Video I MICI, LĂUTARI ȘI ARBITRAJE: Gâlcă dă liber la petrecere după lecția de tactică a ”câinilor”! Ce zic ”campionii” de o zi?

Sâmbătă seară, pe un stadion care se crede „templul spectacolului”, am asistat la o piesă de teatru ieftină, unde protagonistul n-a purtat vișiniu, ci echipament de arbitru. Dinamo a mers în Giulești să joace fotbal, a condus de două ori, a dominat tactic, dar s-a lovit de „zidul” Istvan Kovacs, care pare să fi încurcat regulamentul cu mersul trenurilor: prioritate are cine fluieră mai tare!

În timp ce dinamoviștii marcau prin penalty-ul lui Armstrong (min. 8) și execuția lui Cîrjan (min. 47), rapidiștii se chinuiau să lege două pase. Noroc cu „sprijinul” divin de la centru. La golul de 2-2 al lui Petrila, faultul lui Borza la Musi a fost atât de clar încât s-a văzut și de la Podul Grant, dar Kovacs a închis ochii, probabil fascinat de „estetica” jocului giuleștean.

Deși au fost dominați în reprize bune, tabăra vișinie a debordat de un optimism aproape comic la finalul meciului. Iată ce au declarat artizanii acestei victorii ”muncite” cu fluierul:

Costel Gâlcă, antrenorul care vede ”presiune” acolo unde a fost noroc:

”Ne bucurăm că am câștigat. Trebuie să felicit jucătorii că am reacționat destul de bine. Am demonstrat că știm să jucăm între linii, am pus presiune pe adversar. Știu că se spune că în meciurile trecute am jucat mult prea defensiv. Știam că e greu să câștigăm. Au închis spațiile, nu a fost ușor, mai ales că au condus de două ori. A fost un moment greu și la golul doi luat. Eram destul de montați, dar am luat golul rapid. Mingea nu mai era controlată de Musi. A fost un contact acolo, dar dacă ne uităm și la golul doi al lor a fost un fault al lui Duțu. Sunt meciuri strânse. Toate echipele au șanse la titlu. Au o zi liberă jucătorii. Și-au câștigat-o. Ne-am bucurat în vestiar.”

Claudiu Petrila, ”artistul” care ignoră realitatea:

”Este frumos când vezi că ești pe primul loc! Este o victorie mare și o seară frumoasă și pentru noi, dar și pentru suporteri. Ne bucurăm, iar de mâine din nou la treabă! (n.r. Adversarii acuză că la golul tău a fost fault înainte. Ce părere ai?) Sincer, nu știu ce să vă zic. Nu sunt genul să îmi dau cu părerea despre arbitraj. Sunt oameni în clubul nostru care pot ieși să vorbească. Nu vreau să îmi dau cu părerea. Vreau doar să mă bucur de victorie și de golul meu.

Așa am simțit, că ar fi păcat să îmi anuleze un gol așa frumos. Mi-am pregăti foarte bine mingea, am intrat în combinație cu Koljic, pentru că facem așa și la antrenamente, iar în seara asta ne-a ieșit foarte bine. (n.r. Are Rapid acum prima șansă la titlu?) E greu de zis. Cică nu jucăm frumos, că nu știu ce, dar noi ne vedem de treaba noastră.

Suntem pe primul loc și ne gândim doar la ce putem face înainte! Faptul că am revenit de două ori în meci și am reușit să câștigăm arată că mental suntem foarte bine și că suntem pregătiți de acest play-off. Am învățat foarte multe din trecut.”

Alex Pașcanu, expertul în ”bărbăție” și emisiuni TV:

”Nu știu de ce să reclame arbitrajul? La golul doi? Și ei la golul doi au făcut henț la mijlocul terenului. Arbitrajul a fost unul bun. Eu i-aș sfătui să o ia ca bărbații, nu să dea în arbitraje. Și noi am avut de-a lungul sezonului, dar am luat-o ca pe o învățătură de minte. Degeaba stai să te plângi. Stăm acum să analizăm fiecare meci în parte. Eu am crescut în Anglia și după fiecare meci era Lineker la o emisiune și am învățat multe lucruri de acolo.

