Dinamo București zburdă în fruntea Superligii, iar unul dintre principalii arhitecți ai acestui parcurs excelent este spaniolul Alberto Soro (27 de ani).

Cu 4 goluri și 2 pase decisive reușite în primele 12 etape ale acestui sezon, fostul mijlocaș trecut pe la Real Madrid a devenit o piesă providențială în primul 11 aliniat de Nuno Campos.
Deși se află în Ștefan cel Mare încă din vara anului 2024, începutul a fost plin de provocări pentru fotbalistul spaniol. În ciuda unui start ezitant și a unei perioade în care despărțirea părea iminentă, Soro a muncit neobosit, și-a câștigat locul de titular și a devenit un adevărat idol al tribunei dinamoviste.
”Am continuat să muncesc! Acum simt plăcere când intru pe teren”
Într-un interviu plin de sinceritate, Alberto Soro a rememorat primele luni petrecute în România și transformarea spectaculoasă prin care a trecut sub comanda lui Nuno Campos, tehnicianul care i-a redat plăcerea de a juca fotbal la cel mai înalt nivel.
”Când am venit aici, erau multe diferențe față de ceea ce eram obișnuit. Mă refer la fotbal, la viața de zi cu zi, la limbă și la oameni. La început mi-a fost foarte greu, dar apoi, pe măsură ce am înțeles cum funcționează lucrurile, m-am integrat cât de repede am putut. Practic, nu am avut șansa să joc la început, dar, când mi s-a oferit oportunitatea, m-am simțit din nou fotbalist. M-am antrenat, am continuat să muncesc până când s-a ivit ocazia.”
Fotbalistul a recunoscut că în trecut s-a luat în calcul o despărțire, însă destinul a făcut ca el să rămână și să demonstreze de ce este capabil:
”Atât clubul, cât și eu ne doream să ne despărțim, dar nu am găsit o ofertă care să facă posibil acest lucru. Prin urmare, am rămas aici, pentru că mai aveam un contract de dus la bun sfârșit și pentru că eram de părere că pot face parte din această echipă, din acest grup. Simt plăcere atunci când intru pe teren… Antrenorul îmi acordă încredere, iar acesta este un lucru important pentru un jucător.”
Negocieri în derulare pentru viitorul spaniolului
Cu un angajament care intră în ultimele luni (contractul său expirând în vara anului viitor), conducerea dinamovistă își dorește intens păstrarea spaniolului. Deși tratativele privind clauzele noului contract sunt în plină desfășurare, Soro a confirmat că se simte excelent în România și este deschis să îmbrace în continuare tricoul alb-roșu.
”Contractul meu va expira vara viitoare și suntem în discuții, dar până în acest moment nu am ajuns la o înțelegere. Sunt fericit aici, sunt mulțumit. Mă simt un jucător important în echipă, dar există și alte lucruri care nu depind de mine. Acum, că sunt în străinătate și m-am adaptat la o țară precum România, nu m-ar deranja să continui să joc în afara Spaniei”, a încheiat Alberto Soro.
Forma excelentă a lui Alberto Soro și atașamentul său față de culorile clubului arată încă o dată atmosfera senzațională din cadrul lotului condus de Nuno Campos, unde dăruirea și munca depusă aduc Dinamo tot mai aproape de atingerea marilor obiective din acest sezon!
Dinamo, lider în Superliga României
După 12 etape, trei echipe par să-și fi anunțat deja candidatura pentru titlu. Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova merg ”braț la braț”. Au câte cinci victorii consecutive și s-au distanțat deja de restul formațiilor din campionatul nostru.
”Câinii” au 29 de puncte, iar Rapid este la două puncte în spate, înainte de derby-ul din următoarea etapă cu FCSB. Universitatea Craiova completează podiumul, pe locul trei, cu 26 de puncte.
În runda următoare, liderul campionatului se va deplasa în Gruia pentru duelul cu CFR Cluj.
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 13
Data, 25 octombrie
Ora 19:00
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 1 noiembrie
Ora 20:30
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
AMENDĂ URIAȘĂ pentru Dinamo! Decizia FRF după scandalul de la meciul cu Sepsi!
Dinamo, victorie clară în Liga Campionilor și speră la calificarea în faza superioară