Dinamo se pregătește de duelul cu FCSB, din barajul pentru Conference League. Partida de pe stadionul ”Arcul de Triumf” din București, este programată să se dispute vineri, 29 mai, la ora 20:30.

”Câinii” au reușit să se califice la barajul pentru Conference League după ce au obținut locul patru în sezonul regulat. În contextul în care Universitatea Craiova a câștigat eventul, locul de Europa League a fost ”cedat” vicecampioanei U Cluj, iar CFR Cluj s-a calificat direct în preliminariile Conference League.
FCSB a trecut dramatic de FC Botoșani, scor 4-3, astfel că va juca împotriva rivalei pentru ultimul loc în cupele europene.
Partida programată, vineri, 29 mai, la ora 20:30, pe stadionul ”Arcul de Triumf” din București, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (48 de ani), într-o conferită de presă.
”Cu tot ceea ce am făcut până acum, merităm să jucăm acest meci de baraj. Este un meci foarte important pentru club, pentru echipă, pentru toată lumea și, bineînțeles, vom da totul pe teren pentru a ne califica în competițiile europene.
Cred că este complet normal ca toată lumea să simtă că urmează cel mai important meci. Asta este o parte normală a vieții la Dinamo și este ceva ce ar trebui să facă parte din normalitatea acestui club mare. Pentru asta muncim de un an și jumătate, pas cu pas, să ajungem la nivelul la care să jucăm astfel de meciuri. Iar în viitor sper ca acest club să joace partide și mai mari, iar presiunea să fie și mai mare.
Obiectivul nostru principal pentru acest sezon a fost să ajungem în play-off și să încercăm să luptăm pentru competițiile europene. Mai mult sau mai puțin, suntem acolo unde ne-am dorit să fim. Dar, dacă luăm în considerare întreg sezonul și toate momentele bune pe care le-am avut, există și sentimentul că puteam realiza puțin mai mult atât în SuperLigă, cât și în Cupă.
Dar, din nou, este un sezon bun. Sunt foarte mulțumit de toți jucătorii, de ceea ce am făcut până acum din punct de vedere profesional, de cât de mult s-au împins pe ei înșiși în toate momentele. Acum singurul lucru important este pregătirea mentală, emoțională și tactică pentru acest meci, pentru a fi la cel mai înalt nivel.
În timpul săptămânii am avut analizele și discuțiile noastre normale și exact asta le-am spus și jucătorilor: am muncit mult, am trecut împreună prin multe momente bune, dar și prin momente dificile, și am rămas puternici împreună. Acum este important să înțeleagă că nu este suficient doar să fii aici și să joci acest baraj, ci trebuie să dăm totul, să jucăm cu încredere totală, cu suflet pentru club, pentru echipă, pentru noi înșine. Și dacă trebuie să murim pe teren, atunci să murim pe teren pentru a câștiga meciul.
Nu există motive să fim supărați că nu jucăm pe Arena Națională. Am avut multe meciuri pe Arcul de Triumf și în sezonul precedent am jucat toate partidele acolo. Simțim acel stadion ca fiind casa noastră. Ne-am adaptat foarte bine și pe Arena Națională și, sigur, acolo ar fi putut veni mult mai mulți suporteri, dar și așa vom avea un sprijin extraordinar.
Știm că suporterii sunt inima acestui club. Ei susțin echipa în fiecare moment și știm că mâine vor fi jucătorul nostru în plus, ceea ce este foarte important pentru noi.
Cred că este normal să fie sold-out și că oamenii încă mai caută bilete. Am discutat despre toate aceste lucruri și nu trebuie să ascundem că acest club a trecut prin perioade dificile. Mult timp Dinamo nu a fost în play-off, mult timp nu am câștigat derby-uri împotriva anumitor echipe. Până la urmă, am rupt toate aceste serii negative. Iar acum, după nouă ani fără Dinamo în Europa, este complet normal ca toată lumea să vrea să fie acolo, să vadă meciul și să susțină echipa.
Totodată, nici ei nu au avut cel mai bun sezon al lor, ceea ce contează de asemenea. Au plusurile și minusurile lor, i-am analizat și știm tot ce trebuie. Noul antrenor aduce o nouă energie și, cu siguranță, va încerca să ne surprindă cu anumite lucruri. Dar este un derby mare, un meci important și pentru ei, și pentru noi. Va fi o partidă foarte, foarte dificilă.
Sunt sigur că, după primele zece minute, suporterii vor fi al doisprezecelea nostru jucător. Vor da totul pe durata întregului meci pentru a ne oferi un plus de energie. Asta facem înaintea fiecărui meci de acasă: vrem să jucăm astfel încât fanii să simtă conexiunea cu noi, să simtă că suntem pregătiți să luptăm și să dăm totul pe teren.
Vrem să avem energie la nivel maxim și să creăm această sinergie cu stadionul, pentru ca împreună să împingem până la limitele noastre pentru a câștiga acest meci.
Pentru mine, derby-urile sunt întotdeauna la fel. Nivelul de inspirație, experiențele din meciurile anterioare, poate sezonul mai bun al unei echipe, toate contează. Dar astfel de partide sunt speciale și pot fi decise de orice detaliu. Nu pregătim meciul gândindu-ne cine este favorită. Ne pregătim doar să fim concentrați tactic la maximum, să avem spirit bun și conexiune bună și să mergem all-in pentru această victorie”, a spus tehnicianul din Ștefan cel Mare.
În cadrul conferinței de presă, Kopic a vorbit și despre starea medicală a lotului, dar și despre absențele din echipă.
”(n.r. Alex Pop va lipsi la meciul cu FCSB?) Da, Alex Pop nu poate face nimic în această situație și nici noi nu putem face ceva. Și-a organizat nunta cu mult timp înainte și îi dorim tot binele din lume. Noi avem un meci important mâine, dar și el are un moment foarte important în viața lui. Îi pare foarte rău pentru situație, însă nu avem ce face. Mâine vom merge la luptă fără Alex.
Karamoko antrenat cu noi și vom lua o decizie până la meciul de mâine, pentru că doar cei care sunt pregătiți la maximum să lupte, să joace și să dea totul pe teren vor fi acolo. Da, FCSB este cea mai mare rivală a noastră. Este o echipă cu multă calitate și cu multă experiență în ultimii ani în competițiile europene și în astfel de meciuri eliminatorii. Acesta este, fără îndoială, un aspect important”, a anunțat croatul.
Video I Zeljko Kopic a prefațat duelul cu FCSB
- În campionat, Dinamo a terminat pe locul 4 în play-off cu 39 de puncte, în timp ce FCSB a încheiat pe poziția a opta cu 37 de puncte.
- Partida este programată vineri, 29 mai, de la ora 20:30, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
CITESTE SI:
Dinamo își blindează vedetele pentru Europa!
MILIOANELE NU JOACĂ! Florentin Petre distruge FCSB înainte de baraj
TRANSFER BOMBĂ LA DINAMO! Președintele lui U Cluj a făcut anunțul