Vești uriașe pentru suflarea dinamovistă! Marți, Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat cofinanțarea prevăzută de OUG nr. 52/2025 pentru construirea noii Arene Multifuncționale Dinamo, un proiect de importanță majoră nu doar pentru club, ci și pentru comunitatea locală.

Mai mult, prima tranșă de fonduri va fi alocată chiar în cursul acestei luni, ceea ce permite emiterea imediată a ordinului de începere a lucrărilor.
Concret, Sectorul 2 va contribui cu 125 de milioane de lei, aproximativ 25 de milioane de euro, o sumă esențială pentru deblocarea și accelerarea proiectului mult așteptat de fanii ”câinilor roșii”. Este un pas uriaș spre normalitate, stabilitate și revenirea lui Dinamo acolo unde îi este locul.
În aceeași ședință, a fost aprobată și asocierea dintre Primăria Sectorului 2 și CS Dinamo, un parteneriat care va permite deschiderea Parcului Sportiv Dinamo pentru activități publice dedicate copiilor și adulților din sector. Astfel, Dinamo nu mai este doar un club de tradiție, ci devine un adevărat pol de dezvoltare sportivă și socială.
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Dezvoltării, noua Arenă Multifuncțională CS Dinamo București va fi mult mai mult decât un stadion. Proiectul prevede un complex sportiv modern, omologat UEFA, cu o capacitate de 25.000 de locuri, spații de cazare și cantină pentru sportivi, săli de antrenament pentru mai multe discipline, centru de recuperare, dar și spații expoziționale.
Pentru Dinamo, acest proiect înseamnă renaștere, respect pentru istorie și un viitor construit pe baze solide. După ani dificili, clubul intră într-o nouă etapă, una în care infrastructura, performanța și comunitatea merg mână în mână. Noul stadion nu este doar o arenă, ci simbolul revenirii definitive a lui Dinamo în elita sportului românesc.
”Cofinanțăm noua Arenă Multifuncțională Dinamo și deschidem comunității un parc sportiv de 20 de hectare în centrul Capitalei
Cel mai important proiect de infrastructură sportivă din Sectorul 2 poate începe.
În ședința Consiliului Local din 16 decembrie 2025 supunem la vot două proiecte esențiale:
1. Cofinanțarea noii Arene Multifuncționale Dinamo. Sectorul 2 contribuie cu aproximativ 25 de milioane de euro, eşalonat pe trei ani.
Până la finalul lui 2027 vom aloca peste 80 de milioane de lei, astfel încât lucrările să se desfăşoare în ritmul solicitat de Guvernul României și să evităm orice blocaj financiar. Implicarea Sectorului 2 este decisivă pentru realizarea proiectului. După patru luni de analiză și discuții tehnice cu CS Dinamo, am construit o formulă de colaborare care acoperă atât investiția, cât și utilizarea eficientă a viitoarei infrastructuri.
2. Deschiderea Parcului Sportiv Dinamo-20 ha pentru comunitate.
Odată cu dezvoltarea arenei, vom deschide publicului un parc sportiv de aproape 20 ha, care va include:
• pistă de alergare de 2 km, la standardele internaționale;
• zone pentru sport de masă și antrenament, atât pentru copii, cât și pentru seniori;
• zone de relaxare și petrecere a timpului liber;
• reamenajarea și extinderea spațiilor verzi.
De asemenea, prin noul protocol cu Dinamo, elevii din Sectorul 2 vor avea acces gratuit la:
• până la 30% din bilete la competițiile sportive organizate de club (fotbal, handbal, volei, baschet etc.);
• tabere sportive de vară;
• sesiuni dedicate de inițiere și pregătire sportivă;
• competiții între școli;
• vizite educative și acces la Muzeul Sportiv Dinamo;
• activități dedicate în cadrul programelor „Săptămâna Altfel” și „Săptămâna Verde”;
• traininguri pentru profesorii de educație fizică din Sectorul 2.
Obiectivul este crearea unui centru sportiv deschis, funcțional și integrat în viața comunității, utilizat zilnic de un număr cât mai mare de oameni. Prin acest demers, Sectorul 2 devine un actor important în modernizarea infrastructurii sportive a Capitalei.
