Video I Dinamo ratează șefia clasamentului, dar dă semnalul: ”Câinii” sunt aici!

Derby-ul de pe podiumul Superligii, dintre Dinamo București și Universitatea Craiova, s-a încheiat la egalitate.

”Câinii” nu au fost prea inspirați în prima parte a jocului. “Haita” lui Zeljko Kopic au avut o singură oportunitate de a marca, în minutul 15, când Danny Armstrong l-a servit ideal pe Alexandru Musi. Fostul jucător de la FCSB s-a aflat într-o poziție bună de finalizare, perpendiculară cu poarta, însă execuția sa a fost blocată excelent de Vladimir Screciu.

La cealaltă poartă, același Screciu a fost aproape de deschiderea scorului. Minutul 32 a adus un corner pentru Craiova, executat de Anzor Mekvabishvili. Mingea a fost reluată spre poartă de Screciu, cu capul, iar o deviere a lui Andrei Mărginean a provocat o bară a oltenilor.

Elevii lui Filipe Coelho au mai avut o șansă pentru deschiderea scorului spre finalul reprizei. Ștefan Baiaram a ajuns într-o situație excelentă de a marca în urma unei combinații cu Steven Nsimba, însă internaționalul român a trimis mult pe lângă.

După o repriză săracă pe plan ofensiv, ”câinii roșii” sau revanșat rapid în a doua parte. Diagonala lui Mărginean l-a lansat excelent pe Raul Opruț, care a centrat din prima către Alberto Soro. Atacantul spaniol a scăpat din marcaj și a înscris cu o lovitură de cap simplă, în minutul 51.

Meciul a ”decolat” după reușita lui Soro, iar oltenii au reușit să egaleze prin nou-intratul Assad Al-Hamlawi. Palestinianul a apărut excelent la centrarea lui Alexandru Cicâldău și l-a învins pe Devis Epassy la colțul scurt, în minutul 65.

Laurențiu Popescu a fost la post în minutul 70, când Danny Armstrong ajungea în situație de singur cu portarul după pasa lui Soro. Scoțianul a apucat să finalizeze de lângă un adversar, dar ieșirea lui Popescu a fost excelentă, păstrând scorul de 1-1.

Ultimul sfert de oră a arătat că cele două formații se mulțumesc cu punctul pe care îl aveau asigurat, astfel niciuna dintre ele nu a mai riscat. În urma acestui rezultat de egalitate, Craiova rămâne lider, cu un singur punct în fața Dinamo și Rapid.

Video I Dinamo – U Craiova, scor 1 – 1 

@doar_dinamo_official

Dinamo – U Craiova, scor 1 – 1 Liga 1 (etapa 26). Pentru Dinamo a marcat: A. Soro⚽51′.

♬ sunet original – Doar Dinamo Official – Doar Dinamo Official

Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, C. Cîrjan – Armstrong, Soro, Musi.

Pentru Dinamo urmează duelul cu Hermannstadt din Cupa României, de joi, 12 februarie de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, de la ora 18:00.

În următoarea etapă de campionat, ”câinii” vor întâlni pe stadionul ”Arcul de Triumf”, Unirea Slobozia. Meciul se va juca luni, 16 februarie, la ora 20:00.

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa a 26-a

Luni, 9 februarie

Ora 20:00

DINAMO – U. Craiova

Etapa a 27-a

Luni, 16 februarie

Ora 20:00

DINAMO – Unirea Slobozia

Etapa a 28-a

Duminică, 22 februarie

Ora 20:00

Rapid – DINAMO

CITESTE SI:

Dinamo București – Universitatea Craiova. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic

Respect maxim pentru „câini”: de ce se teme Craiova înainte de meci

Avancronică I Dinamo București – Universitatea Craiova

Lasă un răspuns