Continuă schimbul de replici dintre Florin Prunea și Andrei Nicolescu

Florin Prunea

Victoria categorică obținută de Dinamo, scor 5-1 cu Universitatea Craiova, a fost urmată și de un schimb de replici în spațiul public între președintele clubului, Andrei Nicolescu, și fostul portar al alb-roșiilor, Florin Prunea.

Totul a pornit după comentariul făcut de Florin Prunea în studioul Digi Sport la adresa portarului Alaa Bellaarouch: ”Maimuța asta zici că-i arc”. Expresia folosită de fostul internațional a stârnit controverse, iar două zile mai târziu Andrei Nicolescu a avut o reacție fermă.

Președintele lui Dinamo a criticat limbajul utilizat și a declarat că, în opinia sa, un astfel de comportament nu este potrivit pentru un analist TV.

”Nivelul de expertiză, de comportament și de limbaj al domnului respectiv nu trebuie analizat, pentru că este altceva decât analist din perspectiva mea”, a fost replica lui Niculescu.

Ulterior, Florin Prunea a răspuns public afirmațiilor făcute de oficialul dinamovist.

”Păi, să despărțim apele. Eu cred că Dinamo are, în momentul de față, alături de Aioani, cel mai în formă și cred că și cel mai valoros portar al campionatului. Andrei Nicolescu trebuie să înțeleagă că noi, foștii jucători și cei care ne pricepem la fotbal, avem un limbaj al nostru.

Sunt convins că Bellaarouch a înțeles ce am vrut să spun. De exemplu, mie, la echipa națională, colegii mei, Gică Popescu, Hagi, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, îmi spuneau, la fiecare intervenție: «Bravo, bă, maimuța dracu’!».

Băiatul ăsta are niște frustrări și mă refer la Andrei Nicolescu, din tinerețea lui, când juca și el fotbal, dar a evoluat doar până la un anumit nivel. Are frustrări pe care nu poate să și le controleze.

Și, când aude de foștii jucători ai lui Dinamo, Cornel Dinu, Lupescu, eu… are, așa, niște frustrări, pentru că nu s-a ridicat la nivelul nostru. Și atunci, reacția lui este una pe măsura frustrărilor lui.

Nu doar cu mine are ceva. Are niște frustrări de când era copil, cred. De când era mic, cred că avea aceste frustrări față de foștii jucători. Nu e vorba de invidie, ci de frustrări.

El crede că Dinamo e Andrei Nicolescu, dar el trebuie să înțeleagă că Dinamo nu e de când a venit el. Dinamo nu a apărut de când a venit el. Dinamo a apărut de pe vremuri. El este doar un trecător pe-aici, cum am fost și noi, de altfel.

Vizavi de analist… mi-ar fi rușine la ceea ce îi face MM Stoica pe acolo, prin studio. Mi-ar fi rușine! Examenul și l-a dat când au fost alegeri la Comitetul Executiv. A candidat împotriva domnului Meszar, de la UTA, și a avut trei voturi, din 16. Cred că asta spune totul despre cine este Andrei Nicolescu”, a declarat Florin Prunea.

Schimbul de replici vine într-un moment în care Dinamo traversează o perioadă pozitivă din punct de vedere sportiv. După victoria impresionantă împotriva Universității Craiova, atenția clubului rămâne îndreptată spre parcursul echipei lui Nuno Campos și spre obiectivele din noul sezon.

Din perspectiva clubului, succesul de pe teren și evoluțiile jucătorilor reprezintă principalele motive de satisfacție. În același timp, reacțiile apărute în spațiul public demonstrează că rezultatele și deciziile de la Dinamo continuă să genereze dezbateri și opinii puternice.

Campania de mercato

VENIRI

Răzvan Radu – fundaș stânga

Martin Pascual – fundaș central

Alaa Bellaarouch – portar

Ștefan Opriș – fundaș dreapta

Oliver Hintsa – atacant

Dario Benavides – fundaș dreapta

PLECĂRI

Kennedy Boateng – fundaș central

Jordan Ikoko – fundaș dreapta

Maxime Sivis – fundaș dreapta

Valentin Ţicu – fundaș stânga

Costin Amzăr – fundaș stânga

Georgi Milanov – mijlocaș

Eddy Gnahore – mijlocaș

Valentin Dumitrache – atacant

Adrian Caragea – extremă

Antonio Bordușanu – mijlocaș

Raul Rotund – mijlocaș

Casian Soare – mijlocaș

  • Pentru Dinamo urmează meciul din etapa cu numărul trei a Superligii cu Oțelul Galați, programat vineri, 31 iulie, de la ora 21:30.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 3

Data, 31 iulie

Ora 21:30

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

Data, 9 august

Ora 18:30

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 5

Data, 15-16 august

Ora N/A

Rapid – DINAMO

Etapa 6

Data, 22-23 august

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 7

Data, 29-30 august

Ora N/A

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5-6 septembrie

Ora N/A

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Matei Lucescu, mesaj din suflet pentru suporterii lui Dinamo! ”Nu voi uita niciodată”

Video I Dinamo și-a ales fundașul! Cine este jucătorul care poate întări defensiva lui Nuno Campos

Patru dinamoviști fac parte din ‘echipa etapei a 2-a’

Lasă un răspuns