Continuăm, în paralel, proiecte majore precum noul Patinoar Mihai Flamaropol, realizat împreună cu PMB, și cele patru săli de sport multifuncționale destinate școlilor din sector”, a transmis Primăria Sectorului 2 prin vocea primarului Rareș Hopincă (41 de ani).
Dotările noului stadion Dinamo:
• Dimensiunea terenului de joc: 105 x 68 metri;
• Incinta terenului, respectiv terenul de joc şi distanţele (de siguranță și pentru panourile
led publicitare) până la tribune: 125 x 85 metri;
• Suprafață de joc hibridă (gazon natural ranforsat cu fibre sintetice), prevăzut cu sistem de aspersoare și de drenare a apelor şi instalație de încălzire și degivrare;
• Circa 2.000 de locuri pentru zona VIP, incluzând locurile din loje;
• Locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități şi pentru însoțitorii acestora;
• Sector special destinat galeriei oaspete (circa 1.250 locuri), însemnând 5% din capacitatea totală a stadionului, cu o cale de acces distinctă faţă de ceilalţi spectatori;
• Magazine de suveniruri, de articole sportive (fan-shopuri) și spaţii pentru alimentaţie tip fast-food & băuturi răcoritoare, amplasate în fiecare tribună a stadionului;
• Restaurant (pub);
• Spaţii pentru presă şi săli pentru conferinţe şi activităţi de protocol;
• Zonă de presă și minim 2 studiouri tv;
• Spaţiu expoziţional pentru “Muzeul Dinamo”;
• Hotel pentru sportivi (circa 40 camere);
• Sala ospitalitate VIP;
• Spaţii vânzare bilete;
• Spaţii tehnico-administrative;
• Cabinet medical de prim ajutor;
• Post de supraveghere pentru sistemul de monitorizare video – atât cel perimetral, cât şi cel din incintă;
• Camera VAR;
• Infrastructură modernă de comunicații;
• Sistem suplimentar independent de alimentare electrică de rezervă (generator electric);
• Spații depozitare utilaje întreținere teren;
• Parcări (parcare specială destinată echipelor, arbitrilor şi oficialilor meciurilor, parcare VIP de circa 150 locuri, parcare subterană de 2 nivele pentru circa 1.000 mașini);
Săli de antrenament pentru mai multe discipline sportive din cadrul clubului CS Dinamo
10 Săli integrate în infrastructura tribunelor, pentru secțiile sportive ale CS Dinamo, fiecare sală urmând să fie dotată cu vestiare, grupuri sanitare și birouri antrenori, astfel:
• Sală antrenament pentru handbal și baschet;
• Sală antrenament pentru volei și tenis;
• Sală antrenament cu dotări pentru judo, jujitsu, karate, taekwondo;
• Sală antrenament cu dotări pentru lupte şi sambo;
• Sală antrenament pentru box;
• Sală antrenament cu dotări pentru haltere;
• Sală antrenament cu dotări pentru scrimă;
• Sală antrenament cu dotări pentru canotaj, kaiac-canoe și ciclism;
• Sală antrenament atletism cu pistă și dotări pentru săritura în lungime şi săritura în înălţime;
• Sală de fitness si pregătire fizică;
Centru de recuperare cu bazin de recuperare, saună-criosaună, cabinet fizioterapie, cabinet kinetoterapie, cabinet masaj şi cabinet medical dedicat.
Complexul sportiv va avea sistem de afișaj electronic LED pe suprafața exterioară pentru spoturi publicitare, sistem performant de iluminare, urmând sa beneficieze de un sistem de sonorizare de ultima generație ce va rezulta într-o acustică excepțională.
CITESTE SI:
Doi dinamoviști fac parte din ‘echipa etapei a 20-a’
Dinamo visează din nou! Verdictul unui fost căpitan aprinde speranțele fanilor
Florin Prunea impresionat de un dinamovist, după victoria cu Metaloglobus: ”Are calitate”