Revenire importantă la Dinamo! Alex Musi mesaj din cantonamentul din Antalya

Vești bune din cantonamentul lui Dinamo din Antalya.

Alexandru Musi (21 de ani) a revenit la antrenamente alături de colegii săi și este hotărât să lase în urmă una dintre cele mai dificile perioade ale carierei sale.

Mijlocașul dinamovist s-a accidentat în luna noiembrie, în timp ce se afla la echipa națională a României U21, accidentare care l-a scos din calcule pentru ultimele meciuri ale anului 2025. Absența sa a fost resimțită, însă începutul noului an aduce semnale pozitive atât pentru jucător, cât și pentru staff-ul tehnic.

Aflat în prezent în Antalya, acolo unde Dinamo își desfășoară cantonamentul de iarnă, Musi a reluat pregătirea și muncește intens pentru a reveni la nivelul optim. Pentru tânărul jucător, această perioadă este una extrem de importantă, fiind primul pas către reintrarea completă în circuitul echipei.

După luni complicate, în care recuperarea a fost prioritatea principală, Musi se arată încrezător și motivat. Revenirea pe terenul de antrenament reprezintă nu doar un pas fizic înainte, ci și unul mental, iar dinamovistul privește cu optimism spre ceea ce urmează.

Pe lângă obiectivul imediat de a reveni la forma sportivă dorită, Alex Musi are în vedere și planurile pe termen mediu și lung, anul 2026 fiind unul în care își propune să confirme și să devină o soluție importantă pentru Dinamo.

”Obosit pot să spun, am început antrenamentele cu echipa. Mă bucur că sunt sănătos și că am revenit la antrenamente. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, dar a fost un moment pozitiv pentru că am stat mai mult în sală, m-am pregătit mental, colegii și staff-ul m-au ajutat. M-a întărit această accidentare.

În fotbal nu e ușor, mai dai și de piedici. Am stat mai mult cu familia, cu iubita, sunt fericit de asta. Primul obiectiv e intrarea în play-off, iar apoi să ne batem la campionat. După campionat sper să jucăm în Europa. Este un grup unit aici la Dinamo, asta cred că face diferența.

Aici este diferit, aici este ceva în plus, știm ce calitate au jucătorii. Am fost la mai multe echipe, dar aici este diferit”, a declarat Alex Musi din cantonamentul din Antalya.

Lotul dinamovist deplasat în Antalya

•  Portari: Alexandru Roșca, Codruț Sandu, Mario Din-Licaciu, Costin Ungureanu;

•  Fundași: Maxime Sivis, Jordan Ikoko, Kennedy Boateng, Nikita Stoinov, Mihnea Toader, Raul Opruț, Valentin Țicu; 

• Mijlocași: Andrei Mărginean, Eddy Gnahore, Champos Kyriakou, Cristian Licsandru, Cristian Mihai, Cătălin Cîrjan, Casian Soare, Georgi Milanov, Luca Bărbulescu;

• Atacanți: Alexandru Musi, Daniel Armstrong, Adrian Caragea, Leam Eissat (18 ani, în teste), Alberto Soro, Alexandru Pop, Stipe Perica, Mamoudou Karamoko, Adrian Mazilu.

Programul lui Dinamo în cantonamentul de iarnă

Amical 1

Miercuri, 7 ianuarie

DINAMO – Young Boys Berna 

Amical 2

Duminică, 11 ianuarie

DINAMO – Gangwon FC

Superliga României revine în ianuarie 2026, iar Dinamo va debuta în noul an, pe Arena Națională, într-un duel cu U Cluj. Partida este programată să se dispute în data de 18 ianuarie, la ora 20:00.

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa a 22-a

Duminică, 18 ianuarie

Ora 20:00

DINAMO – U Cluj

CITESTE SI:

”Trăiesc lucruri noi” – Valentin Țicu, primul interviu în tricoul lui Dinamo

Video I Dinamovistul care face minuni la CAN 2025! Epassy, show total în Camerun – Africa de Sud

De la așteptări mari la lecții dure: bilanțul lui Alex Pop după un an la Dinamo

Lasă un răspuns