Joi, 12 februarie, de la ora 18:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf” din București, Dinamo București AFC Hermannstadt, se vor duela în cea de-a treia etapă a grupei D, din Cupa României.

La conferința de presă premergătoare partidei, de mâine seară, Alberto Soro (26 de ani), l-a însoțit pe antrenorul Zeljko Kopic (48 de ani).
”Mă simt bine. Suntem într-o formă bună în acest moment. Nu contează rezultatul de egalitate din ultimul meci, important este că echipa se simte bine. Și eu, personal, mă simt bine. Trebuie să continuăm în această stare. M-am simțit bine încă din momentul în care am ajuns aici. Mă simt bine în oraș, la club, așa că pot spune că mă simt parte din familia Dinamo.
Meciul cu Hermannstadt va fi unul dificil, la fel ca toate meciurile din acest campionat și din Cupă. Dar avem șansa să câștigăm și să ne calificăm în runda următoare.
Vom lupta și în campionat. Vom avea șansele noastre, dar trebuie să mergem meci cu meci și să progresăm de la o partidă la alta. Putem rămâne acolo, sus. Înainte să vin în România știam câțiva jucători români care evoluează în Spania. Îi cunosc pe unii dintre ei.
Știu că suporterii așteaptă un trofeu de mult timp. Mâine avem un meci dificil, dar vom lupta să câștigăm și să mergem mai departe în competiție. Obiectivul meu personal este să ajut echipa cât de mult pot, să ajut clubul să crească și să continuăm în această formă bună.
Am o relație bună cu toți colegii. Pot spune că Musi este cel cu care vorbesc cel mai mult, pentru că vorbește spaniola și îmi este mai ușor să comunic cu el. Cred că Musi poate ajunge într-o zi să joace în Spania. Are calitate. În glumă, i-am spus că are deja și un nume spaniol, Alejandro. Eu rămân Alberto”, a spus mijlocașul din Ștefan cel Mare.
Kopic înainte de meciul cu Hermannstadt
În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic (48 de ani), a abordat principalele subiecte legate de duelul din Cupa României împotriva echipei AFC Hermannstadt.
”După derby-ul cu Craiova, urmează un nou meci important pentru noi. Avem ambiții mari în Cupă și, mâine, împotriva Hermannstadt, va trebui să vedem până atunci cum se simt toți jucătorii după acest meci. A fost o partidă foarte dificilă.
Toți jucătorii care vor începe meciul încă din primul minut trebuie să joace cu gândul la victorie, la un rezultat care să ne ducă mai departe în faza următoare a competiției.
Vrem să fim la cel mai bun nivel posibil. Primul obiectiv este să trecem de Hermannstadt în această grupă, iar după aceea vom vedea ce urmează. Obiectivul nostru este clar: să luptăm pentru Cupă până la final.
Vom face câteva schimbări, da. Unii jucători au nevoie de puțină odihnă. Mai avem timp până mâine, dar cu siguranță vor exista modificări în echipă”, a spus tehnicianul croat.
Arbitrii de la Dinamo – Hermannstadt
Pentru partida din etapa a treia a grupei D, din Cupa României, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Dinamo București și AFC Hermannstadt.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Roman George Catalin (Timişoara). Acesta va fi ajutat de asistenții Filip Alexandru (Constanţa) și Ghiciulescu Raul Constantin (Lugoj ).
Arbitrajul video va fi analizat de Găman George Cătălin (Craiova) și Marcu Claudiu (Constanţa).
CCA l-a desemnat observator pe Ciubotariu Liviu (Galaţi).
Bilete pentru meciul cu Hermannstadt
Meciul dintre Dinamo și Hermannstadt, din etapa a grupei D, din Cupa României, se va disputa joi, 12 februarie, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, de la ora 18:00.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și AFC Hermannstadt, din etapa a treia a Superligii României, de luni, 12 februarie, de la ora 18:00, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 lei;
Tribuna 1: 150 lei;
Tribuna 2: 60 – 100 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 30 lei.
Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Joi (12/02)
Interval orar: 12:00 – 18:30 (bd. Mărăști)
- Pentru Dinamo urmează duelul cu Hermannstadt din Cupa României, de joi, 12 februarie de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, de la ora 18:00.
- În următoarea etapă de campionat, ”câinii” vor întâlni pe stadionul ”Arena Națională”, Unirea Slobozia. Meciul se va juca luni, 16 februarie, la ora 20:00.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 27-a
Luni, 16 februarie
Ora 20:00
DINAMO – Unirea Slobozia
Etapa a 28-a
Duminică, 22 februarie
Ora 20:00
Rapid – DINAMO
CITESTE SI:
CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo București – AFC Hermannstadt
Video I Planul lui Kopic pentru victorie! Schimbări importante la Dinamo înaintea meciului din Cupă
Nimeni nu se aștepta la asta! Ce a spus Eddy Gnahore după remiza cu Craiova