Dinamo s-a impus cu 2-1 pe teren propriu, contra celor de la FC Argeș, în duelul din cadrul etapei a 8-a din play-off-ul Superligii României.

Marcatorii partidei Dinamo – FC Argeș 2-1: Pușcaș (3), Boateng (90+1) / Bettaieb (64).
George Pușcaș (30 de ani), a deschis scorul după doar trei minute, cu o lovitură de cap foarte bună, și a reușit, astfel, să pună capăt unei secete mai lungi de un an.
La finalul meciului, atacantul central s-a arătat fericit, dar în primul rând recunoscător față de cei de la Dinamo, care l-au repus pe picioare după o perioadă cu probleme de sănătate.
”Un sentiment plăcut, cele trei puncte au venit după un final dramatic și chiar meritam să câștigăm. Sunt foarte fericit și că am marcat și am contribuit la această victorie.
Mereu e un sentiment plăcut, mai ales pentru atacant să marchezi, iar pentru mine azi a fost un succes venit după mult timp, după o perioadă mai dificilă, dar mă bucur foarte mult că astăzi am încheiat ciclul.
Nu mi-e greu acum, mi-e din ce în ce mai bine, sunt din ce în ce mai ok cu durerile pe care le am. Cei din staff-ul medical au fost cu toții la dispoziția mea și vreau să le mulțumesc.
Dacă am jucat astăzi 90 de minute, este meritul tuturor din echipă, din staff, al lui mister, care mi-a dat mereu șansa să evoluez și să mă pun la punct.
Am simțit de mult că e o alegere buna să vin la Dinamo, am simțit niste oameni capabili să facă performanță. Sezonul viitor îmi dă mari speranțe și sper să atingem niște obiective îndrăznețe”, a declarat George Pușcaș.
George Pușcaș nu mai marcase din primăvara anului trecut
Ultimul gol al lui George Pușcaș fusese marcat tocmai pe 28 martie 2025, pentru Bodrumspor, în prima ligă din Turcia. De atunci și până duminica aceasta, trecuseră nu mai puțin de 408 zile.
De când s-a transferat la Dinamo din postura de jucător liber de contract, George Pușcaș a jucat șapte meciuri, majoritatea ca rezervă. Atacantul are și o pasă de gol pentru noua sa echipă.
Contractul lui George Pușcaș cu Dinamo este valabil până la finalul sezonului următor.
Cota sa de piață este de 900.000 de euro pe site-ul de specialitate Transfemarkt, după ce în perioada în care juca la Reading era de șase milioane, vârful său la acest capitol.
Video I Dinamo – FC Argeș, scor 2 – 1
Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Cr. Mihai, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Pușcaș, Al. Pop.
În urma acestui rezultat, Dinamo a ajuns la 37 de puncte pe locul 4 al clasamentului din SuperLigă, fiind la 5 puncte peste Rapid.
Pentru Dinamo, urmează meciul cu CFR Cluj din campionat, decisiv pentru locul trei, care asigură calificarea directă în preliminariile Conference League. În meciul din etapa următoare, Zeljko Kopic nu se poate baza pe unul dintre cei mai importanți oameni din echipă.
Clasament play-off:
1. U Craiova – 46p
2. U Cluj – 45p
3. CFR Cluj – 41p
4. DINAMO – 37p
5. Rapid – 32p
6. FC Argeș – 30p
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 8
Data, 10 mai
Ora 19:00
DINAMO – FC Argeș
Etapa 9
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 10
Data N/A
Ora N/A
U Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Video I Boateng, apel către fanii lui Dinamo, după victoria cu FC Argeș