Adrian Mazilu traversează o perioadă dificilă la Dinamo, însă fotbalistul de 21 de ani este hotărât să își ridice nivelul și să demonstreze că poate reveni la forma care l-a făcut remarcat înaintea plecării în străinătate.

Revenit în România după o accidentare care l-a ținut departe de teren o perioadă îndelungată, Mazilu nu a reușit încă să atingă nivelul așteptat la Dinamo. Evoluțiile sale au fost analizate și criticate, iar fotbalistul este conștient de reacțiile apărute în jurul său.
În loc să fugă de critici, dinamovistul spune că acestea îl motivează. Mazilu a dezvăluit că urmărește comentariile apărute în mediul online și că mesajele răutăcioase ajung să îi ofere și mai multă ambiție pentru a demonstra pe teren.
”Ambiția mea este să joc constant, să îmi ajut echipa mult mai mult şi să mă pun eu pe picioare.
Am 21 de ani, încă nu este nimic pierdut, cariera poate să se termine şi la 40 de ani şi citesc multe comentarii răutăcioase, dar trebuie să iei totul pozitiv. Pe mine mă ambiţionează aceste mesaje pentru că ştiu ce pot să fac şi vreau să le dau peste nas. Mă ambiţionează, îmi place să mă critice lumea pentru că ştiu ce pot să fac.
Da, mi se pare foarte important anturajul, trebuie să ştii cu cine stai, tovarăşii, trebuie să fie cineva care să te înţeleagă. Tot anturajul meu este doar cu fotbal, ne înţelegem unul cu altul şi e important să îţi găseşti omul care este pe aceeaşi undă cu tine”, a spus Adrian Mazilu.
• Adrian Mazilu a semnat cu Dinamo în vara anului 2025. De atunci, fostul fotbalist de la Farul, a jucat în 21 de meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. Primul și singurul său gol în tricoul „câinilor” a venit chiar în actualul sezon din Superliga, în victoria cu 4-0 în fața celor de la FC Voluntari, meci din etapa 4.
• Este cotat de site-urile de specialitate la 650.000 de euro. Înainte de această reușită marcase ultima dată în urmă cu aproximativ 3 ani. Dinamo i-a căutat și un împrumut în această vară, dar între timp oficialii dinamoviști s-au răzgândit.
Dinamo ocupă primul loc în Superliga, cu 20 de puncte după 9 etape.
Campania de mercato
VENIRI
Răzvan Radu – fundaș stânga
Martin Pascual – fundaș central
Alaa Bellaarouch – portar
Ștefan Opriș – fundaș dreapta
Oliver Hintsa – atacant
Dario Benavides – fundaș dreapta
Imran Fetai – stoper
Matthias Verreth – mijlocaș
Diogo Costa Pinto – mijlocaș ofensiv
Dean Zandbergen – atacant
PLECĂRI
Kennedy Boateng – fundaș central
Jordan Ikoko – fundaș dreapta
Maxime Sivis – fundaș dreapta
Valentin Ţicu – fundaș stânga
Costin Amzăr – fundaș stânga
Georgi Milanov – mijlocaș
Eddy Gnahore – mijlocaș
Valentin Dumitrache – atacant
Adrian Caragea – extremă
Antonio Bordușanu – mijlocaș
Raul Rotund – mijlocaș
Casian Soare – mijlocaș
Alexandru Irimia – mijlocaș
Alexandru Pop – atacant
• Pentru Dinamo urmează meciul de pe Arena Națională cu Farul Constanța, de duminică, 20 septembrie, de la ora 20:30.
Bilete pentru meciul cu Farul
Meciul dintre Dinamo și Farul, din etapa a 10-a a Superligii, se va disputa duminică, 20 septembrie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 20:30.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Farul Constanța, din etapa a zecea a Superligii României, de duminică, 20 septembrie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2026/2027 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 600 lei;
Tribuna 0: 180 – 120 lei;
Tribuna 2: 80 lei;
Family Zone: 50 lei;
Peluză PCH: 40 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Duminică (20/09)
Interval orar: 12:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 10
Data, 20 septembrie
Ora 20:30
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 9 octombrie
Ora 21:00
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Punct important pentru Dinamo în Champions League! ”Dulăii” au ratat victoria pe final
Matthias Verreth, încântat de viața la Dinamo: ce spune despre București
Adrian Mazilu își înfruntă idolul la Dinamo – Farul: ”M-a luat sub aripa lui”