Dinamo a învins Unirea Slobozia cu 1-0 și și-a asigurat, matematic, prezența în play-off.

Cu 52 de puncte adunate în 27 de etape, Dinamo nu mai poate rata prezența în play-off. Distanța față de echipa de pe locul 7, FC Botoșani, este de 10 puncte, imposibil de recuperat în ultimele 3 runde.
Raul Opruț (min 71) a marcat singurul gol al meciului disputat pe Arena Națională și la final a anunțat ce își dorește în acest sezon.
Raul Opruț a ajuns la 5 goluri în 30 de meciuri pentru Dinamo în acest sezon, dar 4 dintre ele au fost marcate în 2026.
La final, a fost întrebat de reporterii prezenți la stadion dacă își dorește să fie golgheter, dar fundașul stânga a subliniat că își dorește titlul alături de Dinamo. Ultima dată când Dinamo a fost campioană a fost în sezonul 2006/2007.
”Am avut foarte multe ocazii. Eram puțin îngrijorat că nu reușeam să înscriem, dar mă bucur că am reușit să marchez și să luăm cele trei puncte, pentru că erau foarte importante pentru noi. Muncim toți pe teren.
S-a întâmplat în ultima vreme să fiu eu decisiv, dar pentru mine cel mai important este să câștigăm, să ne clasăm cât mai sus posibil și să ajungem la obiectivele pe care ni le-am propus. Asta este cel mai important.
Reușitele personale mă bucură, pentru că și asta contează la un jucător. Le exersez foarte mult, să fiu sincer. Lovirea mingii este nativă la foarte mulți jucători. Mi-au intrat în ultima perioadă. Am prins încredere. Îmi pare rău pentru acea bară. Era mai frumos acel gol. Poate o să încerc de acum să exersez și din alte poziții.
Îmi doresc titlul de campion, nu titlul de golgheter. S-a întâmplat acum să fiu decisiv, dar chiar a fost o muncă importantă din partea echipei. Cei care au intrat ne-au ajutat pe final. S-a dovedit a fi un meci ușor pe hârtie, dar și ei au avut situații.
Am făcut un joc destul de bun. Am avut 31 de șuturi spre poartă. Vrem să câștigăm cu Rapid. Ne-am duce la șase puncte. În play-off ar însemna trei puncte și ar fi un avantaj mai mare.
Va fi un meci greu. Jucăm pe Arenă, la ei acasă. Sperăm să avem și noi peluza sold out. Cred că băieții merită acest lucru pentru munca pe care o depun, cum jucăm și cum ne prezentăm pe teren”, a declarat Raul Opruț, la finalul meciului.
Zeljko Kopic, după victoria cu Slobozia: ”Sunt mândru”
După 1-0 cu Unirea Slobozia, Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul lui Dinamo, și-a felicitat jucătorii. Întrebat despre lipsa lui Epassy, tehnicianul a transmis că portarul va reveni în curând în echipă.
Chestionat și despre transferul lui George Pușcaș, antrenorul lui Dinamo a spus că are ”o părere bună” despre atacantul român, care sosește la gruparea din Ștefan cel Mare cu anumite probleme medicale.
”Am câștigat cele trei puncte, am dominat meciul, am înscris un gol frumos. Sunt mândru de felul în care am jucat. Băieții merită cele trei puncte. Și Sivis a avut o ocazie, încercăm să punem fundașii în poziția asta. Ei au jucat cu o apărare retrasă.
Deja nu vorbim despre întâmplare când avem atâtea situații în ultimii 20-30 de metri. Mi-aș dori să înscrie băieții din ofensivă, dar nu vreau să le reproșez nimic celor din față. După primele 25-30 de minute am simțit că suntem și mai mult peste ei.
(n.r. despre lipsa lui Epassy din lot) Epassy are câteva probleme. Își va reveni în 2-3 zile.
(n.r. despre transferul lui George Pușcaș) Am o părere bună despre el. Are multă calitate, jocuri internaționale, meciuri în competiții importante. Nu a jucat ceva timp, am vorbit cu el după meciul din Cupă, dar cred că este pregătit să ne ajute.
A fost onest, a spus că are câteva probleme medicale. Vom analiza în ce situație fizică este. Sperăm să rezolvăm toate problemele lui într-un timp scurt.
(n.r. despre prietenia cu Claudiu Niculescu) Mă bucur pentru el că antrenează din nou în SuperLiga. Ne-am cunoscut, face parte din familia lui Dinamo. Îi doresc succes în acest sezon. Claudiu Niculescu este un fost mare jucător al lui Dinamo.
Azi era important să câștigăm. Așteptăm meciul cu Rapid. Nu ne rămâne decât să luptăm pentru alte trei puncte”, a spus Zeljko Kopic, la finalul partidei.
Video I Dinamo – Slobozia, scor 1 – 0
Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Soro – Armstrong, Karamoko, Musi.
Pentru Dinamo urmează derby-ul cu rivala Rapid, care va avea loc sâmbătă, de la ora 20:30.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 28-a
Sâmbătă, 21 februarie
Ora 20:30
Rapid – DINAMO
Etapa a 29-a
Duminică, 1 martie
Ora 18:00
DINAMO – FC Argeș
Etapa a 30-a
Sâmbătă, 7 martie
CFR Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Reacția lui Claudiu Niculescu, după Dinamo – Unirea Slobozia 1-0
Intervenție decisivă și declarație pe măsură: Roșca face lumină la faza-limită
Video I Zeljko Kopic, după victoria cu Slobozia: ”Sunt mândru” + Ce a zis despre venirea lui Pușcaș