă pentru noi, pentru că mâine avem meciul de Cupă cu Farul, iar sâmbătă este cel mai mare derby din România, împotriva FCSB. Dar acum suntem concentrați doar pe meciul de mâine. Este o săptămână foarte importantă pentru noi și suntem pregătiți. Avem suficienți jucători. Sigur, avem accidentați, iar asta nu este bine, dar tot avem destui jucători ca să arătăm un fotbal bun.
Farul este o echipă foarte bună, cu multe calități. Dacă vorbim de meciul de mâine, este foarte greu să joci acolo, pe acel stadion. Joacă un fotbal bun, vor să controleze mingea și sunt o echipă puternică. Dar anul acesta suntem foarte motivați să ne arătăm valoarea în Cupă, pentru că sezonul trecut nu a fost deloc bun pentru noi. Mâine mergem acolo să încercăm să câștigăm.
Eu, din experiența mea, iau totul meci cu meci. Sunt aici de aproape doi ani și pas cu pas suntem pe drumul cel bun. Suntem mulțumiți de evoluțiile noastre, dar avem multe lucruri de îmbunătățit și vom da totul. Mai avem patru meciuri până la finalul acestei părți de sezon și vrem să terminăm bine.
(n. r. despre meciul cu FCSB?): Derby-ul este derby, mereu este greu. Este ceva diferit. Am jucat derby-uri în multe țări și un derby este mereu un meci special. Dar să ne concentrăm întâi pe meciul de mâine. Mergem acolo să jucăm fotbalul nostru, apoi ne recuperăm bine și abia după aceea ne gândim la FCSB. Acum focusul este doar pe meciul de mâine, pentru că dacă vom câștiga, vom avea șase puncte și va fi excelent pentru noi, să fim pe primul sau al doilea loc în grupă.
(n. r. cupa este calea cea mai scurtă spre Europa League): Dacă te uiți la numărul de meciuri, da, este mai scurtă. Și suntem foarte motivați. Mâine vom merge acolo și vom da totul pentru a câștiga, pentru că vrem să obținem ceva important în acest sezon”, a spus mijlocașul din Ștefan cel Mare.
Despre mesajul lui Cătălin de ieri, din vestiar: ”A avut un discurs… dar asta rămâne doar între noi, nu pot spune. Desigur că știu ce a spus. Este un băiat tânăr, un jucător foarte bun. Dă totul pentru noi, este căpitanul nostru și încercăm să îl ajutăm în fiecare zi să progreseze. Are 23 de ani, viitorul este în fața lui. Da, încă este tânăr”.
Kopic dezvăluie strategia pentru duelul cu Farul
În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic (48 de ani), a abordat principalele subiecte legate de duelul din Cupa României împotriva echipei Farul Constanța.
”E mijlocul săptămânii, e o oportunitate. Vom mai mixa, vom roti puțin, dar mergem acolo să luptăm, să jucăm fotbal bun și să încercăm să câștigăm. Abordarea noastră în toată această perioadă e aceeași: următorul meci e cel mai important. Suntem concentrați doar pe meciul de mâine. După aceea începem pregătirea pentru FCSB.
În Superligă știm cât de important este totul pentru club și pentru noi. Dar în acest sezon încercăm să obținem ceva prin Cupă. De aceea mergem mâine acolo cu toate capacitățile noastre, cu jucătorii pe care îi simțim în cea mai bună formă. Unii sunt mai proaspeți. Vom face un mix, dar ținta e să câștigăm”, a spus tehnicianul croat.
”La mulți ani tuturor de Ziua Națională a României! Am avut antrenament. E normal. Ne-am bucurat puțin, a fost frumos. Dar acum suntem concentrați pe meciul de Cupă și atât.
(n. r. doi ani la Dinamo): Doi ani provocatori, dar și doi ani foarte frumoși alături de familia Dinamo. Sunt mulțumit, fericit cu tot ce am realizat, cu tot ce am făcut împreună. A fost o experiență extraordinară pentru mine.
(n.r. A fost și ziua de naștere a lui Cătălin Cîrjan) Un moment frumos ieri. Cătălin, căpitanul nostru… mă bucur pentru el. La ultimul meci a marcat, a făcut un meci bun. Echipa a jucat bine. A fost un meci foarte greu împotriva Oțelului, știm cât de buni sunt, cât de bine organizați tactic. A fost un meci dificil pentru noi și suntem fericiți pentru aceste trei puncte importante.
Din partea mea și a tuturor jucătorilor e mereu un moment de mică sărbătoare. A ținut un discurs frumos. De la el și de la ceilalți băieți văd și simt dorința: suntem uniți, suntem o familie, iar toți împreună privim spre următoarele meciuri, spre viitor, să jucăm fotbal bun și să obținem rezultate. Acesta a fost mesajul lui, acesta este și mesajul tuturor. Ar fi perfect”, a mai spus Kopic.
Arbitrii de la Farul – Dinamo
Pentru partida din etapa a doua a grupei D, din Cupa României, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Farul Constanța și Dinamo București.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Fesnic Horatiu Mircea (Cluj-Napoca. Acesta va fi ajutat de asistenții Avram Valentin (Bucureşti) și Cerei Alexandru (Cluj-Napoca).
Arbitrajul video va fi analizat de Dima Iulian (Bucureşti) și Marinescu Vasile (Bucureşti).
CCA l-a desemnat observator pe R: Mihuleac Gabriel (Iaşi).
În etapa următoare din Liga 1, Dinamo va disputa duelul cu FCSB, sâmbătă, 6 decembrie, pe Arena Națională, de la ora 20:30.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 19-a
Sâmbătă, 6 decembrie
Ora 20:30
FCSB – DINAMO
Etapa a 20-a
Duminică, 14 decembrie
Ora 17:45
DINAMO – Metaloglobus
Etapa a 21-a
Sâmbătă, 20 decembrie
Ora 20:00
UTA Arad – DINAMO
CITESTE SI:
CCA a anunțat arbitrul de la Farul Constanța – Dinamo București
Video I Cupa, noua miză a lui Dinamo! Kopic dezvăluie strategia pentru duelul cu Farul
Reacția lui Adrian Mazilu, după debutul la Dinamo. Ce problemă mai are