Dinamo a învins Metaloglobus cu 4-0 pe Arena Națională, într-o partidă din etapa a 20-a din Superliga României.

Dinamo s-a distrat pe teren propriu cu ”lanterna roșie” a Superligii. Soro a deschis scorul în prima repriză. În partea secundă, Cristi Mihai, Pertica și Cîrjan au majorat diferența pe tabelă în cea mai categorică victorie a „câinilor” din sezonul regulat.
Printre remarcații partidei s-a numărat și Cristi Mihai, mijlocașul transferat de la UTA Arad, care a reușit să înscrie primul său gol în tricoul lui Dinamo.
La finalul partidei, fotbalistul a vorbit despre emoțiile momentului și obiectivele sale la Dinamo:
”Este un sentiment foarte frumos. M-am bucurat că am marcat și, de când am venit la Dinamo, am vrut să mă impun. Cu acest gol sper să devin un om de bază la Dinamo”, a declarat Mihai.
Chiar dacă a marcat împotriva lui Metaloglobus, Cristi Mihai spune că nu e timp de sărbătoare, mai ales că urmează duelul cu fosta sa echipă, UTA Arad:
”Nu o să sărbătoresc prea mult, pentru că avem meci la Arad și trebuie să câștigăm ca să avem sărbători fericite. Este un meci special, dar în gândul meu îl tratez ca pe unul oarecare. Important este să câștige echipa”, a explicat jucătorul lui Dinamo.
Mijlocașul dinamovist are mare încredere în lotul pregătit de staff-ul alb-roșu și consideră că Dinamo poate lupta până la capăt pentru obiectivele mari ale sezonului:
”Avem un lot valoros, cu tineri și cu jucători cu experiență care ne ajută mult. Cred că avem șanse mari la titlu. Nu ne uităm la celelalte echipe, ne vedem de treaba noastră. Dacă ele se încurcă, e foarte bine pentru noi”, a mai spus Cristi Mihai.
Video I Dinamo – Metaloglobus, scor 4 – 0
Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Sivis, Mărginean, Stoinov, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Soro, Ad. Mazilu.
Cu acest succes, Dinamo depășește FC Botoșani la golaveraj, urcă pe locul 2 și se apropie la un singur punct de liderul Rapid, care a făcut pasul greșit pe teren propriu cu Oțelul. Fanii visează deja cu voce tare la titlu, cântând despre 2026, iar echipa pare hotărâtă să alimenteze acest vis.
Ultimul test înainte de Sărbători se anunță însă complicat: deplasarea de la Arad. Pentru Dinamo, o victorie acolo ar putea însemna chiar un atac serios la primul loc înainte de pauza de iarnă. Iar ”câinii” par pregătiți să muște până la capăt.
Pentru Dinamo urmează duelul cu UTA. Partid de la Arad, este ultimul meci al ”câinilor” din 2025. Partida de pe stadionul ”Francisc Neuman” din Arad se va disputa sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 20:00.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 21-a
Sâmbătă, 20 decembrie
Ora 20:00
UTA Arad – DINAMO
Etapa a 22-a
Duminică, 18 ianuarie
Ora 20:00
DINAMO – U Cluj
CITESTE SI:
Mihai Teja, furios după umilința de pe Arena Națională: ”Am făcut greșeli stupide”
Kopic, mesaj ferm după 4-0 cu Metaloglobus: ”Ăsta e planul!” Ce urmează pentru Dinamo
Video I Dinamo face show și ajunge pe locul 2! Ce spune Cîrjan despre lupta la titlu