Niculescu a dezvaluit cum au decurs negocierile cu Dinamo

Antrenorul lui FC Voluntari a spus că discuţiile nu au avansat foarte mult, în condiţiile în care nu a fost dispus să renunţe la proiectul început alături de ilfoveni.

„N-am ajuns la discuţii foarte avansate, pentru că am zis din start că vreau să rămân la Voluntari. Am o datorie morală faţă de aceşti oameni, care m-au sunat în primăvară şi mi-au oferit şansa să revin în Liga 1 când poate alţii m-au ignorat.

Cât am stat acasă, după perioada de la Mioveni, au fost foarte mulţi care m-au ignorat şi care nu au avut încredere în capacităţile mele de antrenor. Nu pot să părăsesc clubul la prima ofertă. Am luat două trofee, mă sprijină, îmi oferă toate condiţiile ca să fac treabă bună, mă simt bine şi nu pot să părăsesc echipa la jumătatea drumului. Am vorbit cu preşedintele clubului, cu care am mai ţinut legătura, şi în iarnă am vorbit cu dânsul, dar nu am dezvoltat”, a spus Niculescu.

Totodată, Claudiu Niculescu a negat informaţiile potrivit cărora ar fi cerut 10.000 de euro pe lună pentru a accepta oferta lui Dinamo, dar clubul din Ștefan cel Mare i-a oferit doar 6.000. Adică acelaşi salariu pe care îl are la Voluntari.

„Nu am discutat despre asta. Nu e nimic adevărat. În momentul în care am fost întrebat despre situaţia mea contractuală, am spus că nu vreau să plec de la Voluntari. Trebuie să punctez asta din nou”, a explicat Clau-Gol.

Lasă un răspuns