Noul stadion Dinamo: CNI rupe tăcerea și explică de ce lucrările nu au fost reluate

Suporterii lui Dinamo așteaptă de luni bune un semn clar din partea autorităților în privința noului stadion din Ștefan cel Mare. După ce lucrările de demolare au intrat în conservare la finalul lunii martie, șantierul a rămas blocat într-un moment în care vechea arenă fusese deja demolată în proporție de aproximativ 70%, iar următorul pas … Continuă să citești Noul stadion Dinamo: CNI rupe tăcerea și explică de ce lucrările nu au fost reluate

Mircea Rednic, aproape de revenirea în antrenorat după mai bine de un an

Mircea Rednic ar putea reveni în antrenorat, după mai bine de un an de la ultima experiență pe banca tehnică. Fostul antrenor al lui Dinamo se află pe lista variantelor pentru preluarea formației belgiene KV Kortrijk, aflată într-o situație dificilă în acest început de sezon. În vârstă de 64 de ani, ”Puriul” este liber de … Continuă să citești Mircea Rednic, aproape de revenirea în antrenorat după mai bine de un an

Surpriză la Dinamo! Ce decizie au luat ”câinii” în cazul lui George Pușcaș

Dinamo a anunțat o mutare care poate surprinde, mai ales prin momentul în care a fost făcută. George Pușcaș, unul dintre atacanții în care clubul își pune speranțele, și-a prelungit contractul cu ”haita” din Ștefan cel Mare până în 2029. Decizia vine într-o perioadă în care internaționalul român încă se află în proces de recuperare … Continuă să citești Surpriză la Dinamo! Ce decizie au luat ”câinii” în cazul lui George Pușcaș

Doi dinamoviști fac parte din ‘echipa etapei a 9-a’

Etapa a noua din Superliga României s-a încheiat, iar în această etapă, Dinamo a câștigat duelul cu Csikszereda, scor 1-3, pe stadionul ”Municipal” din Miercurea Ciuc. Revista Ligii Profesioniste de Fotbal a stabilit echipa ideală a etapei a 9-a. În urma acestei victorii de pe stadionul ”Municipal” din Miercurea Ciuc, Dinamo se menține pe locul … Continuă să citești Doi dinamoviști fac parte din ‘echipa etapei a 9-a’

Reacție fără precedent a Asociației Presei Sportive: cluburile, avertizate în privința jurnaliștilor

Asociația Presei Sportive din România trage un semnal de alarmă în privința modului în care unele cluburi de fotbal din România se raportează la reprezentanții mass-media. APS reclamă o serie de situații în care jurnaliștii ar fi fost intimidați, condiționați sau amenințați cu retragerea acreditărilor și solicită respectarea regulilor privind accesul presei, dar și a … Continuă să citești Reacție fără precedent a Asociației Presei Sportive: cluburile, avertizate în privința jurnaliștilor

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Farul. Vezi programul caselor de bilete

Dinamo se pregătește de duelul din etapa a 10-a, din Superliga României. Duminică seară, 20 septembrie, de la ora 20:30, Dinamo București și Farul Constanța, se vor întâlni pe stadionul ”Arena Națională”. După 9 etape, Dinamo București se află pe locul 1, cu 20 puncte. Meciul dintre Dinamo și Farul, din etapa a 10-a a … Continuă să citești S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Farul. Vezi programul caselor de bilete

Zeljko Kopic, în pericol la noua echipă! Ce au anunțat polonezii după ultimul eșec

Zeljko Kopic traversează un început dezastruos de aventură în Polonia, iar postul său la Wieczysta Krakow este deja în pericol. Fostul antrenor al lui Dinamo nu a reușit să obțină nicio victorie de la instalarea pe banca formației nou-promovate, iar presa poloneză anunță că următorul meci poate deveni decisiv pentru viitorul său. Kopic a ajuns … Continuă să citești Zeljko Kopic, în pericol la noua echipă! Ce au anunțat polonezii după ultimul eșec

SCANDAL la Miercurea Ciuc după victoria lui Dinamo! Comunicat dur al ”câinilor”: ”Stadionul nu este moșie”

Csikszereda a fost învinsă de Dinamo, scor 1-3, în cadrul etapei nouă din Superliga României. Gazdele au deschis scorul prin Eppel (minutul 5), dar Dinamo a revenit și a obținut victoria, după golurile reușite de Danny Armstrong (minutul 26), Dean Zandbergen (minutul 37) și Alberto Soro (minutul 45+1).  Partida dintre Csikszereda și Dinamo nu a fost lipsită de momente … Continuă să citești SCANDAL la Miercurea Ciuc după victoria lui Dinamo! Comunicat dur al ”câinilor”: ”Stadionul nu este moșie”

FC Csikszereda – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Nuno Campos

În această seară, de la ora 21:00, pe stadionul ”Municipal”, din Miercurea Ciuc. FC Csikszereda și Dinamo București, se vor duela în cea de-a noua etapă din noul sezon al Superligii României. Dinamo este neînvinsă în ultimele cinci confruntări oficiale cu Csikszereda: două victorii și trei egaluri. În sezonul trecut, partida de la Miercurea Ciuc … Continuă să citești FC Csikszereda – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Nuno Campos

CCA a anunțat arbitrul de la Csikszereda – Dinamo București

Dinamo se pregătește de duelul cu Csikszereda, din cea de-a noua etapă a Superligii României. Acum, ”câinii” se pregătesc de cea de-a noua etapă a Superligii României, contra celor de la Csikszereda, de pe stadionul ”Municipal” din Miercurea Ciuc. Astfel, ”câinii” vor fi oaspeți, vineri, 11 septembrie, în duelul cu Csikszereda, de la ora 21:00, … Continuă să citești CCA a anunțat arbitrul de la Csikszereda – Dinamo București