Învățam de acolo multe lucruri. Ar fi mai bine să lăsăm deoparte arbitrajul. Cred că ar trebui să stăm mai focusați pe faza tactică. Să vorbim de golul Petrila, de ce să vorbim de faza de dinainte. Stăm și analizăm faulturile. Parcă la fiecare victorie am luat titlu și la înfrângere am retrogradat. Trebuie să ne pregătim de meciul cu CFR, că au 100 de victorii la rând. Toate echipele au șansele lor. La Rapid e presiune mereu. Victoria asta trebuie să ne dea un boost.”

Cristi Săpunaru, visătorul de serviciu:

”E un play-off foarte greu pentru toate echipele, indiferent de nume. Toate echipele angrenate în play-off vor cupele europene, cel puțin. (n.r. Poate Rapid să ia titlul?) Da! Acum, după etapa asta, sunt prima favorită. Sunt pe primul loc! Depinde numai și numai de ei acum.”

Andrei Borza, ”mutul” de la faza controversată:

”Nu vreau să comentez! E decizia arbitrului. Nu doresc să revăd faza, se vede la TV. Sunt foști arbitri și foști jucători care își pot spune părerea.”

Video I Rapid – Dinamo, scor 3 – 2   

Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Sivis, Duțu, Stoinov, Opruț – Soro, Gnahore, Cîrjan – Musi, Pop, Armstrong.

În urma acestui rezultat, Dinamo coboară pe locul 6 și e deja la 5 puncte de formația lui Gâlcă. Săptămâna viitoare, Dinamo va primi vizita Universității Craiova.

În următoare etapă din play-off, ”câinii” revin pe Arena Națională, pentru duelul cu Universitatea Craiova. Partida din etapa a 2-a, se va disputa joi, 19 martie, de la ora 20:30.

Bilete pentru meciul cu U. Craiova

Meciul dintre Dinamo și U Craiova, din etapa a 2-a din play-off-ul Superligii, se va disputa joi, 19 martie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 20:30.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Universitatea Craiova, din etapa a doua din play-off-ul Superligii României, de joi, 19 martie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.

Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 500 lei;

Tribuna 0: 100 – 150 lei;

Tribuna 1: 50 – 70 lei;

Tribuna 2: 40 – 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Peluză PCH: 20 – 30 lei.

Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.

Programul caselor de bilete:

Joi (19/03)

Interval orar: 12:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)

Clasament play-off:

1. Rapid – 31p

2. U Craiova – 30p

3. FC Argeș – 28p 

4. CFR Cluj – 27p

5. U Cluj – 27p

6. DINAMO – 26p

Programul lui Dinamo în play-off

Etapa 2

Joi, 19 martie

Ora 20:30

DINAMO – U Craiova

Etapa 3

Data N/A

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

Etapa 4

Data N/A

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 5

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 6

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – Rapid

Etapa 7

Data N/A

Ora N/A

U Craiova – DINAMO

Etapa 8

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – FC Argeș

Etapa 9

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – CFR Cluj

Etapa 10

Data N/A

Ora N/A

U Cluj – DINAMO

CITESTE SI:

Video I RĂZBUNAREA LUI CÎRJAN ÎN GIULEȘTI! Gol de senzație și mesaj dur pentru dușmanii de la Rapid

Video I MASACRU CU FLUIERUL! Istvan Kovacs și Cătălin Popa, acuzați de distrugerea derby-ului! Kopic: ”Am fost la Vassaras…”

Video I FURT ÎN GIULEȘTI! Rapid, salvată de un noroc colosal în fața unui Dinamo sclipitor!

Lasă un răspuns