Cîrjan îl laudă pe eroul lui Dinamo: ”Ne-a adus 7 puncte!” Mesaj înainte de Craiova

Luni, 9 februarie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Arena Națională” din București. Dinamo București și Universitatea Craiova, se vor duela în cea de-a douăzeci și șasea etapă din Superliga României.

Înaintea duelului, mijlocașul din Ștefan cel Mare, Cătălin Cîrjan (23 de ani) a fost prezent alături de antrenorul Zeljko Kopic la conferința de presă și a prefațat meciul cu U Craiova.

”Eu cred că noi avem cel mai frumos fotbal din România, dar acum rămâne să intrăm mâine pe teren și să demonstrăm asta. Eu sper să fie un meci spectaculos, ca lumea care vine la stadion să se bucure. Dar până la urmă, poate să fie și un 1-0 plictisitor, doar să câștigăm și să fim pe primul loc.

Chiar zilele trecute vorbeam în vestiar și spuneam că acesta este cel mai important meci de până acum din acest campionat. Putem urca pe primul loc, iar apoi să fim la mâna noastră până la sfârșit. Noi așa vedem lucrurile, vedem acest meci a fi foarte important. Trebuie să intrăm pe teren să câștigăm.

Alex Pop este un băiat extraordinar, muncește foarte mult la antrenamente și sunt foarte fericit pentru el. Până acum ne-a adus 7 puncte și sper să o țină așa până la finalul campionatului”, a spus căpitanul lui Dinamo.

În această iarnă, Cătălin Cîrjan a fost ofertat de Metalist 1925 Harkov, echipă din prima ligă a Ucrainei, dar a ales să continue la Dinamo. El insistă pe ideea că vrea să câștige titlul alături de echipa noastră, înainte de a face pasul în străinătate.

Pentru a-i betona contractul, Dinamo i-a propus prelungirea până în 2029, cu o clauză de reziliere în valoare de 5 milioane de euro. Cîrjan a acceptat oferta și a semnat sâmbătă noul contract. Astăzi, și-a explicat decizia.

”Mi-aș dori foarte mult să joc pe noul stadion. Acum, doar Dumnezeu știe care va fi planul pentru mine. Deocamdată, mă gândesc la aceste 6 luni. Îmi doresc să câștigăm campionatul, apoi vom vedea ce se va întâmpla.

Sincer, sunt foarte liniștit acum. S-a vorbit foarte mult despre contract, a fost și treaba cu ofertele. Acum sunt foarte liniștit și pot să mă concentrez pe ce am de făcut.

În primul rând, mă simt acasă. Clar, îmi doresc să ajung la cel mai înalt nivel, dar pentru mine, să joc acasă, la Dinamo, la clubul copilăriei mele, este un vis împlinit. Sunt foarte fericit aici, de asta am semnat în continuare.

Pot spune că da, am semnat cu ochii închiși. Chiar nu m-a interesat contractul. Tatăl meu a vorbit înainte cu agentul meu, ieri am mers cu tata, am semnat și totul este bine”, a mai spus Cîrjan.

Kopic înainte de meciul cu U Craiova

Partida programată, luni, 9 februarie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Arena Națională” din București, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (48 de ani), într-o conferită de presă.

”Mă aștept la un meci bun, între doi adversari buni, în formă bună, cu evoluții bune. Luptăm pentru primul loc. Echipa este pregătită, așteptăm meciul. Știm că ne așteaptă un adversar cu multă calitate, dar credem în noi înșine, în munca noastră.

Echipa este montată, are o energie foarte bună iar mâine, pe Arena Națională, vom lupta pentru cele 3 puncte. Doar Mamou [Karamoko] nu este indisponibil, din cauza suspendării. Toți ceilalți sunt disponibili. Dacă va juca Alex Pop? Vom vedea mâine.

Vom încerca să ne facem jocul, să dominăm. Știm că nu va fi simplu, dar așa vom aborda partida.

Cine va înscrie? Noi, echipa. Întotdeauna este vorba despre evoluția colectivă. Sigur, la final calitatea individuală face diferența, dar pentru mine este foarte important ca jucătorii să fie montați, să aibă mentalitatea corectă, să înțeleagă ce înseamnă Dinamo, iar meci de meci să dăm totul.

Noi jucăm un fotbal bun, Craiova la fel. Știu ce se spune despre Rapid, că ar trebui să joace mai bine, dar și ei sunt acolo sus, cu noi, cu același număr de puncte. Și Argeș merită tot respectul, CFR și U Cluj sunt și ele în formă foarte bună, trebuie să vedem ce se va întâmpla și în meciul foarte important de diseară, Oțelul – FCSB.

Multe echipe joacă un fotbal bun în acest moment. Mai sunt 5 meciuri din sezonul regular, trebuie să fim în continuare concentrați și să continuăm să ne facem treaba în cel mai bun mod posibil”, a spus tehnicianul croat.

Bilete pentru meciul cu U. Craiova

Meciul dintre Dinamo și U Craiova, din etapa a 26-a a Superligii, se va disputa luni, 9 februarie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 20:00.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Universitatea Craiova, din etapa a douăzeci și șasea a Superligii României, de luni, 9 februarie, de la ora 20:00, de pe stadionul ”Arena Națională”.

Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 500 lei;

Tribuna 0: 150 lei;

Tribuna 1: 150 lei;

Tribuna 2: 60 – 100 lei;

Family Zone: 60 lei;

Peluză PCH: 30 lei.

Tichetele se pot achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.

Programul caselor de bilete:

Duminică (9/02)

Interval orar: 12:00 – 20:30 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)

  • Dinamo București se află pe locul 3, cu 48 puncte la o diferență de 1 puncte față de liderul U. Craiova.
  • În următoarea etapă, ”câinii” vor întâlni pe stadionul ”Arcul de Triumf”, Unirea Slobozia. Meciul se va juca luni, 16 februarie, la ora 20:00.

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa a 26-a

Luni, 9 februarie

Ora 20:00

DINAMO – U. Craiova

Etapa a 27-a

Luni, 16 februarie

Ora 20:00

DINAMO – Unirea Slobozia

Etapa a 28-a

Duminică, 22 februarie

Ora 20:00

Rapid – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Anunț clar la Dinamo înainte de Craiova: un singur absent și marele obiectiv

Video I Reacția lui Alex Pop după ce i-a adus victoria lui Dinamo cu Farul

Video I Zicu, mesaj ferm după ce Farul a pierdut cu Dinamo

Lasă un răspuns