Duminică, 12 aprilie, de la ora 21:00, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj. CFR Cluj și Dinamo București, se vor duela în cea de-a patra etapă a turului play-off-ului Superligii României.

Înaintea duelului, goalkeeper din Ștefan cel Mare, Alexandru Roșca (22 de ani) a fost prezent alături de antrenorul Zeljko Kopic la conferința de presă cu CFR Cluj.
Tehnicianul din Ștefan cel Mare, este tentat să-i acorde credit în continuare între buturi lui Alexandru Roșca, 22 de ani, în detrimentul mult mai experimentatului Devis Epassy, 33 de ani.
Dinamoviștii vor să producă o modificare importantă în echipă. În afară de cele din zona ofensivă, unde George Pușcaș și Mamoudou Karamoko ar putea să fie soluții, împreună, în primul 11.
Alexandru Roșca, 22 de ani, este anunțat titular și în Gruia, în condițiile în care abia a bifat prima prezență în play-off etapa trecută, la remiza cu FC Argeș. Goal-keeper-ul a profitat de plecarea la echipa națională a camerunezului Devis Epassy, 33 de ani, dar și de faptul că africanul n-a avut niște prestații entuziasmante în ultima perioadă în tricoul roș-albilor.
”Am un ritm ridicat la antrenamente, dar contează foarte mult să am meciuri în picioare, mai ales fiind tânăr. Este clar că nu-mi convine și nu-i convine nimănui să nu joace, dar trebuie să văd partea plină a paharului, sunt la o echipă foarte bună, sunt tânăr”, a spus Alexandru Roșca.
Kopic înainte de meciul cu CFR Cluj
Partida programată, duminică, 12 aprilie, de la ora 21:00, de pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (47 de ani), într-o conferită de presă.
”Sperăm să obținem prima victorie. Sunt jucători care sunt într-o revenire de formă: Karamoko e mai bine, Pușcaș se simte mai bine, avem mai multe opțiuni. Urmează patru meciuri foarte importante. După cel cu CFR Cluj vor veni trei pe teren propriu, cu U Cluj, Craiova și Rapid.
Avem așteptări de la acest sezon. Primul obiectiv a fost îndeplinit, am intrat în play-off. Am avut probleme, unii jucători au fost accidentați. Bineînțeles că nu este ușor, rezultatele nu sunt bune, dar, așa cum atunci când câștigăm nu vreau să exagerăm, nici atunci când pierdem nu vreau să spunem că suntem slabi.
Trebuie să ne îmbunătățim jocul și rezultatele vor veni. Să nu uităm că, împotriva Rapidului și a Craiovei, am jucat foarte bine. Am avut momente bune. Echipa nu este într-o formă atât de slabă, am avut ocazii și cu Argeș. Unii dintre jucători nu sunt la cel mai bun nivel. După ce Karamoko și Pușcaș au intrat, am crescut nivelul. De asemenea, Mazilu a intrat bine.
De aceea am încredere în echipă. CFR este un adversar puternic. În ultimii ani, ei au jucat în cupele europene, iar noi ne chinuiam. În acest sezon i-am învins, ne amintim de golul lui Soro, a fost o victorie importantă pentru noi. Trebuie să câștigăm și în deplasare”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.
În următoare etapă din play-off, ”câinii” se vor aduna pe Arena Națională, pentru duelul cu U Cluj. Meciul cu studenții se va juca sâmbătă, 18 aprilie de la ora 21:00.
Bilete pentru meciul cu U. Cluj
Meciul dintre Dinamo și U Cluj, din etapa a 5-a din play-off-ul Superligii, se va disputa sâmbătă, 18 aprilie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 21:00.
Astfel, clubul nostru, a pus spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Universitatea Cluj, din etapa a cincea din play-off-ul Superligii României, de sâmbătă, 18 aprilie de la ora 21:00, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 100 – 150 lei;
Tribuna 1: 50 – 70 lei;
Tribuna 2: 40 – 60 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 20 – 30 lei.
Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Sâmbătă(18/04)
Interval orar: 12:00 – 21:30 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu).
Clasament play-off:
1. U Cluj – 36p
2. U Craiova – 36p
3. Rapid – 31p
4. CFR Cluj – 30p
4. FC Argeș – 29p
6. DINAMO – 27p
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 4
Duminică, 12 aprilie
Ora 21:00
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 5
Sâmbătă, 18 aprilie
Ora 21:00
DINAMO – U Cluj
Etapa 6
Duminică, 26 aprilie
Ora N/A
DINAMO – Rapid
Etapa 7
Data N/A
Ora N/A
U Craiova – DINAMO
Etapa 8
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – FC Argeș
Etapa 9
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 10
Data N/A
Ora N/A
U Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Video I Analiza de foc a ”Corbului”: Cum a reușit Dinamo să sufoce Argeșul în finalul meciului