Antrenorul Oțelului știe cum o poate încurca pe Dinamo! Declarații înaintea meciului

Dinamo se pregătește pentru deplasarea de la Galați, unde va întâlni Oțelul în etapa a treia a Superligii.

Partida este programată vineri, 31 iulie, de la ora 21:30, iar antrenorul gazdelor, Stjepan Tomas, a vorbit despre confruntarea cu formația pregătită de Nuno Campos.

După victoria spectaculoasă cu 5-1 în fața Universității Craiova, Dinamo merge la Galați cu un moral excelent și cu dorința de a confirma forma bună arătată pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

De cealaltă parte, Stjepan Tomas a recunoscut că echipa sa va avea un meci dificil, însă a transmis că Oțelul își pune speranțele în avantajul terenului propriu și într-o organizare defensivă solidă.

Tehnicianul gălățenilor a analizat și jocul lui Dinamo, precizând că rezultatul categoric obținut de alb-roșii în etapa precedentă nu schimbă planul echipei sale pentru această confruntare.

”Cu siguranță ne așteaptă un meci dificil pentru că știm ce club este Dinamo și ce echipă au, mai ales că au un antrenor nou. În ultimul meci, cel cu Craiova, au marcat 5 goluri și au făcut un joc extraordinar. Au jucători buni pe plan individual, le place să joace fotbal. Știm că antrenorilor portughezi le place jocul bazat pe pase. Au o echipă bună, dar noi jucăm acasă, în fața suporterilor noștri și sper că stadionul va fi plin, iar suporterii ne vor împinge de la spate.

Desigur, trebuie să intrăm în teren cu atitudinea și spiritul potrivite, la fel cum am făcut-o în primul meci, cel împotriva CFR-ului. Dacă vom intra în teren cu aceeași concentrare și mentalitate, avem o șansă mare să luăm puncte.

Da, ei au marcat mult în meciul precedent, dar Craiova a jucat în 10 oameni în repriza a doua. Era 2-0, a fost și un penalty, câteva greșeli în defensivă…Scorul nu reflectă poate pe deplin ce s-a întâmplat pe teren pentru că la 2-1 Craiova a avut ocazia să facă 2-2. În cele din urmă nu au reușit să schimbe soarta meciului, iar Dinamo a apăsat pe pedală în ultimele 20-30 de minute și a marcat acele goluri. Au meritat victoria. Dar, cum spuneam, acesta este un alt meci, jucăm acasă în fața fanilor și vrem să-i facem fericiți. Suntem pregătiți pentru acest meci, ne-am pregătit bine și am analizat jocul celor de la Dinamo, ceea ce este foarte important.

I-am analizat și anul trecut, când antrenor era Zeljko Kopic, și am văzut progresul lor, echipa crescuse mult. Chiar dacă la finalul nu au prins cupele europene, s-au luptat până în ultima clipă. Anul acesta am văzut primul meci, cel cu Petrolul, pe care l-au dominat, dar nu au reușit să înscrie și au pierdut. În schimb, în al doilea meci, cu Craiova, au jucat foarte bine. Sunt o echipă cu nume, cu jucători de calitate, o echipă valoroasă.

Noi trebuie să ne privim pe noi înșine, să ne gândim cum vom intra pe teren, cu ce mentalitate, concentrare și spirit. Asta este cel mai important: aspectul defensiv, cum ne vom apăra, pentru că astăzi este esențial să faci o fază defensivă bună. Avem o echipă capabilă să înscrie și să creeze pericol în față, dar e foarte important cum jucăm în apărare.

Ne Lopes are ceva probleme la genunchi. Medicul monitorizează situația și vom vedea în aceste zile cum se va simți. A simțit o jenă, dar rămâne de văzut.

Da, eu sper să fie un stadion plin. Este o oră excelentă și sper ca lumea să vină să ne susțină. Avem un adversar bun și ne așteptăm la un meci frumos. Îmi doresc o prestație bună din partea echipei mele și să luăm cele trei puncte”, a spus antrenorul celor de la Oțelul Galați la conferința de presă.

Campania de mercato

VENIRI

Răzvan Radu – fundaș stânga

Martin Pascual – fundaș central

Alaa Bellaarouch – portar

Ștefan Opriș – fundaș dreapta

Oliver Hintsa – atacant

Dario Benavides – fundaș dreapta

Imran Fetai – stoper

PLECĂRI

Kennedy Boateng – fundaș central

Jordan Ikoko – fundaș dreapta

Maxime Sivis – fundaș dreapta

Valentin Ţicu – fundaș stânga

Costin Amzăr – fundaș stânga

Georgi Milanov – mijlocaș

Eddy Gnahore – mijlocaș

Valentin Dumitrache – atacant

Adrian Caragea – extremă

Antonio Bordușanu – mijlocaș

Raul Rotund – mijlocaș

Casian Soare – mijlocaș

  • Pentru Dinamo urmează meciul din etapa cu numărul trei a Superligii cu Oțelul Galați, programat vineri, 31 iulie, de la ora 21:30.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 3

Data, 31 iulie

Ora 21:30

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

Data, 9 august

Ora 18:30

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 5

Data, 15-16 august

Ora N/A

Rapid – DINAMO

Etapa 6

Data, 22-23 august

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 7

Data, 29-30 august

Ora N/A

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5-6 septembrie

Ora N/A

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Avancronică I Oțelul Galați – Dinamo București

Dorin Mateuţ revine în fotbalul românesc! Echipa cu care a semnat

Modificări în programul etapei a 4-a. Când se va juca Dinamo – Voluntari

Lasă un răspuns