Devis Epassy, meci mare în Cupa Africii! A ținut campioana în ”șah” sub privirile lui Mbappe

Portarul lui Dinamo, Devis Epassy, a fost din nou la înălțime pe scena internațională. Goalkeeper-ul camerunez a avut o prestație solidă în duelul dintre Camerun și Coasta de Fildeș, încheiat la egalitate, 1-1, duminică seara, la Marrakech, în Grupa F a Cupei Africii pe Națiuni 2025, competiție găzduită de Maroc.

Meciul a atras atenția unor nume uriașe din fotbalul mondial. În tribune s-au aflat Kylian Mbappe, Jules Kounde, Aurelien Tchouameni, dar și Ethan Mbappe, fratele căpitanului Franței, legitimat la Lille. Sub aceste priviri selecte, Devis Epassy a demonstrat că este un portar de nivel internațional.

Presiune maximă pe poarta lui Epassy

Deținătoarea trofeului, Coasta de Fildeș, a pus presiune constantă, iar meciul a fost extrem de intens încă din primele minute. Camerunul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 50, când Daniel Namaso a trimis în bara transversală, însă replica ivorienilor a venit imediat.

În minutul 51, Amad Diallo, jucătorul lui Manchester United, a marcat cu un șut cu efect, devenind ulterior omul meciului, reușită care a trecut, de această dată, pe lângă intervenția lui Epassy.

”Leii neîmblânziți” nu au cedat, iar egalarea a venit rapid. În minutul 56, Ghislain Konan a deviat nefericit un șut expediat de Junior Tchamadeu, mingea sărind peste portarul Yahia Fofana și stabilind scorul final.

Dinamo, reprezentată la cel mai înalt nivel

Chiar dacă a primit un gol spectaculos, Devis Epassy a avut o evoluție sigură, gestionând bine momentele dificile și confirmând forma bună arătată și la Dinamo. Prezența sa constantă în meciurile de top ale Camerunului reprezintă un plus important de imagine pentru clubul din Ștefan cel Mare.

În celălalt meci al grupei, Mozambic s-a impus cu 3-2 în fața Gabonului. După două etape, Camerun și Coasta de Fildeș au câte 4 puncte, urmate de Mozambic (3) și Gabon (0).

Ultimele partide din grupă se vor disputa pe 31 decembrie: Camerun va întâlni Mozambicul, iar Coasta de Fildeș va juca împotriva Gabonului.

Pentru Dinamo, forma lui Epassy la Cupa Africii este un semnal excelent. ”Câinii” au în poartă un goalkeeper care se bate de la egal la egal cu cei mai buni jucători ai continentului african, sub ochii superstarurilor mondiale.

CITESTE SI:

Dinamo mizează pe continuitate! Ce a decis Kopic înainte de reluarea Superligii

”Câinii” nu mai ascund ținta: ”Pentru asta ne batem!”. Mesajul lui Alex Pop din vestiar

”OZN”-ul care va ilumina Bucureștiul! Detaliul care va face diferența pentru Dinamo

Lasă un răspuns