Avancronică I Dinamo București – Kolstad Handball

”Dulăii” din Ștefan cel Mare, întâlnesc astăzi în sala ”Polivalentă” din București, de la ora 19:45, Kolstad Handball (Norvegia), în cea de-a treisprezecea etapă din EHF Champions League.

Norvegienii au câștigat meciul din tur cu 31:28, dar diferența putea fi și mai mare. Kolstad a condus în mai multe ocazii la 8 goluri diferență. Jocul din toamna trecută a fost și singurul dintre cele două formații la nivel oficial.

Defensiva lui Kolstad este cea mai vulnerabilă din competiție, cu o medie de 36,2 goluri primite pe meci și chiar 39,5 în deplasare. În aceste condiții, Dinamo are șanse bune să depășească pragul de 31,5 goluri, mai ales într-un meci în care va încerca să încheie sezonul european cu o prestație solidă.

Dinamo București dispută ultimul joc pe teren propriu în acest sezon european, în care rezultatele au fost departe de așteptări. În ediția trecută, campioana României a câștigat 6 din cele 14 meciuri. La ora jocului cu Kolstad, bucureștenii au un singur succes în 12 partide.

Șanse de calificare în play-off nu mai există, dar Dinamo va juca în primul rând pentru orgoliu, pentru a evita ultimul loc în Grupa A și, cine știe, pentru cele 2 puncte care s-ar putea să conteze la coeficientul echipei în sezonul următor, când sistemul competițional se va modifica (numărul de echipe va crește de la 16 la 24 de echipe).

Singurul succes al campioanei României în acest sezon european a venit tot pe teren propriu, în disputa cu Nantes, scor 29:28. În 2026, echipa a disputat două jocuri, cu Fuchse Berlin (21:27) și Veszprem (28:35). Niciun meci nu a fost pierdut însă la o diferență mai mare de 7 goluri.

Dinamo are o medie de 27,8 goluri marcate în cele 12 meciuri din Liga Campionilor. Defensiva va fi însă un element cheie. Pe teren propriu, băieții lui Paulo Pereira au o medie de 29,3 goluri primite, cu 2,1 mai puțin decât media generală. 

”Meciul cu Kolstad va fi foarte important pentru noi. Este ultimul joc pe care îl disputăm acasă în acest sezon, în fața propriilor suporteri, iar acest lucru ne oferă o motivație suplimentară. Ne dorim foarte mult cele două puncte puse în joc și vrem să încheiem seria meciurilor de pe teren propriu cu o prestație solidă, care să răsplătească sprijinul pe care fanii ni l-au oferit pe parcursul întregului sezon”, a declarat Andrei Buzle, potrivit EHF.

Branko Vujovic este cel mai bun marcator al echipei în competiție, cu 44 de goluri. Iar echipa vine după un joc mai puțin convingător, pe terenul ultimei clasate din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, câștigat cu 32:28.

Bilete pentru meciul cu Kolstad

Clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Kolstad Handball, din etapa a treisprezecea din EHF Champions League, de joi, 5 martie, de la ora 19:45, din sala Polivalentă din Bucurețti.

Acestea pot fi procurate online de pe platforma eventim.ro, dar și direct din sala Polivalentă din București, de la ora 18:00.

VIP: 80 lei;

Tribună: 50 lei;

Peluză PCH: 30 lei.

De partea cealaltă, Kolstad a ieșit la rândul ei din cursa pentru calificare din play-off. A obținut două victorii în 12 meciuri, ambele pe teren propriu, cu Dinamo în tur (31:28) și Fuchse Berlin (28:24). Își păstrează locul 7 în grupă dacă evită o înfrângere la cel puțin 3 goluri în București.

Norvegienii, confruntați cu probleme financiare, au pierdut în pauza competițională de iarnă doi jucători importanți, pe portarul Andreas Palicka și pe golgheterul echipei la acea vreme, Simen Lysen. Puterea echipei, așadar, s-a mai redus, iar acest lucru s-a văzut în cele două evoluții europene din 2026, ambele pierdute: 24:36 cu Aalborg (deplasare) și 26:33 cu Nantes (acasă).

Și pe plan intern, meciurile par mai dificile în această perioadă. În februarie, Kolstad a pierdut acasă cu Arendal (30:31), iar ulterior a obținut două victorii la diferențe de 2 goluri. Ca mai recentă în weekend-ul trecut, 35:33 cu Naerbo.

”Va fi un meci dificil în deplasare. Am făcut un joc bun acasă, dar această partidă va fi complet diferită. Vom încerca să avem o apărare solidă, care să îi ajute pe portarii noștri, și să marcăm goluri ușoare pe contraatac. Apoi vom vedea care va fi rezultatul după 60 de minute”, a precizat extrema Sigvaldi Gudjonsson, înaintea deplasării în București.

Kolstad are cea mai slabă apărare din competiție, cu o medie de 36,2 goluri primite. În deplasare este chiar mai ridicată – 39,5 goluri. Nordicii au pierdut cele șase jocuri din deplasare în grupă la o diferență de 11,7 goluri.

Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.

CITESTE SI:

Avancronică I Dinamo București – Metalul Buzău

CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo București – Metalul Buzău

ASALTU’ PE ARCUL DE TRIUMF! Cristian Mihai anunță planul de distrugere pentru Metalul Buzău

Lasă un răspuns