Video I Dinamo, fără frică înainte de Farul! Mesajul clar transmis de Kopic

Dinamo se pregătește de duelul cu Farul, din etapa a 25-a din Superliga României. Partida de pe stadionul ”Gheorghe Hagi” din Constanța, este programată să se dispute duminică, 4 februarie, la ora 20:30.

Dinamo București se află pe locul 2, cu 45 puncte la o diferență de 1 puncte față de liderul U. Craiova. 

Partida programată, miercuri, 4 februarie, de la ora 20:30, pe stadionul ”Gheorghe Hagi” din Constanța, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (48 de ani), într-o conferită de presă.

”Un alt meci important, împotriva Farului. Este o echipă care vine după o victorie în ultimul joc, contra Craiovei. Farul are două victorii consecutive, inclusiv cea cu Petrolul. Din nou, este o echipă bună. Au evoluat foarte bine în aceste două meciuri. Au avut momente foarte bune împotriva Craiovei și au câștigat partida la un scor mare.

Este clar că, în acest moment, au multă încredere. Înțelegem că ne așteaptă un meci dificil. În ceea ce ne privește, suntem într-o formă bună după cele două victorii, iar egalul cu Petrolul ne-a lăsat un gust amar. Ne-am fi dorit mai mult, ne-am fi dorit să câștigăm acel meci.

Totuși, din punct de vedere al prestației, au fost foarte, foarte multe lucruri bune. Acum trebuie să ne adaptăm. Am jucat recent cu Hermannstadt și Petrolul, echipe care se apără foarte jos, foarte compact, cu zece sau unsprezece jucători în propria jumătate.

Trebuie să găsim soluții pentru a fi mai periculoși, pentru a marca mai multe goluri în astfel de meciuri. După partidă, am avut rutina noastră normală: recuperare, discuții despre joc și pregătirea pentru Farul.

Am mai vorbit despre aceste lucruri în conferințe de presă, înainte și după meciuri. Pentru mine, Superliga nu mai oferă surprize mari. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în acest sezon, vedem echipe care au trecut prin momente dificile și care acum cresc.

Fiecare echipă are calitate, are o structură, spirit de luptă, mentalitate bună. Pentru mine, fiecare meci este deschis. Dacă nu ești concentrat 100%, așa cum am văzut și în cazul nostru în ultimul joc, când am avut totul sub control și am primit gol dintr-o singură greșeală, nu poți avea pretenția unui rezultat bun.

Mai sunt șase meciuri până la final și orice este posibil. Nu văd nimic care să mă surprindă.

Avem lotul aproape complet. Georgi Milanov are patru cartonașe galbene. În privința lui Stipe, încă așteptăm o decizie finală. Au existat unele opțiuni, dar nu le-a acceptat. Vom vedea dacă va continua cu noi sau dacă va alege o altă provocare în următoarele zile. Este jucătorul nostru, are contract. Este o discuție între club și el pentru a vedea care este cea mai bună opțiune pentru viitor” , a spus tehnicianul croat.

Despre lupta pentru play-off: ”În sezonul trecut a fost o luptă mare pentru play-off. În acest sezon este și mai mare. Încă din iarnă știam nivelul echipelor, dar era vorba despre care dintre ele pot crește, se pot îmbunătăți. Exact asta se întâmplă acum.

Unele echipe cresc și fac campionatul și mai complicat. Va fi o luptă foarte, foarte interesantă pentru locul șase până în ultima etapă.

Este un lucru bun pentru fotbalul românesc, pentru suporteri, pentru media. Avem meciuri interesante. Mie îmi place foarte mult această ligă. Are lucruri foarte bune și, bineînțeles, lucruri care pot fi îmbunătățite, dar competiția este interesantă.

Sunt multe echipe care luptă pentru play-off, iar cele din zona inferioară vor să adune cât mai multe puncte pentru play-out. Fiecare meci este interesant” ,a mai spus Kopic

Video I Zeljko Kopic a prefațat duelul cu Farul

În următoarea etapă, ”câinii” vor întâlni pe stadionul ”Arena Națională”, liderul Universitatea Craiova. Meciul se va juca luni, 9 februarie, la ora 20:00.

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa a 25-a

Miercuri, 4 februarie

Ora 20:30

Farul – DINAMO

Etapa a 26-a

Luni, 9 februarie

Ora 20:00

DINAMO – U. Craiova

Etapa a 27-a

Luni, 16 februarie

Ora N/A

DINAMO – Unirea Slobozia

CITESTE SI:

Video I Andrei Nicolescu, frustrat după remiza cu Petrolul

Alexandru Musi, reacționează după greșala lui Devis Epassy

Video I Găzarii, se freacă pe burtă, după remiza cu Dinamo: ”Este un punct meritat”

Lasă un răspuns