Mesaj clar al lui Andrei Nicolescu despre George Pușcaș: ”Vrem să lămurim situația”

Dinamo privește deja dincolo de startul noului sezon și începe să contureze lotul pe termen lung.

Unul dintre jucătorii aflați în centrul planurilor conducerii este George Pușcaș, atacant care continuă recuperarea după intervenția chirurgicală suferită la finalul sezonului trecut.

Chiar dacă internaționalul român nu este încă apt de joc, oficialii clubului au început discuțiile privind viitorul său în Ștefan cel Mare. Potrivit informațiilor prezentate de ProSport, președintele Andrei Nicolescu a confirmat că Dinamo analizează posibilitatea prelungirii contractului atacantului, considerând că stabilitatea lotului reprezintă una dintre prioritățile proiectului început în această vară.

Oficialul dinamovist a explicat că discuțiile au rolul de a clarifica din timp situația jucătorului și de a le permite tuturor părților să își facă planurile pentru sezonul următor.

”Ne dorim predictibilitate. Am discutat cu George despre acest lucru. Pentru noi este un pariu care până acum nu a ieșit așa cum ne-am fi dorit, însă dacă își revine complet și începe să joace la nivelul așteptat, ar fi important să știm încă din august-septembrie că putem continua împreună și în sezonul următor”, a anunțat Andrei Nicolescu.

George Pușcaș a ajuns la Dinamo în luna februarie, iar problemele medicale i-au limitat aparițiile în tricoul alb-roșu. Atacantul a evoluat în opt partide, reușind un gol și o pasă decisivă, înainte de a se opera de hernie inghinală după încheierea campionatului. Conform estimărilor medicale, revenirea sa pe teren este așteptată în următoarele săptămâni.

”Face recuperare separat. Urmează să se ducă la clinica unde s-a operat, să i se spună când poate intra normal în programul de antrenament. Dacă săptămâna următoare totul va merge bine, atunci i se va transmite să se alăture lotului și să înceapă antrenamentele cu echipa.

Antrenamentele lui de la început nu vor fi la nivelul echipei. Va fi o integrare. Va fi apt de joc 100% pentru Dinamo din luna august”, a mai declarat Andrei Nicolescu.

În prezent, contractul lui Pușcaș cu Dinamo este valabil până în vara anului 2027, însă clubul analizează posibilitatea activării unei prelungiri încă din această vară, pentru a avea o perspectivă clară asupra lotului pe termen mediu.  

În această perioadă, Pușcaș își continuă programul de recuperare la București, iar revenirea sa este așteptată în cursul lunii august, dacă evoluția medicală va decurge conform planului. Până atunci, Dinamo își consolidează lotul și încearcă să rezolve din timp situațiile contractuale ale jucătorilor importanți, într-un semn clar că proiectul clubului este construit cu obiective pe termen lung.

Mercato la Dinamo

• Adriano Manole (FC Argeș)

• Ianis Doană (CSA Steaua)

• Răzvan Radu (Metalul Buzău)

• Martin Pascual (Mirandes)

• Alaa Bellaarouch (Braga)

• Ștefan Opriș (Poli Iași)

• Oliver Hintsa (Sogndal)

Dinamo va debuta în noul sezon de Superliga cu un meci în deplasare. Pe 18 iulie, la Ploiești, ”câinii” se vor duela cu Petrolul.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 1

Data, 19 iulie

Ora 19:30

Petrolul – DINAMO

Etapa 2

Data, 25-26 iulie

Ora N/A

DINAMO – U Craiova

Etapa 3

Data, 1-2 august

Ora N/A

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

Data, 8-9 august

Ora N/A

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 5

Data, 15-16 august

Ora N/A

Rapid – DINAMO

Etapa 6

Data, 22-23 august

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 7

Data, 29-30 august

Ora N/A

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5-6 septembrie

Ora N/A

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Nicolescu anunță un nou transfer la Dinamo: ”Ne-am și înțeles cu jucătorul”

Matteo Duțu a tras concluziile cantonamentului! Mesaj plin de încredere înaintea noului sezon

Musi a rupt tăcerea! Cum l-a impresionat Nuno Campos și ce transfer își dorește la Dinamo

Lasă un răspuns