În fiecare vară există două certitudini: temperaturile sar de 35 de grade și presa sportivă descoperă că orice fost jucător al lui Dinamo este, dintr-o dată, o oportunitate extraordinară de transfer.

Nu contează că acum șase luni unii îi găseau defecte la fiecare atingere de balon. Nu contează că atunci când purtau tricoul alb-roșu erau analizați la microscop. Important este că au plecat. Din acel moment, valoarea lor explodează mai ceva ca prețul la energie.
Ultimul episod? Eddy Gnahore
Același Gnahore despre care se spunea că în ultimele luni nu mai era la nivelul din trecut a devenit, peste noapte, soluția ideală pentru înlocuirea lui Darius Olaru. Se pare că în Superliga există o regulă nescrisă: dacă ai rămas liber după despărțirea de Dinamo, automat primești eticheta de ”transfer interesant pentru FCSB”.
Probabil urmează comunicatele: ”L-am urmărit atent”. Evident. Atât de atent încât l-au urmărit două sezoane și jumătate… jucând chiar împotriva lor.
Iar dacă Gnahore este bun pentru a umple golul lăsat de Olaru, înseamnă că Dinamo chiar a avut un mijlocaș serios în lot. Interesant cum această concluzie apare abia după ce omul și-a făcut bagajele.
Dar serialul nu se oprește aici
Kennedy Boateng este și el eroul unei noi telenovele de mercato. Astăzi este dorit în Turcia, mâine probabil va apărea pe lista altui club, iar poimâine vom afla că încă două echipe „monitorizează atent situația”. Cuvântul „monitorizează” este, de altfel, MVP-ul fiecărei perioade de transferuri.
Boateng, omul care a fost unul dintre cei mai constanți fundași din Superliga și care a prins echipa ideală a sezonului, a devenit acum marfă fierbinte. Surprinzător? Deloc. Dinamo pierde un jucător, iar imediat apar cinci cluburi interesate și zece articole despre viitorul lui.
Dacă ritmul acesta continuă, nu ar fi exclus ca în câteva zile să aflăm că și fostul autocar al lui Dinamo este monitorizat de o echipă din play-off. Are experiență europeană, a făcut multe deplasări și, la nevoie, poate juca și fundaș central.
Adevărul este că aceste știri spun mai multe despre Dinamo decât încearcă unii să recunoască.
În ultimii ani, clubul a reușit să aducă fotbaliști care, după ce pleacă din Ștefan cel Mare, devin imediat atractivi pentru alte formații. Unii ajung pe listele rivalelor, alții sunt căutați în străinătate. Nu sună deloc ca imaginea unui club care aduce doar jucători fără valoare.
Ironia supremă? Când sunt la Dinamo, sunt analizați la sânge. Când pleacă, devin ”oportunități de piață”.
Poate că, în loc să se întrebe de ce foștii dinamoviști sunt atât de căutați, unii ar trebui să se întrebe de ce răspunsul apare atât de târziu.
Până atunci, Dinamo merge înainte, iar piața transferurilor își continuă tradiția: dacă ai jucat bine în alb și roșu, există șanse mari ca, după despărțire, cineva să descopere brusc că ești exact piesa care îi lipsea. Uneori chiar o rivală. Ce coincidență…
Mercato la Dinamo
• Adriano Manole (FC Argeș)
• Ianis Doană (CSA Steaua)
• Răzvan Radu (Metalul Buzău)
• Martin Pascual (Mirandes)
• Alaa Bellaarouch (Braga)
• Ștefan Opriș (Poli Iași)
• Oliver Hintsa (Sogndal)
Dinamo va disputa sâmbătă, 11 iulie, un duel împotriva Farului Constanța, pe stadionul Arcul de Triumf. Partida va reprezenta ultima repetiție importantă înaintea startului oficial al campionatului.
Cantonament de vară
Meci amical
Data, 11 iulie
Ora N/A
DINAMO – Farul Constanța
Dinamo va debuta în noul sezon de Superliga cu un meci în deplasare. Pe 18 iulie, la Ploiești, ”câinii” se vor duela cu Petrolul.
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 1
Data, 19 iulie
Ora 19:30
Petrolul – DINAMO
Etapa 2
Data, 25-26 iulie
Ora N/A
DINAMO – U Craiova
Etapa 3
Data, 1-2 august
Ora N/A
Oțelul – DINAMO
Etapa 4
Data, 8-9 august
Ora N/A
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 5
Data, 15-16 august
Ora N/A
Rapid – DINAMO
Etapa 6
Data, 22-23 august
Ora N/A
DINAMO – U Cluj
Etapa 7
Data, 29-30 august
Ora N/A
Corvinul – DINAMO
Etapa 8
Data, 5-6 septembrie
Ora N/A
DINAMO – FCSB
Etapa 9
Data, 12-13 septembrie
Ora N/A
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 19-20 septembrie
Ora N/A
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Prima decizie luată de Răzvan Patriche după despărțirea de Dinamo
Lovitură pentru viitorul lui Dinamo! Asocierea cu CS Dinamo face un nou pas important
Florentin Petre a reacționat după transferurile lui Dinamo: ”Nu au fost în planurile noastre”