Dinamo București și Unirea Slobozia, se vor duela astăzi, 16 februarie, pe stadionul ”Arena Națională” din București. Partida programată să se dispute de la ora 20:00, contează pentru cea de-a douăzeci și șaptea etapă din Superliga României.

În turul actualului sezon regulat, Dinamo a învins cu 1-0 în deplasare (meci jucat la Clinceni), prin golul marcat de Perica în minutul 65.
În cele cinci partide oficiale în care s-au întâlnit cele două echipe (trei în Liga 1, una în Cupa României și una în Liga a doua) s-au înregistrat patru victorii ale ”roș-albilor” și o remiză, aceasta din urmă un 3-3 spectaculos în grupele Cupei din sezonul 2022-2023.
Dinamo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după 2-0 cu Hermannstadt, golurile fiind marcate de Cîrjan (minutul 48) și Opruț (60).
În ultimul joc din campionat, lui Zeljko Kopic a remizat acasă cu liderul Universitatea Craiova, 1-1. Soro a deschis scorul în minutul 51, oaspeții egalând 14 minute mai târziu.
Căpitanul Cîrjan, cel mai eficient jucător din lot (patru goluri și cinci assisturi) până acum, este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar Bordușanu este accidentat.
”Câinii” au pierdut un singur meci pe teren propriu în cele 13 jucate până acum, reușind șapte victorii și cinci remize, golaveraj 22-10. Ei sunt neînvinși în cele șase dueluri din 2026 (cinci în Liga 1 și unul în Cupă): patru victorii și două rezultate de egalitate.
Conform OPTA, Dinamo este pe locul 2 în topul acurateții șuturilor, cu un procentaj de 49,3%, după CFR Cluj – 55,5%. Slobozia are 42%.
Mazilu a fost lăsat în afara lotului în duelul din Cupă, cu Hermannstadt, Kopic taxând jocul slab și lipsa de implicare a atacantului în partida cu Universitatea Craiova, când acesta a intrat în minutul 63 și nu a avut nicio realizare ofensivă. Se pare că Mazilu va reveni în lot pentru partida de luni, contra Unirii.
- Dinamo se află pe poziția a treia a clasamentului, având 49 de puncte și golaveraj 40-23.
Bilete pentru meciul cu Slobozia
Meciul dintre Dinamo și Unirea Slobozia, din etapa a 27-a a Superligii, se va disputa luni, 16 februarie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 20:00.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Unirea Slobozia, din etapa a douăzeci și șaptea a Superligii României, de luni, 16 februarie, de la ora 20:00, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 lei;
Tribuna 1: 150 lei;
Tribuna 2: 60 – 100 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 20 lei.
Tichetele se pot achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Luni (16/02)
Interval orar: 12:00 – 20:30 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
De partea cealaltă, cu noul antrenor Claudiu Niculescu la timonă, Slobozia a câștigat acasă cu 2-1 în fața Farului. Constănțenii au marcat primii, în minutul 24, Papeau a egalat în minutul 43, pentru ca tot francezul să dea lovitura de grație în m inutul 90+3! A fost prima victorie a ialomițenilor în 2026 după patru eșecuri consecutive.
Unirea nu a evoluat la mijlocul săptămânii în Cupă, nefiind calificată în grupe.
Coadă nu a jucat deloc în 2026. În rest, nu sunt absențe importante.
Ialomițenii au pierdut de opt ori în deplasările de până acum, câștigând de trei ori și remizând în alte două rânduri, golaveraj 12-24.
În numai patru confruntări din 26, Slobozia nu a primit gol. Dinamoviștii și-au menținut poarta intactă în 11 întâlniri (statistici OPTA).
Ne-am pregătit destul de bine în această săptămână. Știm ce adversar vom întâlni. Sper să ne ridicăm la nivelul lor, să facem un meci bun și, de ce nu, să producem surpriza. Sunt convins că și băieții se vor ridica la importanța meciului. Pentru noi, orice punct contează enorm în clasament, așa că sper să ne întoarcem cu punct sau puncte”, este părerea lui Claudiu Niculescu despre confruntarea ale cărei culori le-a apărat ca jucător.
- Slobozia e pe 14, cu 24 de puncte, 26 goluri marcate și 40 primite.
ECHIPE PROBABILE
DINAMO: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Milanov – Armstrong, Karamoko, Musi;
Slobozia: D. Rusu – Dorobanțu, Dinu, Orozco, Șerbănică – Al. Albu, V. Pop – Bărbuț, Papeau, Ponde – Said.
Partida va fi arbitrată de Vadana Sorin, ajutat de Bobe Ionuţ Marius și Ilinca Cristian Daniel.
Arbitrajul video va fi analizat de Flueran Viorel Nicusor și Popescu Adrian.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.
În următoarea etapă, ”câinii” vor întâlni pe stadionul ”Arena Națională”, Rapid București. Meciul se va juca sâmbătă, 21 februarie, la ora 20:30.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 27-a
Luni, 16 februarie
Ora 20:00
DINAMO – Unirea Slobozia
Etapa a 28-a
Sâmbătă, 21 februarie
Ora 20:30
Rapid – DINAMO
Etapa a 29-a
Duminică, 1 martie
Ora 18:00
DINAMO – FC Argeș
Etapa a 30-a
Sâmbătă, 7 martie
CFR Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo București – Unirea Slobozia
Dinamo visează la primul loc! Mesajul lui Nikita Stoinov înaintea duelului cu Slobozia