Dinamo București ascunde povești de un devotament absolut în spatele parcursului din acest sezon!

Căpitanul și liderul vestiarului alb-roșu, Cătălin Cîrjan (23 de ani), a demonstrat un caracter de fier, evoluând în ultimele luni în condiții medicale extrem de dificile, totul pentru a nu-și lăsa echipa la greu în momentele decisive pentru Europa.
Adevărul despre calvarul prin care a trecut mijlocașul a ieșit la iveală imediat după barajul cu FCSB. Potrivit ProSport, Cîrjan s-a confruntat pe parcursul întregului sezon cu o hipertrofie a cornetelor nazale, o afecțiune severă care i-a blocat căile respiratorii și l-a obligat să respire doar pe gură. Din această cauză, fotbalistul obosea mult mai repede și a suferit amețeli cumplite pe gazon, prăbușindu-se în iarbă la un moment dat în timpul unui meci de foc cu Universitatea Craiova.
Deși medicii i-au recomandat o intervenție chirurgicală încă de acum un an, Cătălin a amânat-o special pentru a rămâne pe baricade alături de ”câini”.
Problemele nu se opresc însă aici. În urma unei lovituri încasate neintenționat de la un coleg la antrenamente, Cîrjan a acumulat lichid la ambii genunchi. Cu toate acestea, el a continuat să joace cu dureri mari ultimele meciuri, inclusiv cele 120 de minute epuizante din finala barajului.
Planul de recuperare: Două intervenții medicale în 48 de ore
Convocat de Gică Hagi la echipa națională, Cîrjan a fost lăsat la Mogoșoaia pentru a fi menajat la meciul din Georgia, însă este de așteptat să bifeze minute în amicalul de lux cu Țara Galilor, programat pe stadionul din Ghencea. Imediat după acțiunea primei reprezentative, dinamovistul va intra direct pe mâna medicilor.
Programul pus la punct este unul extrem de strâns, menit să îl pună pe picioare până la reunirea lotului:
• 8 iunie: Operație chirurgicală la nas pentru rezolvarea problemelor respiratorii.
• 9 iunie: Tratament de specialitate și procedură de drenare/recuperare la ambii genunchi pentru eliminarea lichidului și a durerilor.
Odihnă prelungită acordată de Zeljko Kopic
Zeljko Kopic cunoaște foarte bine sacrificiile imense făcute de căpitanul său și a reacționat imediat. Pentru a se asigura că procesul de vindecare va fi unul complet și fără riscuri, tehnicianul croat i-a acordat lui Cătălin Cîrjan câteva zile suplimentare de vacanță.
Acesta va rata startul pregătirilor de vară, dar va reveni la intensitate maximă direct în cantonament, complet refăcut fizic. Când ai un astfel de căpitan, care își pune sănătatea în joc pentru culorile clubului, viitorul lui Dinamo nu poate fi decât unul strălucitor.
• 2,5 milioane de euro valorează Cătălin Cîrjan, conform Transfermarkt.com.
• 44 de partide, opt goluri și șase pase decisive sunt cifrele lui Cirjan în stagiunea 2025-2026.
CITESTE SI:
Video I Reacția lui Gică Hagi, după Georgia – România 1-1: ”Puteam să facem mai multe”
Remiză experimentală la Tbilisi, salvată de ”americanul” Louis Muntean
Georgia – România. Cum arată primul 11 trimis de Gheorghe Hagi