Reacție fără precedent a Asociației Presei Sportive: cluburile, avertizate în privința jurnaliștilor

Asociația Presei Sportive din România trage un semnal de alarmă în privința modului în care unele cluburi de fotbal din România se raportează la reprezentanții mass-media.

APS reclamă o serie de situații în care jurnaliștii ar fi fost intimidați, condiționați sau amenințați cu retragerea acreditărilor și solicită respectarea regulilor privind accesul presei, dar și a libertății jurnalistice.

Cel mai recent caz semnalat de Asociația Presei Sportive are legătură cu partida dintre Csíkszereda și Dinamo, disputată la Miercurea Ciuc.

Sectorul presei, destinat jurnaliștilor

APS amintește că există un acord încheiat cu Liga Profesionistă de Fotbal privind accesul și siguranța jurnaliștilor pe stadioane.

Potrivit acestuia, zonele destinate presei trebuie să fie rezervate reprezentanților media, cu anumite excepții clar stabilite pentru persoane desemnate de club și aflate într-un raport contractual cu acesta.

APS susține că, în practică, anumite cluburi ajung să interpreteze regulamentul în funcție de propriile interese.

La meciul Csíkszereda – Dinamo, organizația reclamă faptul că în sectorul destinat presei au avut acces și suporteri, inclusiv copii. Potrivit APS, unii dintre aceștia purtau fulare cu însemnele echipei gazdă.

Asociația consideră că situația reprezintă o încălcare evidentă a regulilor stabilite împreună cu LPF.

Acuzații grave după meciul Csikszereda – Dinamo

Mult mai serioasă este însă acuzația referitoare la presiunile exercitate asupra unor jurnaliști.

APS afirmă că a primit informații potrivit cărora mai mulți reprezentanți ai presei ar fi fost amenințați de oficiali ai clubului din Miercurea Ciuc cu retragerea acreditărilor pentru meciurile viitoare, în cazul în care aceștia ar fi relatat despre conflictul produs la masa presei.

Asociația califică o asemenea practică drept ”o formă inadmisibilă de intimidare a presei”.

Mesajul transmis este unul ferm: acreditarea nu poate fi folosită drept recompensă pentru articole favorabile și nici drept mijloc de sancționare a jurnaliștilor care relatează despre evenimente incomode pentru un club.

Și Rapid, vizat de sesizările APS

Asociația Presei Sportive susține că problema nu se limitează la cazul de la Miercurea Ciuc.

APS afirmă că a primit și sesizări privind relația dintre Rapid București și mai mulți fotoreporteri.

Potrivit organizației, unii fotografi ar fi fost avertizați în legătură cu posibilitatea retragerii acreditării după ce au documentat video, la finalul partidelor, interacțiunile dintre jucători și suporteri.

APS consideră că un club nu poate folosi acreditarea pentru a controla ceea ce documentează presa din cadrul unui eveniment sportiv.

”Dacă un comportament al propriilor jucători generează imagini neplăcute, soluția este educarea propriilor angajați, nu împiedicarea jurnaliștilor să surprindă eventualele derapaje”, se arată în poziția Asociației Presei Sportive.

Organizația mai susține că fotoreporteri freelanceri ar fi fost puși în situația de a oferi gratuit fotografiile realizate la meciuri pentru a fi utilizate pe canalele de comunicare ale clubului, în caz contrar existând riscul de a nu mai primi acreditare.

APS cataloghează o asemenea practică drept ”inacceptabilă și nedemnă de un club cu anvergură”.

Și Chindia Târgoviște, în atenția APS

Un alt caz semnalat de Asociația Presei Sportive vine din Liga a doua.

APS susține că Chindia Târgoviște ar fi refuzat acreditarea unor jurnaliști locali pe motiv că aceștia nu ar fi fost suficient de favorabili clubului.

Organizația respinge categoric ideea că presa ar trebui să protejeze imaginea unei echipe prin evitarea subiectelor incomode.

”Presa nu are obligația de a cosmetiza realitatea pentru a proteja imaginea unui club. Rolul jurnalistului este acela de a relata ceea ce vede și ceea ce consideră relevant pentru public”, transmite APS.

Apel către LPF și FRF

În final, Asociația Presei Sportive din România solicită public LPF și Federației Române de Fotbal să analizeze situațiile semnalate și să se asigure că regulamentele și acordurile privind accesul jurnaliștilor sunt respectate de toate cluburile.

Mesajul APS depășește însă problema acreditărilor.

Organizația susține că presa sportivă trebuie să își poată desfășura activitatea într-un mediu sigur, fără intimidări și fără condiționări.

Într-un fotbal în care cluburile au tot mai mult control asupra comunicării și imaginii proprii, limita trebuie să rămână foarte clară: acreditarea oferă acces la exercitarea profesiei, nu dreptul clubului de a decide ce are voie jurnalistul să relateze.

Iar principiul invocat de APS este unul esențial: presa trebuie să își poată face meseria liber, într-un mediu sigur și fără presiuni.

 Dinamo ocupă primul loc în Superliga, cu 20 de puncte după 9 etape.

 Pentru Dinamo urmează meciul de pe Arena Națională cu Farul Constanța, de duminică, 20 septembrie, de la ora 20:30.

Bilete pentru meciul cu Farul

Meciul dintre Dinamo și Farul, din etapa a 10-a a Superligii, se va disputa duminică, 20 septembrie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 20:30.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Farul Constanța, din etapa a zecea a Superligii României, de duminică, 20 septembrie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2026/2027 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 600 lei;

Tribuna 0: 180 – 120 lei;

Tribuna 2: 80 lei;

Family Zone: 50 lei;

Peluză PCH: 40 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.

Programul caselor de bilete:

Duminică (20/09)

Interval orar: 12:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 10

Data, 20 septembrie

Ora 20:30

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Dinamo poate avea o nouă armă în atac! Ce a remarcat un campion al ”câinilor” la Dean Zandbergen

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Farul. Vezi programul caselor de bilete

Zeljko Kopic, în pericol la noua echipă! Ce au anunțat polonezii după ultimul eșec

Lasă un răspuns