Dinamo a negociat cu fotbalistul care are clauză de 1.000.000 de euro. Andrei Nicolescu: ”Am agreat cu agentul”

Dinamo continuă să își consolideze proiectul pe termen lung, iar unul dintre obiectivele conducerii este păstrarea celor mai importanți jucători din lot. Printre aceștia se numără și Nikita Stoinov, fundașul central care a devenit un om de bază în echipa alb-roșie.

Transferat în vara anului 2025 din Israel, Stoinov s-a adaptat rapid la fotbalul românesc și a confirmat în tricoul lui Dinamo. Clubul a investit peste 400.000 de euro pentru aducerea sa, iar evoluțiile solide din ultimul sezon au demonstrat că mutarea a fost una inspirată.

Conducerea dinamovistă lucrează acum la securizarea viitorului fundașului, iar președintele Andrei Nicolescu a dezvăluit că discuțiile cu reprezentanții fotbalistului au avansat considerabil. Oficialul a confirmat că există deja un acord de principiu cu agentul jucătorului, urmând ca toate detaliile să fie oficializate în perioada următoare.

”Nu avem clauza semnată, o avem agreată cu agentul. Urmează să facem o formulă care să fie bună și pentru club, și pentru el.

Este o discuție cu agentul lui că o astfel de clauză nu e rezonabilă și că, dacă va fi cazul, trebuie să găsim o soluție a lui de transfer care chiar să însemne un pas înainte pentru el, nu să însemne doar bani.

Avem o formulă pe care am agreat-o și trebuie s-o punem pe hârtie”, a declarat Andrei Nicolescu, în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști ”Exclusiv Dinamo”, de la ProSport.

În luna ianuarie, în spațiu media, a apărut o informație conform căreia Stoinov se poate transfera de la Dinamo, fără acordul clubului, în schimbul sumei de 1,5 milioane euro.

Mai mult, chiar, respectiva clauză de reziliere crește în fiecare stagiune competițională cu jumătate de milion de euro!

Practic, din 19 iulie, când Dinamo va juca primul meci oficial din Superliga, în deplasare, cu Petrolul, Stoinov poate pleca pentru 2.000.000 de euro.

• În sezonul trecut, Stoinov a putut juca pentru Dinamo abia de la începutul lunii august, ratând primele 3 meciuri de campionat din cauza problemelor cu viza.

• Ulterior, însă, nu l-a mai scos nimeni din echipa de bază. A fost integralist în 37 de meciuri în Superliga și doar în etapa 14, împotriva Rapidului, a fost schimbat.

• Se presupune că un fundaș central se află permanent sunt riscul primirii de cartonaș galben, dar Stoinov a primit doar 3 avertismente în sezonul trecut.

Mercato la Dinamo

• Adriano Manole (FC Argeș)

• Ianis Doană (CSA Steaua)

• Răzvan Radu (Metalul Buzău)

• Martin Pascual (Mirandes)

• Alaa Bellaarouch (Braga)

• Ștefan Opriș (Poli Iași)

• Oliver Hintsa (Sogndal)

Dinamo va debuta în noul sezon de Superliga cu un meci în deplasare. Pe 18 iulie, la Ploiești, ”câinii” se vor duela cu Petrolul.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 1

Data, 19 iulie

Ora 19:30

Petrolul – DINAMO

Etapa 2

Data, 25-26 iulie

Ora N/A

DINAMO – U Craiova

Etapa 3

Data, 1-2 august

Ora N/A

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

Data, 8-9 august

Ora N/A

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 5

Data, 15-16 august

Ora N/A

Rapid – DINAMO

Etapa 6

Data, 22-23 august

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 7

Data, 29-30 august

Ora N/A

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5-6 septembrie

Ora N/A

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Andrei Nicolescu recunoaște: ”Suntem puțin sub grafic”. Ultimele detalii despre transferurile lui Dinamo

Viitorul lui Adrian Mazilu a fost stabilit! Anunțul făcut de conducerea lui Dinamo

Mesaj clar al lui Andrei Nicolescu despre George Pușcaș: ”Vrem să lămurim situația”

Lasă un răspuns