Pentru Dinamo urmează partida cu ACS Poli Timișoara, programată luni, 18 decembrie (ora 20:00), pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara.
Marcatorul golului victoriei Timișoarei din tur, a dezvăluit modul prin care echipa sa vrea să învingă din nou ”câinii roșii”.

„Fiind timișorean, de-al locului, meciurile contra lui Dinamo înseamnă enorm. Se știe că între Timișoara și Dinamo există o foarte mare rivalitate. D-asta ne dorim foarte mult victoria. Sper să se repete scenariul din tur.
Am discutat mult, știm deja cum joacă Dinamo. Chiar dacă au patru suspendați, jucătorii care intră în locul lor sunt de valori apropiate. Nu ca la noi, unde dacă lipsesc trei sau patru titulari se destabilizează echipa. Dinamo are jucători periculoși, precum Nemec, Rivaldinho și cele două benzi, Salomao și Hanca. Portughezul scoate foarte ușor om din joc, în viteză, iar Hanca e foarte tehnic. Sunt buni, dar nu ne sperie pentru că noi avem forța grupului, ne montăm foarte bine mai ales cu echipele din București.
Un mare avantaj pentru noi va fi și terenul. Plouă de două zile aici, iar gazonul va fi greu. Cine se va acomoda mai bine va câștiga. Ei fiind mai tehnici cred că vor avea probleme. Noi ne bazăm mai mult pe forță”, a declarat Drăghici.