Fostul dinamovist este perceput de componenţii Generaţiei de Aur drept înlocuitorul perfect pentru Răzvan Burleanu la şefia FRF, acesta a vorbit despre posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al Casei Fotbalului şi a spus că aşteaptă să vadă dacă interesul pentru el se va materializa şi pe hârtie, lăsând de înţeles că este interesat de funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.
„Mă sună foarte multă lume şi nu doar de acum, ci de anul trecut. Le-am spus ce vă spun şi vouă, anume că este frumos că sunt apreciat, că îi simt alături de mine. Am lucrat şase ani la Federaţia Română de Fotbal cu mulţi dintre ei, indiferent de departamente, iar colaborarea noastra a fost buna, d-aia mă şi apreciază. Aştept să vedem dacă aprecierea asta vine şi pe hârtie”, a spus Ionuţ Lupescu.
- Ionuţ Lupescu (49 de ani), a mai lucrat în trecut la federaţie, iar în prezent este directorul Comisiei Tehnice de la UEFA.