Dinamo s-a impus cu scorul de 3-2 pe terenul celor de la Farul Constanţa, într-o partidă a etapei a 25-a din Superliga.

Pentru dobrogeni au marcat Eduard Radaslavescu (minutul 25) și Ionuț Larie (69, penalty), în timp ce pentru ”câini” au înscris Kennedy Boateng (45, 75) și Alexandru Pop (90).
Marcator a unei ”duble” în meciul de la Ovidiu, Boateng se află deja în ultimele 6 luni de contract cu Dinamo. Fundașul central încă nu și-a prelungit contractul și a evitat să vorbească despre viitor.
”Știam că Farul sunt foate buni. Presiunea a fost pe noi în primele 15-20 de minute. Au reușit să dea gol, dar și noi știam că putem înscrie. Ne-am concentrat să fim siguri că vom câștiga. Nu m-a surprins golul pe care l-am marcat din fază fixă pentru că asta lucrăm la antrenament. Mă așteptam să înscriu.
Nu pot să spun că e ultimul gol. Încă sunt la Dinamo, încă joc pentru echipă. Vom vedea ce ne va rezerva viitorul. Suntem o echipă bună, avem tot ce ne trebuie să câștigăm titlul. Nu aș fi surprins dacă am reuși să-l câștigăm”, a declarat Kennedy Boateng la finalul meciului.
Video I Farul – Dinamo, scor 2 – 3
În urma acestui rezultat, Dinamo a ratat șansa de a urca pe prima poziție din clasament, dar a egalat-o la puncte pe Rapid, care e prima numai pentru că a marcat cu un gol în plus în acest sezon (ambele echipe au +17 golaveraj, dar giuleștenii au înscris 40 de goluri, iar ”câinii” 39).
În următoarea etapă, ”câinii” vor întâlni pe stadionul ”Arena Națională”, pe Universitatea Craiova. Meciul se va juca luni, 9 februarie, la ora 20:00.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 26-a
Luni, 9 februarie
Ora 20:00
DINAMO – U. Craiova
Etapa a 27-a
Luni, 16 februarie
Ora N/A
DINAMO – Unirea Slobozia
CITESTE SI:
Video I Rețeta succesului la Dinamo! Ce a spus Kopic după meciul nebun cu Farul
Video I Nebunie totală la Constanța! Dinamo o doboară pe Farul cu un gol în ultima secundă
Farul Constanța – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic