Dinamo s-a deplasat la Arad pentru partida cu Corvinul, din etapa a șaptea a Superligii, din postura de lider al campionatului, însă a avut parte de un meci dificil.

Dinamo București a fost condusă la pauză, scor 0-1, însă Mamoudou Karamoko a restabilit egalitatea în minutul 51. Deși ”câinii” au avut mai multe ocazii în repriza secundă, nu au reușit să mai înscrie.
La finalul meciului, Raul Opruț (28 de ani), fundașul stânga al lui Dinamo, a comentat remiza cu Corvinul Hunedoara.
Raul Opruț a fost integralist sâmbătă seară, la Arad. Raportându-se la jocul din a doua parte, fundașul alb-roșu simte că echipa noastră a pierdut două puncte. Admite însă că începutul de joc le-a aparținut gazdelor:
”Dacă e să luăm primele 15-20 de minute, putem spune că suntem mulțumiți, pentru că am început meciul foarte prost.
Știam că sunt o echipă bună aici, acasă, unde primesc foarte greu gol, dar cred că în partea a doua ne-am creat cel puțin 3 ocazii foarte clare de gol, pe lângă golul marcat. Păcat că am ratat acea ocazie, am avut și eu una pe final. Dacă e să ne luăm după partea a doua, am pierdut două puncte.
La pauză am vorbit ce trebuie să facem, ce n-am făcut bine în prima repriză. Am început meciul foarte greu, cu multe greșeli, le-am dat mingea ușor, n-am schimbat mingea dintr-o parte în alta ca să punem probleme. Ei au stat foarte jos și ne-a fost greu. În schimb, în a doua repriză am ieșit bine de la vestiare.
Ne bucurăm că am terminat meciul bine și am demonstrat că vrem să câștigăm. Am ajuns la finalizare și pe final, asta arată dorința de a câștiga și cred că e un lucru important, chiar dacă nu am luat cele 3 puncte”.
Chestionat pe seama filosofiei de joc, Opruț a făcut o paralelă între fotbalul prestat în mandatul lui Zeljko Kopic și cel din prezent.
”Nu prea-mi place să compar ce a fost în trecut și ce este în sezonul acesta. Cu siguranță, am schimbat sistemul, sunt doi atacanți acum. Un sistem diferit, avem mai mulți oameni în față, suntem mai direcți pe poartă, poate nu mai facem o posesie așa mare și de asta ne creăm mult mai multe ocazii. Dar fiecare antrenor e cu sistemul lui, filosofia lui.
Au fost doi ani buni cu mister Kopic, care au pus bazele pentru ceea ce încercăm să construim acum cu mister Campos, care a venit cu ideile lui, diferite. Ne place, încercăm să le punem în aplicare.
Uneori ne iese mai mult pe durata meciurilor, alteori mai puțin, cum a fost astăzi în primele 15-20 de minute, dar cum am spus, în a doua repriză s-a văzut o îmbunătățire. Am arătat mai aproape de ceea ce vrea dânsul să jucăm”, a afirmat Opruț.
În final, Opruț a spus și de ce simte că noul sezon este „mult mai interesant” decât precedentul:
”Este un campionat interesant, mult mai interesant decât anul trecut pentru că toate echipele joacă, uitați-vă la Corvinul, Sepsi. Începe cumva și fotbalul românesc să meargă în direcția asta, ca și echipele nou-promovate, mai mici, fără pretenții, să joace fotbal.
Este de bun augur pentru fotbalul românesc, doar așa poți crește nivelul, intensitatea, ceea ce ne cam lipsește”.
”Adversarul s-a apărat atât de jos!” Campos a explicat ce a încercat Dinamo în repriza a doua
Nuno Campos (51 de ani), portughezul de pe banca lui Dinamo, a tras primele concluzii la finalul confruntării de la Arad.
Tehnicianul portughez a recunoscut că Dinamo a început mai slab partida, dar consideră că, după primele 15 minute, echipa sa a controlat jocul și a avut suficiente ocazii pentru a obține victoria.
”În primele 15 minute nu am intrat prea bine, am fost puțin cam adormiți, cred că apoi am făcut un joc bun și am fi meritat alt rezultat.
Bineînțeles că este mai dificil de la 0-1 să joci, echipa adversă s-a retras, cred că nu este un rezultat drept”, a declarat Nuno Campos la finalul partidei.
Antrenorul lui Dinamo a explicat și ce le-a transmis jucătorilor la pauză, după ce Corvinul s-a retras în propria jumătate.
”În partea a doua adversarul s-a apărat atât de jos încât trebuia să trecem altfel, să încercăm altceva, despre asta am vorbit la pauză. Cred că suporterilor noștri le-a plăcut meciul, noi ne-am propus altceva, dar până la urmă am luat un punct, am avut ocazii să marcăm al doilea gol”, a mai spus tehnicianul.
Nuno Campos a dezvăluit că jucătorii sunt dezamăgiți după remiza de la Arad, dar este convins că aceștia vor trece rapid peste rezultat.
”Jucătorii sunt supărați în vestiar, dar sunt puternici să treacă mai departe și să câștigăm etapa următoare. Unii jucători au ajuns cu puțin timp în urmă, mai avem nevoie de timp pentru a ajunge unde vrem, avem nevoie de concurență pe posturi. Jucăm bine în momentul ăsta, dar sunt convins că vom ajunge la un alt nivel în viitor.
Adversarul nu pierduse, aveau cea mai bună apărare, am făcut destul ca să câștigăm acest joc.
În primul rând mă uit doar la jucătorii mei. Am fost informat că portarul advers este jucătorul lui Dinamo, dar mă concentrez pe jucătorii mei de pe teren, încerc să găsesc soluții pentru a obține victoria”, a explicat Nuno Campos.
Video I Corvinul – Dinamo, scor 1 – 1
Echipa de start a lui Dinamo: Bellaarouch – D. Irimia, Pascual, Stoinov, Opruț – Armstrong, Soro, Mărginean, Cîrjan – Hintsa, Karamoko.
În urma rezultatului de pe stadionul ”Francisc von Neuman”, Dinamo ocupă pentru moment prima poziție, cu 14 puncte.
Pentru Dinamo urmează prima etapă din grupa D a Cupei României. Partidă programată se se dispute în deplasare pe stadionul ”Oțelul” din Galați contra formației din Liga a 3-a, Sporting Liești. Cele două formații se vor duela miercuri, 2 septembrie, de la ora 19:00.
În următoarea etapă din campionatul României, ”câinii roșii” vor primi vizita celor de la FCSB.
Campania de mercato
VENIRI
Răzvan Radu – fundaș stânga
Martin Pascual – fundaș central
Alaa Bellaarouch – portar
Ștefan Opriș – fundaș dreapta
Oliver Hintsa – atacant
Dario Benavides – fundaș dreapta
Imran Fetai – stoper
Matthias Verreth – mijlocaș
Diogo Costa Pinto – mijlocaș ofensiv
PLECĂRI
Kennedy Boateng – fundaș central
Jordan Ikoko – fundaș dreapta
Maxime Sivis – fundaș dreapta
Valentin Ţicu – fundaș stânga
Costin Amzăr – fundaș stânga
Georgi Milanov – mijlocaș
Eddy Gnahore – mijlocaș
Valentin Dumitrache – atacant
Adrian Caragea – extremă
Antonio Bordușanu – mijlocaș
Raul Rotund – mijlocaș
Casian Soare – mijlocaș
Alexandru Irimia – mijlocaș
Programul lui Dinamo în Cupa României
Etapa 1
Data, 2 septembrie
Ora 19:00
Sporting Liești – DINAMO
Etapa 2
Data, 28 octombrie
Ora N/A
DINAMO – Chindia Târgoviște
Etapa 3
Data, 2 decembrie
Ora N/A
U Craiova – DINAMO
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 8
Data, 5 septembrie
Ora 20:30
DINAMO – FCSB
Etapa 9
Data, 12-13 septembrie
Ora N/A
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 19-20 septembrie
Ora N/A
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Video I Cîrjan și-a asumat ratarea care putea aduce victoria lui Dinamo: ”Mai ales eu la acea fază”
Maxim a făcut analiza după Corvinul – Dinamo și a spus ce au în plus ”câinii”