Dinamo a încheiat anul 2025 pe locul patru în Superligă, un rezultat care confirmă revenirea spectaculoasă a ”câinilor” în prim-planul fotbalului românesc.

Chiar dacă echipa noastră a avut șansa de a termina anul pe primul loc, prestația din prima parte a sezonului a fost una onorabilă și dătătoare de speranțe.
După mulți ani de suferință, Dinamo visează din nou la titlu și se află la doar două puncte distanță de liderul Universitatea Craiova, semn clar că proiectul din Ștefan cel Mare începe să dea roade.
Evoluțiile tot mai solide ale formației pregătite de Zeljko Kopic s-au reflectat rapid și în cotele de piață ale jucătorilor, iar unul dintre cele mai spectaculoase exemple este cel al lui Nikita Stoinov (20 de ani).
Transferat în vara lui 2025 de la Maccabi Netanya pentru 450.000 de euro, fundașul central a fost adus pentru a acoperi golul lăsat de plecarea lui Josue Homawoo. La momentul mutării, Stoinov era evaluat la doar 350.000 de euro, însă adaptarea sa rapidă și prestațiile constante l-au transformat într-un titular de bază în defensiva lui Dinamo.
În doar câteva luni, tânărul apărător a avut mai multe evoluții admirabile, demonstrând maturitate, forță și inteligență tactică. Drept urmare, cota sa de piață a explodat, ajungând la 1.000.000 de euro, aproape triplându-se într-un timp extrem de scurt.
Stoinov a bifat deja 20 de apariții în acest sezon pentru Dinamo – 18 în campionat și două în Cupa României – devenind una dintre revelațiile actualei ediții de Superligă.
Veștile bune nu se opresc aici pentru ”câini”. Și Cătălin Cîrjan, căpitanul echipei, a avut parte de o creștere impresionantă la ultimul update Transfermarkt. Mijlocașul dinamovist a urcat de la 1,8 milioane de euro la 2,5 milioane, confirmând statutul său de lider și importanța majoră în angrenajul echipei.
Pentru Dinamo urmează însă un start de an 2026 extrem de solicitant. ”Câinii” vor începe în forță, cu un meci pe teren propriu împotriva Universității Cluj, formație implicată în lupta pentru play-off, cu 33 de puncte, la egalitate cu Oțelul Galați, ocupanta locului șase.
Apoi, Dinamo se va deplasa la Sibiu pentru duelul cu Hermannstadt, penultima clasată, iar seria va continua cu partida de acasă împotriva Petrolului. Un program dificil, dar care poate confirma definitiv că Dinamo este, din nou, o candidată serioasă la titlu.
După ani de reconstrucție, ”câinii” nu mai sunt doar o surpriză. Sunt o echipă cu valoare, cu jucători în plină ascensiune și cu un vis care prinde tot mai mult contur.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 22-a
Duminică, 18 ianuarie
Ora 20:00
DINAMO – U Cluj
CITESTE SI:
”E cea mai mare realizare!” Alexandru Musi, dezvăluire emoționantă la final de 2025
Cîrjan, mesaj indirect pentru Mircea Lucescu: ce a spus căpitanul lui Dinamo despre națională
”Kaiserul” analizează lupta la play-off: ce lipsește cu adevărat lui Dinamo